Go to full page →

Psalm 46 RCCV — Psalm 46

1 (Către mai marele cântăreților. Un psalm al fiilor lui Core. De cântat pe alamot. O cântare.) Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. RCCV — Psalm 46:1

2 De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor. RCCV — Psalm 46:2

3 Chiar dacă ar urla și ar spumega valurile mării și s-ar ridica până acolo de să se cutremure munții. – (Oprire) RCCV — Psalm 46:3

4 Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaș al locuințelor Celui Preaînalt. RCCV — Psalm 46:4

5 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor. RCCV — Psalm 46:5

6 Neamurile se frământă, împărățiile se clatină, dar glasul Lui răsună, și pământul se topește de groază. RCCV — Psalm 46:6

7 Domnul oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. – (Oprire) RCCV — Psalm 46:7

8 Veniți și priviți lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ. RCCV — Psalm 46:8

9 El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul și a rupt sulița, a ars cu foc carele de război. – RCCV — Psalm 46:9

10 „Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.” – RCCV — Psalm 46:10

11 Domnul oștirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. – (Oprire) RCCV — Psalm 46:11