Mulți dintre cei care caută cu sinceritate sfințirea inimii și puritatea vieții par confuzi și descurajați. Se uită în permanență la ei înșiși, se lamentează că nu au credință și astfel simt că nu pot cere binecuvântările lui Dumnezeu. Aceste persoane greșesc, făcând din credință un simplu sentiment. Ei trec cu vederea simplitatea credinței adevărate și astfel aduc întuneric în sufletele lor. Ar trebui să-și întoarcă inima de la ei înșiși, să o îndrepte spre mila și bunătatea lui Dumnezeu, să-și reamintească promisiunile Lui și apoi să creadă că El le va îndeplini. SPT 48.1
Nu trebuie să ne încredem în credința noastră, ci în făgăduințele lui Dumnezeu. Când ne pocăim, pentru că în trecut am încălcat Legea Sa, și hotărâm să manifestăm supunere în viitor, trebuie să credem că Dumnezeu, de dragul Fiului Său, ne acceptă și ne iartă păcatele. SPT 48.2
Întunericul și descurajarea vor veni uneori peste sufletul nostru și vor amenința să ne copleșească, dar nu trebuie să ne pierdem încrederea. Trebuie să ne fixăm privirea asupra lui Isus, cu sau fără emoție. Ar trebui să căutăm să îndeplinim cu credincioșie orice datorie pe care o avem, iar în rest să ne încredem, plini de calm și speranță, în promisiunile lui Dumnezeu. SPT 48.3