Pe 4 ianuarie 1862, mi s-au arătat anumite lucruri în legătură cu națiunea noastră. Atenția mi-a fost atrasă asupra rebeliunii din Sud. Cei din Sud se pregătiseră pentru un conflict teribil, în timp ce cei din Nord stăteau nepăsători față de situația lor reală. Înainte de a începe administrația președintelui Lincoln, Sudul avea un mare avantaj. Fosta administrație plănuise și reușise să facă astfel, încât Sudul să jefuiască Nordul de echipamentele de război. Prin aceasta, se avuseseră în vedere două obiective: 1. Preconizau în mod hotărât o rebeliune și trebuiau să se pregătească pentru ea; 2. Atunci când aveau să se răscoale, Nordul avea să fie complet nepregătit. În felul acesta, aveau să câștige timp și, prin amenințările lor violente și prin atitudinea lor lipsită de scrupule, se gândeau că-i vor intimida pe cei din Nord, iar aceștia vor fi obligați să cedeze și să-i lase să facă totul așa cum vor ei. 1M 254.1
Cei din Nord nu au înțeles ura înverșunată, îngrozitoare, pe care o nutreau cei din Sud față de ei și nu au fost pregătiți pentru comploturile lor bine puse la punct. Nordul se lăudase cu puterea lui și luase în râs ideea că Sudul avea să părăsească Uniunea. O considerase o simplă amenințare venită din partea unui copil încăpățânat și îndărătnic și crezuse că, în scurtă vreme, Sudul avea să își vină în fire și, făcându-i-se frică să părăsească Uniunea, avea să revină, în umilință, la supunerea de mai înainte. Nordul nu știa ce înseamnă, cu adevărat, puterea blestematului sistem al sclaviei. Acesta și doar acesta a stat la originea războiului. Cei din Sud au devenit din ce în ce mai stricți. Ei se simt perfect îndreptățiți să facă trafic cu ființe omenești, să vândă și să cumpere sclavi și sufletele oamenilor. Ei sunt iritați și se simt deranjați, dacă nu pot să pretindă tot teritoriul pe care îl vor. Vor să înlăture granițele și să-și ducă sclavii în orice loc doresc, aducând blestem asupra pământului prin munca sclavilor. Limbajul Sudului a fost autoritar, iar Nordul nu a luat măsuri corespunzătoare pentru a-l aduce la tăcere. 1M 254.2
Revolta a fost condusă cu atâta grijă, atât de pe tăcute, încât mulți dintre cei care la început se gândeau cu oroare la o răzvrătire au fost influențați de rebeli să o considere cât se poate de corectă și de îndreptățită, astfel că mii de oameni s-au alăturat Confederației Sudului, dintre cei care nu au vrut ca guvernul nostru să ia măsuri prompte și hotărâte încă de la începutul rebeliunii, când aceasta nu părea a fi pe cale să se transforme într-un război. Nordul a început încă de atunci să se pregătească pentru luptă, dar revolta a crescut continuu și s-a ajuns ca acum să nu existe mai multe speranțe că va fi anihilată de cum existau cu câteva luni în urmă. Mii de oameni și-au pierdut viața și mulți s-au întors la casele lor mutilați și schilodiți pe viață, cu sănătatea distrusă și cu orice perspectivă de prosperitate pământească pierdută pentru totdeauna; și totuși, cât de puțin s-a câștigat! Mulți au fost convinși să se înroleze la gândul că acest război avea să pună capăt sclaviei, dar acum, după ce s-au angajat în luptă, își dau seama că au fost înșelați și că obiectivul acestui război nu este acela de a aboli sclavia, ci de a o menține așa cum este. 1M 255.1
