Dintre toate darurile pe care cerul le poate oferi oamenilor, părtăşia cu Hristos în suferinţele Sale este cea mai importantă răspundere şi cea mai înaltă onoare. Nici Enoh, care a fost mutat în cer, şi nici Ilie, care a fost luat la cer într-un car de foc, nu au fost mai mari sau mai onoraţi decât Ioan Botezătorul, care a murit singur în temniţă. „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Filipeni 1,29). SFS 150.2
Mulţi nu pot să îşi facă planuri hotărâte de viitor. Viaţa lor este nestatornică. Ei nu pot distinge urmările problemelor şi de aceea sunt plini de nelinişte şi teamă. Să nu uităm că viaţa copiilor lui Dumnezeu în această lume este o viaţă de peregrin. Nu avem înţelepciunea de a ne plănui viaţa. Nu ni s-a încredinţat modelarea viitorului nostru. „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11,8). SFS 150.3
În viaţa Sa pe pământ, Hristos nu a făcut planuri pentru El Însuşi. El accepta planurile lui Dumnezeu pentru El şi Tatăl Îi dezvăluia planurile Sale zi de zi. Aşadar ar trebui să depindem de Dumnezeu pentru ca viaţa noastră să fie simpla împlinire a voii Sale. Pe măsură ce Îi încredinţăm căile noastre, El ne va îndruma paşii. SFS 150.4
Prea mulţi, atunci când îşi prevăd un viitor strălucit, eşuează total. Lăsaţi-L pe Dumnezeu să facă planuri pentru voi. Asemenea unui copilaş, încredeţi-vă în călăuzirea Celui care „va păzi paşii preaiubiţilor Lui” (1 Samuel 2,9). Dumnezeu nu Îşi conduce niciodată copiii altfel decât aleg ei înşişi să fie conduşi, dacă ar putea vedea sfârşitul de la început şi dacă ar discerne măreţia scopului pe care îl împlinesc în calitate de conlucrători cu El. SFS 150.5