Mi-a fost arătată poziția înaltă și plină de responsabilitate pe care trebuie să o ocupe cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu. Ei sunt sarea pământului și lumina lumii și trebuie să trăiască așa cum a trăit Hristos. Ei vor trece prin necazul cel mare. Timpul pe care îl trăim este un timp de luptă și de încercare. În Apocalipsa 3,21, Mântuitorul nostru spune: „Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie”. Răsplata nu le este dată tuturor acelora care susțin că sunt urmași ai lui Hristos, ci doar acelora care vor birui așa cum a biruit El. Trebuie să studiem viața Domnului Hristos și să învățăm ce înseamnă să Îl mărturisim pe El înaintea lumii. 1M 303.1
Ca să Îl mărturisim pe Hristos trebuie ca, mai întâi, să Îl cunoaștem. Nimeni nu-L poate mărturisi cu adevărat pe Hristos, dacă gândul și spiritul lui Hristos nu sunt în el. Dacă o simplă formă de evlavie sau o recunoaștere a adevărului ar însemna întotdeauna o mărturisire a lui Hristos, atunci am putea spune: Largă este calea care duce la viață și mulți sunt cei ce o găsesc. Noi trebuie să înțelegem bine ce înseamnă cu adevărat să Îl mărturisim pe Hristos și ce înseamnă să-L tăgăduim. Este posibil ca prin cuvintele noastre să-L mărturisim pe Hristos, iar prin faptele noastre să-L tăgăduim. În viața acelora care Îl mărturisesc se manifestă roada Duhului. Dacă renunțăm la tot pentru Hristos, atunci în viața noastră se va vedea smerenia, vorbirea noastră va fi cerească, iar comportamentul nostru — ireproșabil. Influența puternică și curățitoare a adevărului în suflet și caracterul Domnului Hristos manifestat în viață înseamnă a-L mărturisi pe El. Dacă în inima noastră sunt semănate cuvintele vieții veșnice, atunci roadele vor fi neprihănirea și pacea. Îl putem tăgădui pe Hristos îngăduind în viața noastră dragostea de confort și iubirea de sine, glumind, fiind superficiali și căutând onoarea lumii. Putem să-L tăgăduim prin înfățișarea noastră, care arată asemănarea cu lumea, printr-o atitudine plină de mândrie și prin îmbrăcăminte costisitoare. Doar printr-o continuă veghere și prin rugăciune stăruitoare și aproape neîncetată vom putea să manifestăm în viața noastră caracterul Domnului Hristos și influența sfințitoare a adevărului. Mulți Îl alungă pe Hristos din familiile lor printr-un spirit nerăbdător, pătimaș. Astfel de oameni au ceva de biruit în această privință. 1M 303.2
Înaintea mea a fost prezentată starea actuală, atât de slăbită, a familiei omenești. Fiecare generație care se ridică este tot mai slăbită și boli de tot felul afectează omenirea. Mii dintre sărmanii muritori, cu trupul deformat, bolnav, cu nervii zdruncinați și cu mintea încețoșată duc o existență mizerabilă. Puterea lui Satana asupra familiei omenești crește. Dacă Domnul nu ar veni în curând, ca să îi distrugă această putere, pământul ar rămâne în scurtă vreme depopulat. 1M 304.1
Mi s-a arătat că Satana își exercită puterea în special asupra poporului lui Dumnezeu. Mulți au fost prezentați înaintea mea ca fiind într-o stare de disperare, cuprinși de îndoială. Infirmitățile corpului afectează mintea. Un dușman viclean și puternic ne urmărește fiecare pas și își folosește toată puterea și toată priceperea în încercarea de a ne abate de la calea cea dreaptă. Și, mult prea adesea, cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu nu veghează, astfel că sunt în completă necunoștință cu privire la uneltirile lui. El lucrează prin acele mijloace care îl ascund cel mai bine, astfel că de multe ori își atinge ținta. 1M 304.2