Cei care s-au aventurat să-și lase casele și să-și sacrifice viața pentru a desființa sclavia sunt nemulțumiți. Ei nu văd niciun rezultat bun al acestui război, în afară de menținerea Uniunii, și pentru aceasta mii de vieți au fost sacrificate și atâtea cămine au rămas pustii. Mulți au fost uciși pe câmpul de luptă sau au murit mai târziu în spitale; alții au fost luați prizonieri de către rebeli — o soartă cu mult mai îngrozitoare decât moartea. Având în vedere toate acestea, ei întreabă: „Dacă vom reuși să înăbușim această revoltă, ce se va câștiga?” Singurul răspuns pe care și-l pot da este unul descurajator: Nimic. Cauza care a stat la baza răscoalei nu a fost înlăturată. Sistemul sclaviei, care ne-a ruinat țara, este lăsat să trăiască în continuare și să stârnească o nouă revoltă. Mii dintre soldații noștri trăiesc sentimente de amărăciune. Ei suferă cele mai mari privațiuni, pe care sunt gata să le îndure de bunăvoie, dar descoperă că au fost înșelați și și-au pierdut orice curaj. Conducătorii noștri sunt dezorientați, inima le este cuprinsă de teamă. Le este frică să proclame eliberarea sclavilor rebelilor, pentru că, dacă ar face astfel, i-ar stârni pe cei din Sud care nu s-au atașat răscoalei, dar care sunt puternici stăpâni de sclavi. În același timp, ei se tem de influența acelora care dețin poziții cu autoritate și care sunt împotriva sclaviei. Se tem de efectele unui ton îndrăzneț și hotărât, pentru că acesta ar aprinde dorința puternică a mii de oameni de a îndepărta cauza acestei teribile rebeliuni, eliberându-i pe cei asupriți și zdrobind orice jug. 1M 255.2
Mulți dintre cei care se află în poziții de conducere și care au autoritate sunt lipsiți de conștiință și de noblețe sufletească. Ei pot să-și exercite puterea chiar spre distrugerea celor care le sunt subordonați, și lucrul acesta este trecut cu vederea în mod voit. Acești conducători pot să facă abuz de puterea care le-a fost încredințată și să-i trimită pe cei din subordinea lor să ocupe poziții periculoase, în care să fie expuși unor confruntări teribile cu rebelii, fără nici cea mai mică speranță de a-i învinge. În felul acesta, ei pot dispune după bunul plac de oameni curajoși, care nu acceptă niciun compromis, așa cum a dispus David de Urie (2 Samuel 11,14.15). 1M 256.1
Astfel au fost sacrificați oameni valoroși, pentru a se scăpa de puternica lor influență antisclavagistă. Chiar unii dintre acei oameni de care Nordul avea cel mai mult nevoie în aceste vremuri hotărâtoare și ale căror servicii ar fi fost de cea mai mare valoare, chiar acești oameni nu mai sunt. Au fost sacrificați în mod absurd. Perspectivele care stau în fața națiunii noastre sunt descurajante, pentru că, printre cei care se află în poziții de răspundere, sunt unii care, în inima lor, sunt de partea rebelilor. Există ofițeri și comandanți care simpatizează cu rebelii. Deși vor să păstreze Uniunea, ei îi disprețuiesc pe aceia care luptă împotriva sclaviei. Chiar unele corpuri ale armatei sunt alcătuite, în mare parte, din astfel de oameni; ei sunt atât de împotrivitori unii față de alții, încât, în cadrul multor regimente, nu există o unitate reală. 1M 256.2
Așa cum mi-a fost arătat, acest război pare a fi cel mai ciudat și mai nesigur dintre toate câte au avut loc vreodată. O mare parte dintre cei care s-au înrolat voluntar au crezut că rezultatul războiului va fi abolirea sclaviei. Alții s-au înrolat cu intenția de a se asigura că sclavia va fi menținută așa cum este acum, dar totodată de a pune capăt rebeliunii și de a păstra Uniunea. Și, ca totul să fie și mai confuz și mai nesigur, unii dintre ofițerii comandanți sunt categoric de partea sclaviei; ei simpatizează pe deplin cu Sudul, dar se opun formării unei guvernări separate. Se pare că este imposibil să conduci acest război pentru a obține victoria, atâta timp cât mulți dintre cei care luptă în rândurile noastre acționează permanent în favoarea Sudului, iar armatele noastre au fost respinse și măcelărite