Go to full page →

3 Ioan RCCV — 3Ioan

3Ioan 1 RCCV — 3Ioan 1

1 Prezbiterul, către preaiubitul Gaiu, pe care-l iubesc în adevăr. RCCV — 3Ioan 1:1

2 Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ți meargă bine, și sănătatea ta să sporească tot așa cum sporește sufletul tău. RCCV — 3Ioan 1:2

3 A fost o mare bucurie pentru mine când au venit frații și au mărturisit că ești credincios adevărului și că umbli în adevăr. RCCV — 3Ioan 1:3

4 Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr. RCCV — 3Ioan 1:4

5 Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioșie în tot ce faci pentru frați și pentru străini totodată. RCCV — 3Ioan 1:5

6 Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea bisericii. Vei face bine să îngrijești de călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu; RCCV — 3Ioan 1:6

7 căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva de la neamuri. RCCV — 3Ioan 1:7

8 Este datoria noastră, dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul. RCCV — 3Ioan 1:8

9 Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi. RCCV — 3Ioan 1:9

10 De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne clevetește cu vorbe rele. Nu se mulțumește cu atât; dar nici el nu primește pe frați și împiedică și pe cei ce voiesc să-i primească și-i dă afară din biserică. RCCV — 3Ioan 1:10

11 Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu. RCCV — 3Ioan 1:11

12 Toți, chiar și Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie; și noi mărturisim despre el; și știi că mărturisirea noastră este adevărată. RCCV — 3Ioan 1:12

13 Aș avea să-ți spun multe lucruri, dar nu voiesc să ți le scriu cu cerneală și condei. RCCV — 3Ioan 1:13

14 Nădăjduiesc să te văd în curând, și atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine. Prietenii îți trimit sănătate. Spune sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume. Amin. RCCV — 3Ioan 1:14