Sunt frați care au investit bani în autorizații și în alte diverse întreprinderi și care i-au determinat să se implice și pe alții, care nu sunt în stare să suporte astfel de complicații și să se îngrijească de asemenea afaceri. Agitația și suprasolicitarea de care a fost cuprinsă mintea lor le afectează serios trupul deja bolnav, astfel că ei cad pradă descurajării, care crește, ajungând până la disperare. Își pierd toată încrederea în ei înșiși, se gândesc că Dumnezeu i-a părăsit și nu mai cred că El va fi milostiv și îndurător față de ei. Aceste suflete sărmane nu vor fi lăsate sub controlul lui Satana. Ele își vor găsi drum prin negură și își vor prinde din nou credința tremurândă de făgăduințele lui Dumnezeu; El le va elibera și le va transforma tristețea și gemetele în pace și în bucurie. Dar mi s-a arătat că acești oameni trebuie să învețe, din suferințele prin care trec, să lase deoparte autorizațiile și licențele și să nu se mai implice în astfel de afaceri. Ei nu trebuie să le mai îngăduie nici măcar fraților lor să-i amăgească să se amestece în astfel de afaceri, pentru că speranțele pe care și le fac nu vor fi împlinite, ci se vor trezi aruncați pe câmpul de luptă al dușmanului, fără să fie înarmați pentru acest conflict. Mijloace care ar trebui puse în trezoreria lui Dumnezeu, pentru înaintarea cauzei Sale, sunt mai rău decât irosite, fiind investite în aceste amenajări moderne. Dacă unii dintre cei care mărturisesc a crede adevărul se simt liberi și capabili să se angajeze în astfel de autorizații și de invenții, ei nu ar trebui să meargă în mijlocul fraților lor și să-i folosească pe aceștia drept câmp de acțiune, ci să meargă la cei necredincioși. Nu folosiți numele de adventist, pe care pretindeți că îl purtați, drept momeală prin care să-i ademeniți în afacerile voastre pe frații voștri care vor să-și consacre mijloacele lui Dumnezeu. Mai degrabă mergeți în lume și îndemnați-i să-și folosească astfel mijloacele pe cei cărora oricum nu le pasă de înaintarea cauzei lui Dumnezeu. 1M 304.3
Mi-a fost arătată necesitatea de a deschide ușile caselor și ale inimilor noastre pentru Domnul. Atunci când vom începe să lucrăm cu seriozitate pentru noi și pentru familiile noastre, vom primi ajutor de la Dumnezeu. Mi-a fost arătat că simpla păzire a Sabatului și rugăciunea înălțată dimineața și seara nu reprezintă niște dovezi suficiente că suntem creștini. Este posibil ca aceste forme exterioare să fie respectate cu strictețe, și totuși adevărata evlavie să lipsească. Tit 2,14: „El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” Toți aceia care susțin că sunt urmași ai lui Hristos trebuie să se stăpânească și să nu-și îngăduie să vorbească nervos sau pe un ton de ceartă. Soțul și tatăl ar trebui să își rețină orice cuvânt lipsit de răbdare, pe care este gata să-l rostească. El ar trebui ca, mai întâi, să analizeze care va fi efectul cuvintelor sale, pentru ca acestea să nu lase în urma lor tristețe și ruină. 1M 305.1
Suferințele și bolile le afectează în mod deosebit pe femei. Fericirea familiei depinde în mare măsură de soție, de mamă. Dacă aceasta este slăbită și nervoasă și dacă este supraîmpovărată de muncă, mintea ei cade în depresie, deoarece este afectată de starea de epuizare a corpului; și, foarte adesea, în această stare fiind, este întâmpinată de soțul ei cu o atitudine rece și rezervată. Dacă nu se desfășoară totul după cum îi place lui și după cum și-ar dori, atunci el o acuză pe soție și mamă. El este aproape cu totul străin de grijile și de poverile ei și nu știe întotdeauna cum să simtă împreună cu