Pe 2 octombrie 1868, mi s-a arătat marea și solemna lucrare care stă în fața noastră, de a avertiza lumea cu privire la judecata viitoare. Dacă este în armonie cu adevărul pe care îl mărturisim, exemplul nostru îi va salva pe câțiva și îi va condamna pe mulți, lăsându-i fără nicio scuză în ziua când cazurile tuturor vor fi hotărâte. Cei neprihăniți sunt pregătiți pentru viața veșnică, iar cei păcătoși, care nu au vrut să cunoască voia și căile lui Dumnezeu, sunt hotărâți pentru distrugere. 2M 333.2
Nu toți aceia care le predică altora adevărul sunt sfințiți prin el. Unii au o concepție foarte vagă cu privire la caracterul sacru al lucrării. Ei nu se încred în Dumnezeu, iar lucrările lor nu sunt toate realizate prin El. În adâncul sufletului, ei nu sunt convertiți. Nu au experimentat în viața lor de fiecare zi taina evlaviei. Mânuiesc adevăruri nemuritoare, care au greutatea veșniciei, dar nu sunt atenți și stăruitori ca aceste adevăruri să lucreze în sufletul lor, să ajungă să facă parte din ei înșiși, astfel încât să-i influențeze în tot ceea ce fac. Nu sunt atât de legați de principiile pe care le inspiră aceste adevăruri, încât să le fie imposibil să se despartă de vreo parte a adevărului. 2M 333.3
Doar sfințirea inimii și a vieții este primită de Dumnezeu. Arătând către pastorii care nu sunt corecți, îngerul a spus: „Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor, curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită!” „Curățiți-vă, voi care purtați vasele Domnului.” Dumnezeu cere integritatea sufletului, adevărul lăuntric, acel adevăr care îl transformă pe om în întregime, prin înnoirea minții, sub influența Duhului divin. Nu toți pastorii sunt devotați lucrării; nu toți sunt implicați cu toată inima. Ei acționează cu atâta indiferență, ca și când ar avea la dispoziție un întreg mileniu în care să lucreze pentru suflete. Evită poverile și responsabilitățile, grijile și greutățile. Tăgăduirea de sine, suferința și oboseala nu sunt plăcute și nici ușor de acceptat. Unii au grijă să se ferească de munca obositoare. Sunt preocupați de propriul confort și de modul în care să-și placă lor înșiși, soțiilor lor și copiilor lor, iar lucrarea în care s-au angajat este aproape pierdută din vedere. 2M 334.1
Dumnezeu cere ca pastorii ale căror fapte nu au fost făcute în El să-și smerească sufletul și să facă mărturisiri pline de umilință. Mi-au fost amintiți oameni care se angajează în planuri lumești. Aceștia știu că, dacă vor să-și atingă scopul, trebuie să îndure oboseala. Ei sacrifică liniștea și confortul căminului și îndură privațiuni; sunt perseverenți, plini de energie și înflăcărați. Unii dintre pastorii noștri nu manifestă nici pe jumătate zelul manifestat de cei care vor să-și asigure un câștig pământesc. Nu sunt la fel de dedicați scopului lor, nici la fel de serioși în eforturile lor; nu sunt la fel stăruitori și nici de dispuși la tăgăduire de sine, cum sunt cei care se angajează în proiecte pământești. 2M 334.2
Comparați aceste două lucrări. Una este sigură, veșnică și durabilă ca și viața lui Dumnezeu; cealaltă ține de viața aceasta, schimbătoare, pieritoare, și, dacă oamenii reușesc în proiectele lor ambițioase, adeseori, ceea ce câștigă îi mușcă asemenea unei vipere și îi duce la pierzare. O, de ce trebuie să existe un atât de mare contrast între eforturile celor care sunt angajați — unii într-o întreprindere lumească, iar ceilalți într-una cerească? Unii muncind pentru o comoară aici, care este pieritoare, îndurând multă suferință și depunând eforturi stăruitoare pentru ceea ce se dovedește adesea a fi sursa unui mare rău, ceilalți făcând eforturi pentru salvarea sufletelor prețioase, eforturi care vor primi aprobarea Cerului și vor fi răsplătite cu bogății cerești. Aici nu sunt riscuri de asumat, nici pierderi de suportat, iar profiturile sunt sigure și imense. 2M 335.1
