Blândețea și umilința lui Hristos lipsesc. Moderația și precauția sunt foarte necesare, dar ei nu au aceste trăsături de caracter, vrednice de dorit. Ei au nevoie să fie modelați după chipul lui Dumnezeu. Astfel de oameni pot să adopte reforma sănătății și să facă un mare rău cu ea, stârnind prejudecăți în mintea altora, în așa fel încât oamenii să nu mai vrea să asculte adevărul. SA3 155.2
Dacă este tratată înțelept, reforma sănătății se va dovedi a fi un mijloc de a deschide calea în locuri în care adevărul va fi primit cu un succes remarcabil. Totuși prezentarea reformei sănătății în mod neînțelept, făcând ca subiectul acesta să fie o povară pentru vestirea adevărului, a avut rolul de a crea prejudecăți în mintea celor necredincioși și de a pune o piedică în calea adevărului, lăsând impresia că noi suntem extremiști. Domnul dorește să fim înțelepți și să înțelegem voia Sa. Nu trebuie să dăm ocazia de a fi considerați extremiști. Acest fapt ne va pune într-un mare dezavantaj atât pe noi, cât și adevărul pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a-l vesti oamenilor. Prin expunerea unui eu neconsacrat, solia pe care trebuie să o vestim întotdeauna ca fiind o binecuvântare ajunge să fie o piatră de poticnire. SA3 155.3
Unii vor alege din mărturii expresiile cele mai puternice, fără să ia în considerare în niciun fel circumstanțele în care sunt date [286] avertizările, și le vor impune în orice situație. În felul acesta, ei lasă impresii nesănătoase în mintea oamenilor. Vor exista întotdeauna unii gata să prindă orice idee de care se pot folosi pentru a-i supune pe alții la o încercare aspră și dificilă și vor introduce trăsăturile propriului caracter în lucrarea de reformă. Faptul acesta va stârni chiar de la început un spirit de controversă tocmai din partea acelora care ar fi putut fi ajutați, dacă ar fi fost tratați cu atenție și s-ar fi exercitat o influență sănătoasă asupra lor. Ei aleg unele declarații din mărturii, pe care li le impun tuturor și, în loc de a câștiga sufletele, stârnesc dezgust. Ei produc dezbinări acolo unde ar putea să aducă și să facă pace. SA3 155.4