Go to full page →

Psalm 62 RCCV — Psalm 62

1 (Către mai marele cântăreților. După Iedutun. Un psalm al lui David.) Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. RCCV — Psalm 62:1

2 Da, El este stânca și ajutorul meu, turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina. RCCV — Psalm 62:2

3 Până când vă veți năpusti asupra unui om, până când veți căuta cu toții să-l doborâți ca pe un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe? RCCV — Psalm 62:3

4 Da, ei pun la cale să-l doboare din înălțimea lui: le place minciuna; cu gura binecuvântă, dar cu inima blestemă. – (Oprire) RCCV — Psalm 62:4

5 Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea. RCCV — Psalm 62:5

6 Da, El este stânca și ajutorul meu, turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina. RCCV — Psalm 62:6

7 Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul și slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost. RCCV — Psalm 62:7

8 Popoare, în orice vreme, încredeți-vă în El, vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. – (Oprire) RCCV — Psalm 62:8

9 Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puși în cumpănă toți laolaltă, ar fi mai ușori decât o suflare. RCCV — Psalm 62:9

10 Nu vă încredeți în asuprire și nu vă puneți nădejdea zadarnică în răpire; când cresc bogățiile, nu vă lipiți inima de ele. RCCV — Psalm 62:10

11 O dată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit că: „Puterea este a lui Dumnezeu.” RCCV — Psalm 62:11

12 A Ta, Doamne, este și bunătatea, căci Tu răsplătești fiecăruia după faptele lui. RCCV — Psalm 62:12