ea. El nu-și dă seama că, prin aceasta, îl ajută pe marele vrăjmaș în lucrarea lui de a aduce ruină și distrugere. Prin credința în Dumnezeu, soțul trebuie să înalțe un stindard împotriva lui Satana; dar el pare orb cu privire la ceea ce ar fi spre binele lui și al ei. O tratează cu indiferență. Nu își dă seama ce face. Acționează direct împotriva propriei fericiri și a fericirii familiei sale. Soția lui a devenit deprimată și descurajată. Speranța și bucuria i-au dispărut. Ea își îndeplinește treburile zilnice în mod mecanic, pentru că vede că acestea trebuie să fie făcute și nu are încotro. Lipsa ei de bucurie și de curaj se resimte în tot cercul familiei. Există numeroase astfel de familii nenorocite chiar în mijlocul celor care păzesc Sabatul. Îngerii duc în cer veștile acestea rușinoase, iar îngerul care le înregistrează ține o evidență strictă cu privire la toate aceste lucruri. 1M 306.1
Soțul trebuie să manifeste un interes deosebit față de familia sa. În special, el trebuie să fie foarte atent și să manifeste multă delicatețe față de sentimentele unei soții plăpânde. În felul acesta, el poate închide ușa pentru multe boli. Cuvintele amabile, pline de bună dispoziție și încurajatoare se vor dovedi mai eficiente decât cele mai bune medicamente. Acestea vor aduce curaj unei inimi deznădăjduite și descurajate, iar fericirea și strălucirea soarelui, aduse în familie prin gesturi de amabilitate și prin cuvinte încurajatoare, vor răsplăti înzecit efortul. Soțul nu trebuie să uite că o mare parte din povara creșterii și a educării copiilor lui apasă asupra mamei și că ea are un rol important în modelarea minții lor. Lucrul acesta ar trebui să trezească din partea lui cele mai delicate sentimente și să-l determine să-i ușureze cu grijă poverile. El ar trebui să o încurajeze să se bazeze pe afecțiunea lui și să-i îndrepte gândurile spre cer, de unde vin puterea și pacea, precum și adevărata odihnă, pentru cei trudiți și împovărați. El nu ar trebui să vină acasă încruntat și posomorât, ci, prin prezența lui, ar trebui să aducă în familie lumina soarelui și să-și încurajeze soția să privească în sus și să se încreadă în Dumnezeu. Împreună, uniți, ei pot să ceară împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu și să aducă în familia lor binecuvântările Lui bogate. Lipsa de bunătate, nemulțumirea și mânia Îl împiedică pe Isus să locuiască în cămin. Am văzut că îngerii lui Dumnezeu pleacă dintr-o casă în care se rostesc cuvinte dezagreabile, în care există certuri și nemulțumiri. 1M 306.2
Mi s-a arătat, de asemenea, că adesea soția este cea care face mari greșeli. Ea nu depune eforturi serioase pentru a-și stăpâni firea și pentru a-și face căminul fericit. De multe ori, există nemulțumiri și plângeri inutile din partea ei. Soțul vine acasă de la lucru, obosit și tulburat, și este întâmpinat cu o privire încruntată, în loc de cuvinte vesele și încurajatoare. Nu este și el decât un om și, în felul acesta, sentimentele i se înstrăinează de soția lui, pierde dragostea căminului, cărarea îi devine întunecată și curajul îi este distrus. Își pierde respectul de sine și demnitatea pe care Dumnezeu îi cere să o aibă. Soțul este capul familiei, așa cum Hristos este Capul bisericii, și orice atitudine a soției prin care îi este slăbită influența și care îl determină să coboare de pe această poziție demnă și responsabilă este dezaprobată de Dumnezeu. Este de datoria soției să renunțe la dorințele și la voința ei în favoarea soțului ei. Amândoi ar trebui să renunțe, dar Cuvântul lui Dumnezeu dă întâietate