Go to full page →

DORINȚA DE SCHIMBARE A ORDINII ACTUALE SA2 9

În loc de a trăi în așteptarea unor perioade deosebite de entuziasm, noi trebuie să folosim înțelept ocaziile favorabile prezente, făcând tot ce trebuie, pentru ca sufletele să poată fi mântuite. În loc de a ne epuiza puterile minții în speculații cu privire la vremurile și soroacele pe care Domnul le-a păstrat sub propria autoritate și le-a reținut de la oameni, noi trebuie să ne supunem conducerii Duhului Sfânt, să îndeplinim datoriile prezente, să le oferim pâinea vieții, neamestecată cu părerile omenești, tuturor sufletelor care pier din lipsă de adevăr. (…) SA2 9.5

Suntem continuu în pericolul de a ne ridica deasupra simplității Evangheliei. Mulți au o dorință intensă de a uimi lumea cu ceva original, ceva care îi va ridica pe oameni într-o stare de extaz spiritual și va schimba ordinea actuală a experienței. Cu siguranță, există o mare nevoie de schimbare a ordinii actuale a experienței, deoarece sfințenia adevărului prezent nu a fost înțeleasă așa cum ar fi trebuit, dar schimbarea de care avem nevoie este o schimbare a inimii, iar aceasta poate să fie obținută numai dacă Îl căutăm pe Dumnezeu personal pentru a primi binecuvântarea Sa, cerându-I putere și rugându-ne fierbinte ca harul Său să vină asupra noastră și caracterul nostru să fie transformat. Aceasta este schimbarea de care avem nevoie astăzi, iar pentru atingerea unei astfel de experiențe, trebuie să exercităm o energie perseverentă și să manifestăm o stăruință din toată inima. — Review and Herald, 22 martie 1892 SA2 9.6