„În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei” (Ioan 5,2.3). SFS 36.1
Din când în când, apele din această scăldătoare erau tulburate şi se credea că acest lucru era rezultatul unei puteri supranaturale şi că primul care se cobora în apă după tulburarea ei se vindeca de orice boală. Sute de suferinzi veneau aici, dar, când se tulbura apa, se îmbulzeau cu toţii să ajungă în ea, călcând în picioare bărbaţii, femeile şi copiii mai neajutoraţi. Mulţi nu reuşeau să se apropie de scăldătoare. Alţii, care reuşiseră să ajungă lângă ea, mureau pe marginea scăldătorii. În jurul ei fuseseră ridicate adăposturi pentru protejarea celor bolnavi de căldura zilei şi de răcoarea nopţii. Unii îşi petreceau noaptea în aceste pridvoare, târându-se până la marginea scăldătorii, cu speranţa zadarnică de a fi vindecaţi. SFS 36.2
Isus Se afla în Ierusalim. Umblând singur, parcă meditând şi rugându-Se, El veni la scăldătoare. Observă bieţii suferinzi care aşteptau ceea ce ei considerau a fi singura lor şansă de însănătoşire. Şi-ar fi dorit să Îşi exercite puterea de a vindeca în dreptul fiecărui bolnav. Dar era Sabat. Mulţimi de oameni mergeau să se închine la templu şi El ştia că o astfel de vindecare ar fi instigat prejudecăţile iudeilor atât de mult încât lucrarea Sa ar fi fost scurtată. SFS 36.3
Dar Mântuitorul remarcă o situaţie foarte disperată. Era un om bolnav de treizeci şi opt de ani. Boala lui era în mare măsură consecinţa obiceiurilor rele şi era considerată o pedeapsă de la Dumnezeu. Singur şi fără prieteni, crezând că nu mai putea avea parte de mila lui Dumnezeu, suferindul trăise mulţi ani într-o stare mizeră. La timpul când se aştepta ca apa să se tulbure, cei care aveau milă de el îl aduceau într-unul dintre pridvoare. Dar, atunci când venea momentul important, nimeni nu îl ajuta. El văzuse mişcarea apei, însă niciodată nu trecuse dincolo de marginea scăldătorii. Alţii, mai tari decât el, intrau în apă înaintea lui. Sărmanul bolnav, lipsit de ajutor, nu reuşea să ajungă înaintea mulţimii egoiste, care se îmbulzea în dezordine. Eforturile lui stăruitoare de a-şi atinge singurul ţel, neliniştea şi continua dezamăgire îl aduceau la epuizare. SFS 36.4
Bolnavul zăcea pe patul lui, ridicându-şi câteodată capul să privească spre scăldătoare, când o faţă blândă se aplecă cu milă asupra lui, spunându-i: „Vrei să te faci sănătos?” Speranţa îi reveni în suflet. Ştia că va fi ajutat într-un fel. Însă curajul îi pieri imediat. Îşi aminti de câte ori încercase să ajungă în scăldătoare, iar acum şansele de a mai trăi până la o nouă tulburare erau mici. Îşi întoarse privirile spre El spunând: „Doamne, n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.” (Ioan 5,6.7). SFS 37.1
Isus îi zise: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă.” (versetul 8). Cu speranţa înnoită, bolnavul privi spre Isus. Expresia feţei şi tonul vocii Sale sunt cu totul deosebite. Prezenţa Sa pare a răspândi în jur dragoste şi putere. Credinţa lui se agaţă de cuvintele lui Hristos. Fără întrebări, el se pregăteşte să asculte şi, în acelaşi timp, întregul trup se supune voinţei lui. SFS 37.2
Fiecare nerv şi fiecare muşchi vibrează de o nouă viaţă, iar membrele lui neputincioase se mişcă pe deplin sănătoase. Sare iute în picioare şi pleacă sigur pe el şi liber, lăudându-L pe Dumnezeu şi bucurându-se de puterea primită. SFS 37.3
Isus nu îi oferise acestui om imobilizat asigurarea ajutorului divin. El ar fi putut spune: „Doamne, dacă vrei să mă faci sănătos, mă voi supune la cuvântul Tău.” Ar fi putut să se îndoiască şi să piardă astfel singura lui şansă de vindecare. Dar, nu, el credea în cuvântul lui Hristos, credea că va fi tămăduit; imediat se strădui, iar Dumnezeu îi dărui putere. Îşi dorea să meargă, şi a mers. Acţionând după cuvântul lui Hristos, a fost însănătoşit. SFS 37.4
Prin păcat, noi am fost despărţiţi de adevărata Sursă de viaţă - Dumnezeu. Sufletul nostru este neputincios. Prin noi înşine, nu suntem capabili să ducem o viaţă sfântă, tot la fel cum acest om paralizat nu putea să se deplaseze. Mulţi îşi dau seama de neputinţa lor; ei tânjesc după acea viaţă spirituală care să îi aducă în armonie cu Dumnezeu şi se străduiesc să o obţină. Însă totul e zadarnic. Disperaţi, ei strigă: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7,24). Aceşti oameni disperaţi şi îndârjiţi trebuie să privească în sus. Mântuitorul Se apleacă asupra celor răscumpăraţi prin sângele Său, spunându-i fiecăruia dintre ei cu multă blândeţe şi milă: „Vrei să te faci sănătos?” El îţi cere să te ridici sănătos şi liniştit. Nu aştepta să simţi că ai devenit sănătos. Crede cuvântul Mântuitorului. Pune-ţi voinţa de partea lui Hristos. Doreşte-ţi să-L slujeşti şi, dacă te vei supune cuvântului Său, vei primi putere. Indiferent de obiceiul rău sau de patima puternică, ce ţi-a luat în stăpânire trupul şi sufletul prin îngăduirea îndelungată, Hristos poate şi Îşi doreşte mult să te elibereze. El va oferi viaţă sufletului „mort în păcate” (Efeseni 2, 1). El îl va elibera pe prizonierul slăbiciunii şi al nenorocirii şi va dezlega lanţurile păcatului. SFS 37.5
Pornirea spre păcat a otrăvit izvoarele vieţii. Dar Hristos spune: „Eu îţi voi îndepărta păcatele; îţi voi da pace. Te-am răscumpărat cu sângele Meu. Eşti al Meu. Harul Meu va întări voinţa ta slăbită; îţi voi înlătura remuşcările păcatului.” Când ispitele te asaltează, când grija şi confuzia te cuprind, când te simţi deprimat şi descurajat şi eşti pe punctul de a ceda în faţa disperării, priveşte la Isus, şi astfel întunericul care te înconjoară va fi împrăştiat de strălucirea prezenţei Sale. Când păcatul se străduieşte să te stăpânească şi când îţi împovărează conştiinţa, priveşte la Mântuitorul. Harul Lui îţi este de ajuns pentru a birui păcatul. Inima ta recunoscătoare, tremurând de îndoială, să apeleze la El. Apucă speranţa care ţi se oferă. Hristos doreşte să te primească în familia Sa. Puterea Lui te va întări în slăbiciune; Te va conduce pas cu pas. Lasă-L să te ia de mână, iar El te va îndruma. SFS 38.1
Să nu crezi niciodată ca Hristos este departe. El este întotdeauna aproape. Prezenţa şi dragostea Sa te înconjoară. Caută-L, căci El doreşte să Îl găseşti. El Îşi doreşte nu numai să Îi atingi haina, ci şi să mergi alături de El în comuniune continuă. SFS 38.2