Go to full page →

Iov 4 RCCV — Iov 4

1 Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis: RCCV — Iov 4:1

2 „Dacă vom îndrăzni să-ți vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă? RCCV — Iov 4:2

3 De multe ori tu ai învățat pe alții și ai întărit mâinile slăbite. RCCV — Iov 4:3

4 Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau și ai întărit genunchii care se îndoiau. RCCV — Iov 4:4

5 Și acum, când este vorba de tine, ești slab! Acum, când ești atins tu, te tulburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău? RCCV — Iov 4:5

6 Nădejdea ta, nu-i neprihănirea ta? RCCV — Iov 4:6

7 Adu-ți aminte, te rog: care nevinovat a pierit? Care oameni neprihăniți au fost nimiciți? RCCV — Iov 4:7

8 După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea și seamănă nelegiuirea îi seceră roadele! RCCV — Iov 4:8

9 Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciți de vântul mâniei Lui. RCCV — Iov 4:9

10 Mugetul leilor încetează, dinții puilor de lei sunt zdrobiți! RCCV — Iov 4:10

11 Leul bătrân piere din lipsă de pradă, și puii leoaicei se risipesc. RCCV — Iov 4:11

12 Un cuvânt s-a furișat până la mine, și urechea mea i-a prins sunetele ușoare. RCCV — Iov 4:12

13 În clipa când vedeniile de noapte frământă gândul, când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc, RCCV — Iov 4:13

14 m-a apucat groaza și spaima, și toate oasele mi-au tremurat. RCCV — Iov 4:14

15 Un duh a trecut pe lângă mine… tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul… RCCV — Iov 4:15

16 Un chip cu o înfățișare necunoscută era înaintea ochilor mei. Și am auzit un glas care șoptea încetișor: RCCV — Iov 4:16

17 „Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut? RCCV — Iov 4:17

18 Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găsește El greșeli chiar la îngerii Săi, RCCV — Iov 4:18

19 cu cât mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, care își trag obârșia din țărână și pot fi zdrobiți ca un vierme! RCCV — Iov 4:19

20 De dimineață până seara sunt zdrobiți, pier pentru totdeauna și nimeni nu ține seama de ei. RCCV — Iov 4:20

21 Li se taie firul vieții: mor și tot n-au căpătat înțelepciunea! RCCV — Iov 4:21