Cei care sunt de partea lui Hristos, implorând sufletele să se împace cu Dumnezeu, trebuie să manifeste, prin învățătură și prin fapte, un interes neobosit pentru a salva suflete. Seriozitatea lor, stăruința lor, tăgăduirea de sine și spiritul de sacrificiu trebuie să întreacă atât de mult sârguința și seriozitatea celor care se străduiesc să-și asigure un câștig pământesc, cu cât mai valoros este sufletul decât gunoiul lumii și obiectivul mai înalt decât orice plan pământesc. Toate activitățile și inițiativele pământești sunt cu totul lipsite de importanță, atunci când sunt comparate cu mântuirea sufletelor. Lucrurile pământești nu sunt durabile, deși costă atât de mult. Dar un singur suflet salvat va străluci în Împărăția cerurilor, de-a lungul veșniciilor. 2M 335.2
Unii pastori sunt adormiți și poporul este, de asemenea, adormit; dar Satana este cât se poate de treaz. Nu există spirit de sacrificiu pentru Dumnezeu și pentru adevăr. Pastorii trebuie să dea un exemplu. În lucrul lor, ei trebuie să arate că prețuiesc lucrurile veșnice ca având o valoare infinită, în timp ce, prin comparație, lucrurile pământești nu sunt nimic. Există pastori, printre cei care predică adevărul prezent, care trebuie să se convertească. Discernământul lor trebuie să fie înviorat, inima, curățită, iar dragostea și atașamentul, îndreptate spre Dumnezeu. Ei ar trebui să prezinte adevărul într-o manieră care să trezească mintea, ca să-i aprecieze calitatea deosebită, curăția și sfințenia. Pentru aceasta, ei trebuie să își așeze înainte obiective nobile, care au o influență curățitoare, înviorătoare și înălțătoare asupra minții. Pe altarul inimii lor trebuie să ardă focul purificator al adevărului, care să le influențeze și să le caracterizeze viața; atunci, vor putea merge oriunde în mijlocul întunericului și al negurii adânci și îi vor lumina pe cei aflați în întuneric cu lumina care sălășluiește în ei și care strălucește pretutindeni în jurul lor. 2M 335.3
Pastorii trebuie să fie îmbibați de același spirit care era și în Învățătorul lor, cât timp a fost pe pământ. El mergea din loc în loc făcând bine, binecuvântându-i pe alții cu influența Lui. A fost un Om al durerii, obișnuit cu suferința. Pastorii trebuie să aibă o concepție clară cu privire la lucrurile veșnice și cu privire la ce așteaptă Dumnezeu din partea lor; atunci, ei îi vor putea influența pe alții și le vor putea trezi dragostea de a contempla lucrurile cerești. 2M 336.1
Pastorii trebuie să devină studenți ai Bibliei. Adevărurile pe care ei le predică sunt puternice? Atunci ar trebui să caute să le predice cu îndemânare. Ideile prezentate trebuie să fie clare și pline de putere, iar spiritul lor să fie înflăcărat; altfel, ei vor slăbi forța adevărului pe care îl predică. Prin prezentarea monotonă a adevărului, prin simpla repetare a teoriei, fără ca ei înșiși să fie însuflețiți de el, ei nu vor putea converti niciodată pe nimeni. Dacă ar trăi la fel de mult cât a trăit Noe, eforturile lor ar fi tot fără rezultat. Iubirea lor pentru suflete trebuie să fie intensă, iar zelul lor, arzător. O manieră monotonă și fără tragere de inimă de a prezenta adevărul nu-i va trezi niciodată pe oameni din somnul lor ca de moarte. Prin purtarea lor, prin fapte și prin cuvinte, prin maniera în care predică și în care se roagă, ei trebuie să arate că sunt pe deplin încredințați că Hristos este la ușă. Bărbați și femei își trăiesc ultimele ceasuri de probă și totuși sunt nepăsători și amorțiți, iar pastorii nu au puterea de a-i trezi, deoarece sunt ei înșiși adormiți. Predicatori adormiți, predicându-le unor oameni adormiți! 2M 336.2