fără milă tocmai sub conducerea acestor oameni, care sunt de partea menținerii sclaviei. Unii dintre conducătorii noștri din Congres lucrează continuu în favoarea Sudului. În această stare de lucruri, se fac apeluri pentru post național și rugăciune, pentru ca Dumnezeu să pună capăt acestui război cât mai curând și într-un mod cât mai favorabil. Atenția mi-a fost atrasă către pasajul din Isaia 58,5-7: „Oare acesta este postul plăcut Mie: să-și chinuiască omul sufletul o zi? Să-și plece capul ca un pipirig și să se culce pe sac și cenușă? Aceasta numești tu post și zi plăcută Domnului? Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău”. 1M 257.1
Am văzut că aceste posturi naționale sunt o insultă la adresa lui Iehova. El nu primește astfel de posturi. Îngerul raportor scrie cu privire la ele: „Iată, postiți ca să vă ciorovăiți și să vă certați, ca să bateți răutăcios cu pumnul”. Mi-a fost arătat cum i-au tratat cei care se află acum la conducere pe sărmanii sclavi care au venit la ei pentru a găsi protecție. Îngerii au notat totul. În loc să le îndepărteze jugul și să-i elibereze pe cei asupriți, acești oameni au făcut ca jugul să le fie și mai greu decât atunci când le slujeau stăpânilor lor despotici. Dragostea de libertate îi determină pe acești sărmani sclavi să-și părăsească stăpânii și să-și riște viața, ca să obțină libertatea. Ei nu s-ar aventura să fugă de la stăpânii lor și nu s-ar expune astfel la dificultățile și la ororile pe care le-ar suferi dacă ar fi prinși, dacă nu ar avea o atât de mare dorință după libertate. Sclavii evadați au îndurat suferințe și pericole de nedescris, pentru a-și dobândi libertatea și, cu dragostea de libertate arzându-le în piept, ca o ultimă speranță, ei fac apel la guvernul nostru pentru protecție; dar încrederea lor este întâmpinată cu cel mai mare dispreț. Mulți dintre ei au fost tratați cu cruzime, pentru a fi comis o crimă atât de gravă precum aceea de a îndrăzni să facă eforturi pentru a-și obține libertatea. Oameni mari, care susțin că au o inimă umană, i-au văzut pe sclavi aproape goi, înfometați și maltratați și i-au trimis înapoi, la nemiloșii lor stăpâni, într-o robie fără speranță, ca să sufere o cruzime inumană, pentru că au îndrăznit să-și caute libertatea. Unii dintre acești sărmani vrednici de plâns au fost aruncați în temnițe mizerabile, fără să conteze dacă trăiesc sau mor. Au fost privați de libertate și de aerul curat de care cerul nu i-a privat niciodată și apoi au fost lăsați să sufere din lipsă de hrană și de îmbrăcăminte. Și când se întâmplă toate acestea, se declară post național! Vai, ce insultă la adresa lui Iehova! Prin gura profetului Isaia, Domnul spune: „În toate zilele Mă întreabă și vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea și n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu”. 1M 258.1
Sclavilor evadați li s-a spus, de către stăpânii lor, că oamenii din Nord vor să pună stăpânire pe ei, ca să-i poată exploata; că aboliționiștii îi vor trata mai rău decât au fost tratați în sclavie. Tot felul de povești înspăimântătoare au fost repetate în urechile lor, ca să-i facă să urască Nordul, și totuși, ei au păstrat ideea vagă că inimile unora din Nord simțeau împreună cu ei în necazurile lor și aveau să facă eforturi pentru a-i ajuta. Aceasta a fost singura stea care le-a luminat gândul în timpul robiei lor înnegurate și pline de suferință. Felul în care au fost tratați acești sclavi sărmani i-a determinat să creadă că stăpânii lor le spuseseră adevărul în această privință. Și totuși se proclamă un post național! Domnul spune: „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug”. Atunci când națiunea noastră va ține postul recomandat de Dumnezeu, atunci El va asculta rugăciunile înălțate în legătură cu războiul; dar acum, ele nu ajung la urechea Lui. El Își întoarce fața, pentru că este dezgustat de ele. Situația este de așa natură, încât cei care vor să dezlege poverile grele și să rupă orice fel de jug sunt criticați sau îndepărtați din pozițiile de răspundere, sau chiar se fac planuri pentru ca viața să le fie luată de către aceia care postesc pentru a se ciorovăi și a se certa, pentru a bate răutăcios cu pumnul. 1M 259.1
Mi s-a arătat că, dacă obiectivul acestui război ar fi fost abolirea sclaviei, atunci, dacă s-ar fi dorit, Anglia ar fi ajutat Nordul. Dar Anglia înțelege foarte bine care sunt adevăratele sentimente ale guvernului și că, de fapt, motivul războiului nu este acela de a desființa sclavia, ci doar de a menține Uniunea; și nu este în interesul ei ca aceasta să fie menținută. Guvernul nostru a fost foarte mândru și independent. Poporul acestei națiuni s-a înălțat până la cer și de acolo s-a uitat disprețuitor către guvernele monarhice și a triumfat în libertatea lui plină de îngâmfare, în timp ce instituția sclaviei, care este de o mie de ori mai rea decât tirania exercitată de stăpânirile monarhice, a fost îngăduită să existe și chiar a fost susținută. În această țară a luminii a fost cultivat un sistem care permite ca o parte a familiei omenești să fie sclavă celeilalte părți, degradând milioane de ființe umane până la nivelul de creaturi brute. Păcatul acesta nu are egal nici măcar în țările păgâne. 1M 259.2
Îngerul a spus: „Ascultați, o, ceruri, strigătul celor asupriți și răsplătiți-i pe asupritori de două ori, cât s-ar cuveni pentru faptele lor”. Totuși, această națiune va fi umilită până în țărână. Anglia analizează dacă este mai bine să profite de actuala stare de slăbiciune a țării noastre și să se aventureze să pornească război împotriva ei. Ea cântărește lucrurile și încearcă să sondeze și poziția altor țări. Se teme că, dacă ar începe război în afara hotarelor ei, ar rămâne descoperită în interior și alte națiuni ar profita de slăbiciunea ei. Sunt și alte națiuni care fac pregătiri de război, chiar dacă pe tăcute, și speră că Anglia va porni război împotriva națiunii noastre, pentru ca, apoi, ele să profite de ocazie ca să se răzbune pe ea, pentru avantajele de care a beneficiat în trecut pe seama lor și pentru nedreptățile pe care li le-a făcut. O parte dintre supușii reginei așteaptă o ocazie favorabilă pentru a sfărâma jugul care îi apasă; dar, dacă Anglia va considera că merită, nu va ezita niciun moment să profite de orice ocazie de a-și exercita puterea și de a umili națiunea noastră. Când Anglia va declara război, toate națiunile vor avea un interes în aceasta și va fi un război general, o confuzie generală. Anglia este conștientă de diversitatea sentimentelor care îi motivează pe cei care caută să înăbușe rebeliunea. Ea cunoaște foarte bine situația dificilă în care se află guvernul nostru; ea a privit cu uimire la desfășurarea acestui război — mișcările lente și ineficiente, inactivitatea armatelor noastre și cheltuielile care au dus țara la ruină. Slăbiciunea guvernului nostru este pe deplin cunoscută de celelalte națiuni, care acum trag concluzia că ea se datorează lipsei unei guvernări monarhice și își admiră mulțumite propria guvernare, uitându-se de sus, unele cu milă, iar altele cu dispreț, la națiunea noastră, pe care o considerau cea mai puternică din lume. Dacă națiunea noastră ar fi rămas unită, ar fi avut putere; dar dezbinată, ea va trebui să cadă. 1M 260.1