judecății soțului. Soția nu își pierde demnitatea dacă cedează în fața aceluia pe care ea însăși l-a ales să-i fie sfătuitor, consilier și protector. Soțul ar trebui să-și păstreze poziția în familie cu toată blândețea, și totuși cu hotărâre. Unii au pus întrebarea: „Trebuie să fiu tot timpul în gardă și să-mi impun mereu restricții?” Mi-a fost arătat că avem o mare lucrare de făcut — aceea de a ne cerceta propria inimă și de a veghea asupra noastră cu cea mai mare grijă. Este nevoie să vedem unde greșim și să ne ferim în acel punct. Trebuie să manifestăm un control deplin asupra noastră, să dăm dovadă de o totală stăpânire de sine. „Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit și poate să-și țină în frâu tot trupul.” Lumina care strălucește pe calea noastră, adevărul care se descoperă conștiinței noastre, fie ne va condamna și ne va distruge sufletul, fie îl va sfinți și transforma. Trăim prea aproape de încheierea timpului de probă, ca să fim mulțumiți cu o lucrare superficială. Harul pe care până acum l-am considerat suficient nu ne va mai putea susține în acest timp. Credința noastră trebuie să crească și noi trebuie să devenim tot mai asemenea lui Hristos, în purtare și în caracter, ca să putem să facem față și să ne împotrivim cu succes ispitelor lui Satana. Harul lui Dumnezeu este suficient pentru orice urmaș al lui Hristos. 1M 307.1
Eforturile noastre de a ne împotrivi atacurilor lui Satana trebuie să fie sincere și stăruitoare. El își pune la lucru toată puterea și iscusința pentru a ne abate de pe calea cea dreaptă. Urmărește când ieșim și când intrăm, astfel încât să descopere orice ocazie favorabilă ca să ne facă rău sau să ne distrugă. Cel mai eficient el acționează în întuneric, afectându-i pe cei care nu-i cunosc uneltirile. Dacă metoda lui de atac ar fi cunoscută și înțeleasă, nu ar putea obține avantaj. Instrumentele pe care le folosește pentru a-și atinge scopurile și pentru a-și arunca săgețile arzătoare sunt de multe ori chiar membrii familiilor noastre. 1M 308.1
Cei pe care îi iubim pot să vorbească sau să acționeze necugetat, provocându-ne astfel răni adânci. Nu a fost intenția lor să facă acest lucru, dar Satana amplifică în minta noastră cuvintele și faptele lor și, în felul acesta, aruncă din tolba lui săgeți cu care ne străpunge. Noi ne încordăm puterile pentru a ne împotrivi aceluia despre care credem că ne-a rănit și, în acest fel, încurajăm ispitele lui Satana. În loc să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea puterea de a ne împotrivi lui Satana, noi îngăduim ca fericirea să ne fie distrusă, încercând să luăm poziție în apărarea a ceea ce considerăm a fi „drepturile noastre”. În felul acesta, îi oferim lui Satana un dublu avantaj. Ne manifestăm sentimentele rănite și îi îngăduim să ne folosească drept agenți ai săi, prin care să îi rănească și să îi descurajeze pe cei care, de fapt, nu au avut intenția de a ne face rău. Uneori, cerințele soțului pot să i se pară soției ca fiind nerezonabile, dar, dacă ea ar privi încă o dată situația, cu calm și seninătate, într-o lumină cât mai favorabilă lui cu putință, ar vedea că, dacă ar renunța la felul ei de a vedea lucrurile și s-ar supune judecății lui, chiar dacă aceasta pare în conflict cu ceea ce simte ea, ar putea fi amândoi cruțați de multă nefericire și ar obține o mare biruință asupra ispitelor lui Satana. 1M 308.2
