Go to full page →

Psalm 149 RCCV — Psalm 149

1 Lăudați pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă, cântați laudele Lui în adunarea credincioșilor Lui! RCCV — Psalm 149:1

2 Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se înveselească fiii Sionului de împăratul lor! RCCV — Psalm 149:2

3 Să laude Numele Lui cu jocuri, să-L laude cu toba și cu harpa! RCCV — Psalm 149:3

4 Căci Domnul are plăcere de poporul Său și slăvește pe cei nenorociți, mântuindu-i. RCCV — Psalm 149:4

5 Să salte de bucurie credincioșii Lui, îmbrăcați în slavă, să scoată strigăte de bucurie în așternutul lor! RCCV — Psalm 149:5

6 Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor, și sabia cu două tăișuri, în mâna lor, RCCV — Psalm 149:6

7 ca să facă răzbunare asupra neamurilor și să pedepsească popoarele; RCCV — Psalm 149:7

8 să lege pe împărații lor cu lanțuri, și pe mai marii lor, cu obezi de fier, RCCV — Psalm 149:8

9 ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă! Aceasta este o cinste pentru toți credincioșii Lui. Lăudați pe Domnul! RCCV — Psalm 149:9