Go to full page →

Ţefania 3 RCCV — Ţefania 3

1 Vai de cetatea îndărătnică și spurcată, vai de cetatea plină de asuprire! RCCV — Ţefania 3:1

2 Ea n-ascultă de niciun glas, nu ține seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său. RCCV — Ţefania 3:2

3 Căpeteniile ei în mijlocul ei sunt niște lei care răcnesc; judecătorii ei sunt niște lupi de seară care nu mai lasă niciun os până dimineața. RCCV — Ţefania 3:3

4 Prorocii ei sunt ușuratici și înșelători; preoții ei pângăresc lucrurile sfinte, calcă Legea. RCCV — Ţefania 3:4

5 Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nicio nelegiuire; în fiecare dimineață, El Își scoate la lumină judecățile, fără să înceteze vreodată; dar cine este nelegiuit nu știe de rușine! RCCV — Ţefania 3:5

6 „Am nimicit neamuri, le-am dărâmat turnurile, le-am pustiit ulițele, și nu mai trece nimeni pe ele! Cetățile lor sunt pustiite, nu mai au niciun om în ele și nimeni nu mai locuiește în ele! RCCV — Ţefania 3:6

7 Ziceam: „Dacă ai voi măcar să te temi de Mine și să ții seama de mustrare! Nu ți-ar fi nimicită locuința și n-ar veni peste tine toate pedepsele cu care te-am amenințat.” Dar ei s-au grăbit să-și strice toate faptele. RCCV — Ţefania 3:7

8 De aceea așteptați numai, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărățiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci toată țara va fi mistuită de focul geloziei Mele. RCCV — Ţefania 3:8

9 Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toți să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând. RCCV — Ţefania 3:9

10 Dincolo de râurile Etiopiei, Îmi vor aduce daruri de mâncare închinătorii Mei, obștea Mea cea risipită. RCCV — Ţefania 3:10

11 În ziua aceea, nu vei mai avea nevoie să roșești de toate faptele tale prin care ai păcătuit împotriva Mea; căci atunci voi scoate din mijlocul tău pe cei trufași, și nu te vei mai îngâmfa pe muntele Meu cel sfânt! RCCV — Ţefania 3:11

12 Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit și mic, care se va încrede în Numele Domnului. RCCV — Ţefania 3:12

13 Rămășițele lui Israel nu vor mai săvârși nelegiuire, nu vor mai spune minciuni și nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înșelătoare. Ci vor paște și se vor odihni, și nimeni nu-i va tulbura.” RCCV — Ţefania 3:13

14 Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te și saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului! RCCV — Ţefania 3:14

15 Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmașul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire! RCCV — Ţefania 3:15

16 În ziua aceea se va zice Ierusalimului: „Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ți slăbească mâinile! RCCV — Ţefania 3:16

17 Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui și nu va mai putea de veselie pentru tine.” RCCV — Ţefania 3:17

18 „Voi strânge pe cei întristați, care sunt departe de adunarea sfântă, pe cei ieșiți din sânul tău, asupra cărora acum apasă ocara. RCCV — Ţefania 3:18

19 Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei șchiopi și voi strânge pe cei ce au fost izgoniți, și îi voi face o pricină de laudă și de slavă în toate țările unde sunt de ocară acum. RCCV — Ţefania 3:19

20 În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge; căci vă voi face o pricină de slavă și de laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi pe prinșii voștri de război sub ochii voștri, zice Domnul.” RCCV — Ţefania 3:20