Go to full page →

Psalm 54 RCCV — Psalm 54

1 (Către mai marele cântăreților. De cântat cu instrumente cu corzi. O cântare a lui David. Făcută când au venit zifiții să spună lui Saul: „Știți că David șade ascuns printre noi?”) Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău și fă-mi dreptate, prin puterea Ta! RCCV — Psalm 54:1

2 Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, ia aminte la cuvintele gurii mele. RCCV — Psalm 54:2

3 Căci niște străini s-au sculat împotriva mea, niște oameni asupritori vor să-mi ia viața; ei nu se gândesc la Dumnezeu. – (Oprire) RCCV — Psalm 54:3

4 Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu! RCCV — Psalm 54:4

5 Răul se va întoarce asupra potrivnicilor mei; nimicește-i în credincioșia Ta! RCCV — Psalm 54:5

6 Atunci Îți voi aduce jertfe de bunăvoie, voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este binevoitor; RCCV — Psalm 54:6

7 căci El mă izbăvește din toate necazurile, și cu ochii mei îmi văd împlinită dorința privitoare la vrăjmașii mei. RCCV — Psalm 54:7