Acești copii mici ar trebui să beneficieze de o educație, atât cât pot să primească într-o școală. Ei ar trebui să beneficieze de disciplina primită într-o școală, sub îndrumarea unei persoane care știe cum să se ocupe de copii, în funcție de temperamentele lor diferite. Acea persoană ar trebui să se străduiască să-i facă pe copii să își înțeleagă responsabilitățile unii față de alții și responsabilitatea față de Dumnezeu. Mintea lor ar trebui să fie înrădăcinată în principiile care urmează să-i pregătească pentru un nivel școlar tot mai înalt. SA3 117.1
Există o școală mai înaltă, unde toți ar trebui să învățăm, iar dacă acești copii nu sunt crescuți pentru a-și forma obiceiuri și gânduri corecte și nu sunt disciplinați corect, mă întreb cum vor intra vreodată în școala cerească? Unde este respectul lor? Unde sunt ideile prețioase pe care ar trebui să le cultive? Cu privire la toate aceste lucruri, trebuie să aibă loc o experiență de fiecare zi. SA3 117.2
Când merge dintr-o parte în alta în casă, mama nu trebuie să fie iritată, să-l certe pe copil și să spună: „Îmi stai în cale și vreau să te dai la o parte, mai bine ieși afară!” sau alte astfel de lucruri. Ea trebuie să-i trateze pe copiii ei întocmai cum i-ar trata Dumnezeu pe copiii Săi mai mari. El ne numește copii în familia Sa. El dorește să fim educați în conformitate cu principiile Cuvântului lui Dumnezeu. El vrea ca această educație să înceapă cu acești micuți. Dacă mama nu are tact și înțelepciune, dacă nu știe cum să se ocupe de mintea omenească, ar trebui să-i încredințeze pe copii cuiva care îi va disciplina și le va modela mintea. SA3 117.3
[221] Așadar, am prezentat aceste lucruri în așa fel încât să poată fi înțelese? Există vreun punct, Willie, care se află în carte și pe care nu l-am abordat aici? SA3 117.4
William C. White: Nu știu. Constat, mamă, că poporul nostru de pretutindeni din State și din întreaga lume, trebuie să spun, uneori, face reguli generale pe baza unei declarații izolate. SA3 117.5
Prin urmare, când am studiat Biblia și scrierile tale, am ajuns să cred că există un principiu aflat la baza fiecărui subiect și că nu putem înțelege corect regula, dacă nu înțelegem principiul. SA3 117.6
Am crezut că, în unele dintre declarațiile care au creat destul de multe controverse — așa cum sunt sfaturile cu privire la folosirea untului și declarația că mama este singurul învățător pe care un copil trebuie să îl aibă până la vârsta de opt sau zece ani —, am avut privilegiul de a înțelege principiul. Eu am crezut că în studiul acelor declarații ar trebui să recunoaștem că fiecare poruncă a lui Dumnezeu a fost dată împreună cu harul și a luat în considerare circumstanțele. SA3 117.7
Dumnezeu a zis: „Ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă”, și totuși Hristos explică legea divorțului ca fiind dată din cauza împietririi inimilor oamenilor. Din cauza degenerării oamenilor, a fost îngăduită o lege a divorțului, care nu s-a aflat în planul inițial al lui Dumnezeu. Eu cred că, referitor la astfel de declarații izolate, cum ar fi protestul tău împotriva consumului de unt și declarația că un copil nu ar trebui să aibă niciun alt învățător în afară de mamă până la vârsta de opt sau zece ani, trebuie să fie înțeles principiul. SA3 117.8
Prin urmare, când ți-a fost dată viziunea aceea cu privire la consumul de unt, ți-a fost prezentată starea lucrurilor, și anume oameni care consumau unt plin de microbi. Ei îl foloseau la prăjit și gătit, iar consumarea lui era dăunătoare. Totuși, mai târziu, când cei din poporul nostru au cercetat principiul implicat, au constatat că, deși untul nu este cel mai bun, ar putea să nu fie atât de rău ca alte rele și, în unele cazuri, îl consumă. SA3 117.9
[222] Eu am presupus că problema cu privire la școala aceasta a fost asemănătoare. Planul ideal este ca mama să fie învățătorul — un învățător inteligent, asemenea celui pe care l-ai descris în dimineața aceasta. Totuși cred că a fost o mare daună adusă lucrării noastre din Maine și până în California și din Manitoba până în Florida, din cauză că poporul nostru a luat acea declarație cu privire la faptul că, până la vârsta de opt sau zece ani, un copil nu trebuie să aibă niciun alt învățător, cu excepția mamei, ca fiind o interdicție categorică, în urma căreia copiii nu au beneficiat de privilegiile școlii. Dacă înțeleg bine, aceasta este adevărata problemă pe care o avem de discutat aici. SA3 117.10
Când frații vor cerceta subiectul acesta din punctul de vedere al binelui copilului, din punctul de vedere al corectitudinii față de părinți, atât cât pot eu să înțeleg, vor recunoaște că există situații în care ar fi mai bine ca un copil să beneficieze de privilegiile școlii, decât să fie neglijat. Totuși există regula că un copil nu trebuie să aibă alți învățători, cu excepția părinților, până la vârsta de opt sau zece ani. Aceasta pune capăt discuțiilor. (...) SA3 118.1
Sora White: Ei bine, dacă părinții nu au înțeles, ai putea să te oprești chiar aici. Prin urmare, trebuie să facem planuri, deoarece există destul de mulți părinți care nu și-au asumat responsabilitatea de a se disciplina pe ei înșiși. (...) SA3 118.2
Eu cred că oamenii aflați aici, care sunt înstăriți, pot să contribuie fiecare cu câte ceva pentru a susține o școală pentru alții. Eu sunt dispusă să fac lucrul acesta. Nu cred că banii ar trebui să fie un considerent care să intre în discuție. [Noi vorbim mereu despre] „cheltuială”, „cheltuială”, „cheltuială” — până la urmă este o nimica toată să avem povara acestei cheltuieli mărunte. SA3 118.3