Am văzut că vrăjmașul va lupta fie împotriva eficienței slujirii, fie ca să distrugă viața celor evlavioși, și va încerca să le tulbure pacea cât timp vor trăi în această lume. Dar puterea lui este limitată. El poate încinge cuptorul, dar Isus și îngerii Lui vor veghea asupra creștinului, ca nimic, în afară de zgură, să nu fie mistuit. Focul aprins de Satana nu are puterea de a distruge metalul veritabil sau de a-i face vreun rău. Este important să închidem orice ușă prin care Satana ar putea să pătrundă. Este privilegiul oricărei familii să trăiască astfel, încât Satana să nu poată profita de nimic din ceea ce ei ar putea să spună sau să facă pentru a se doborî unul pe celălalt. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă în minte faptul că toți trebuie să facă tot ceea ce pot ca să se împotrivească vicleanului nostru vrăjmaș și, cu rugăciuni stăruitoare și cu o credință neclintită, fiecare trebuie să se bizuie pe meritele sângelui lui Hristos și să ceară puterea Lui mântuitoare. 1M 309.1
Puterile întunericului se adună în jurul sufletului și Îl ascund pe Isus de privirile noastre, astfel că, uneori, nu putem face altceva decât să așteptăm mâhniți și uimiți până când trece norul. Aceste momente sunt uneori teribile. Speranța pare să se năruie și suntem cuprinși de disperare. În aceste ceasuri îngrozitoare, trebuie să învățăm să ne încredem, să depindem doar de meritele ispășirii și, în nevrednicia noastră neajutorată, să ne sprijinim cu totul pe meritele Mântuitorului răstignit și înviat. Dacă vom face astfel, nu vom pieri niciodată — niciodată! Atunci când lumina ne strălucește pe cărare, nu este greu să fim tari în puterea harului. Dar, ca să așteptăm cu răbdare și speranță atunci când norii ne învăluie și totul este întunecat, este nevoie de credință și de supunere, este nevoie ca voința noastră să fie cu totul acoperită de voința lui Dumnezeu. Ne lăsăm prea repede descurajați și cerem cu toată convingerea ca încercarea să fie îndepărtată de la noi, deși, de fapt, ar trebui să ne rugăm pentru răbdarea de a îndura și pentru harul de a birui. 1M 309.2
Fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți lui Dumnezeu. Noi putem avea mântuirea lui Dumnezeu în familiile noastre, dar pentru aceasta trebuie să credem în ea, să trăim pentru ea și să avem o credință continuă și statornică în Dumnezeu. Trebuie să ne supunem temperamentul pripit și irascibil și să ne controlăm cuvintele; prin aceasta, vom câștiga mari biruințe. Dacă nu ne controlăm cuvintele și temperamentul, suntem sclavi ai lui Satana. Îi suntem supuși lui. El ne ține captivi. Orice cuvânt zgomotos și neplăcut, lipsit de răbdare și arțăgos este o jertfă adusă maiestății lui satanice. Și este o jertfă care costă scump, mai scump decât orice jertfă pe care I-o putem aduce lui Dumnezeu, pentru că ea distruge pacea și fericirea întregii familii, distruge sănătatea și, în cele din urmă, ajunge să fie cauza pentru care este pierdută o viață veșnică de fericire. Stăpânirea de sine pe care Cuvântul lui Dumnezeu o cere din partea noastră este spre binele nostru. Ea ne rafinează gustul, ne sfințește gândirea, aduce pace minții și, în final, viața veșnică. Ea sporește fericirea familiei și a tuturor celor care sunt în preajma noastră. Sub această constrângere sfântă, noi vom crește în har și în umilință și ne va fi ușor să vorbim așa cum este bine și potrivit. Temperamentul firesc, pătimaș, va fi ținut în supunere. Mântuitorul, care locuiește în noi, ne va da putere în fiecare ceas. Îngerii slujitori vor zăbovi în căminele noastre și vor duce cu bucurie la cer vești bune, în legătură cu progresul nostru în viața de credință, iar îngerul care notează totul va înregistra, în dreptul nostru, un raport fericit. 1M 310.1