Când sunteți la amvon, nu afișați atitudini și expresii calculate, menite să aibă impact. — Am văzut că în lucrarea pastorală trebuie să se producă o mare reformă înainte de a fi așa cum o vrea Dumnezeu. Pastorii de la amvon nu au voie să se comporte ca niște actori, afișând atitudini și expresii calculate, menite să aibă impact. Ei nu se află la amvonul sfânt în calitate de actori, ci în calitate de învățători ai adevărurilor solemne. Mai sunt și pastori fanatici, care, în tentativa de a-L predica pe Hristos, urlă, strigă, sar și lovesc pupitrul la care se află, ca și cum aceste expresii corporale ar ajuta la ceva. Aceste artificii nu conferă nicio putere adevărului rostit, ci, dimpotrivă, îi dezgustă pe ascultătorii cu judecată calmă și standarde înalte. Este de datoria celor care se dedică slujirii pastorale ca, măcar la amvon, să lase deoparte comportamentul grosolan și zgomotos. — Ev 640. LP 115.2
La amvon, cultivați maniere rafinate. — Omul lui Dumnezeu, slujitorul lui Hristos, trebuie să fie cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. Pentru această lucrare bună nu e nevoie de un pastor pompos, care să se poarte după toate regulile etichetei. Cu toate acestea, la amvon este nevoie de maniere rafinate. Un pastor al Evangheliei nu ar trebui să fie neglijent în ce privește atitudinea sa. Dacă el este reprezentantul lui Hristos, atunci comportamentul, atitudinile și gesturile sale ar trebui să fie de o așa natură, încât să nu le provoace dezgust celor care îl privesc. Pastorii ar trebui să fie caracterizați de rafinament. Ar trebui să se dezică de orice maniere, atitudini și gesturi grosolane și să se străduiască să aibă o purtare de o demnitate umilă. — 1T 648, 649. LP 115.3