O mare lucrare trebuie să aibă loc printre pastori, pentru ca ei să fie în stare să predice adevărul cu succes. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie studiat cu conștiinciozitate. Oricare altă lectură este inferioară acesteia. Un studiu atent al Bibliei nu va exclude neapărat orice altă lectură de natură religioasă, dar, atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este studiat cu rugăciune, orice lectură care ar avea tendința de a distrage mintea de la el va fi exclusă. Dacă studiem Cuvântul lui Dumnezeu cu interes și ne rugăm să-l înțelegem, la fiecare rând vom vedea noi frumuseți. Dumnezeu ne va descoperi prețiosul adevăr atât de clar, încât sufletul va găsi o adevărată plăcere în el și va fi tot mai încântat, pe măsură ce adevărurile lui sublime și mângâietoare sunt desfășurate. 2M 337.1
Vizitele din casă în casă reprezintă o parte importantă a lucrării pastorului. El trebuie să-și propună să stea de vorbă cu toți membrii familiei, fie că aceștia mărturisesc a crede adevărul, fie că nu. Este datoria lui să constate starea spirituală a tuturor, iar el trebuie să trăiască atât de aproape de Dumnezeu, încât să poată să sfătuiască, să îndemne și să mustre cu grijă și cu înțelepciune. El trebuie să aibă harul lui Dumnezeu în inima lui și să aibă în vedere permanent slava lui Dumnezeu. Orice urmă de neseriozitate sau de superficialitate este categoric interzisă în Cuvântul lui Dumnezeu. Conversația pastorului trebuie să fie cerească, iar cuvintele lui să fie drese cu har. Orice lingușire trebuie lăsată deoparte, deoarece lingușirea este lucrarea lui Satana. Oamenii sărmani, slabi și decăzuți au în general o impresie bună cu privire la ei înșiși, considerând că nu au nevoie de ajutor în această privință. Este nepotrivit ca voi să-i flatați pe pastorii voștri. Lucrul acesta pervertește mintea și nu conduce la smerenie și la umilință; cu toate acestea, bărbaților și femeilor le place să fie lăudați și adeseori se întâmplă că și pastorilor le place acest lucru. Vanitatea lor este astfel satisfăcută, dar, pentru mulți, aceasta s-a dovedit a fi un blestem. Mustrarea este mai de preț decât lingușirea. 2M 337.2
Nu toți aceia care predică adevărul realizează faptul că mărturia și exemplul lor hotărăsc destinul sufletelor. Dacă ei sunt necredincioși în misiunea lor și sunt neglijenți în lucrarea pe care o îndeplinesc, drept rezultat, suflete vor fi pierdute. Dacă ei dau dovadă de sacrificiu de sine și sunt credincioși în lucrarea pe care le-a încredințat-o Stăpânul, vor fi pentru mulți instrumente ale mântuirii. Unii îngăduie ca lucrurile de nimic să-i abată de la lucrare. Drumurile proaste, vremea ploioasă sau mici probleme de acasă sunt pentru ei scuze suficiente pentru a abandona lucrarea pentru suflete. Și, adeseori, lucrul acesta se întâmplă în cel mai important moment al lucrării. Atunci când interesul a fost stârnit și mintea oamenilor este frământată, interesul este lăsat să moară pentru că pastorul a ales un domeniu mai plăcut și mai ușor. Cei care urmează această cale arată clar că nu au pe inimă povara lucrării. Ei așteaptă ca aceasta să fie purtată de membri. Nu sunt dispuși să îndure privațiunile și greutățile care sunt întotdeauna partea adevăratului păstor. 2M 338.1
Unii nu au deloc experiență în a se ține de lucrare, conștienți fiind de faptul că aceasta este de o importanță vitală. Nu se angajează în ea cu acel zel și cu acea seriozitate care ar arăta că ei îndeplinesc o lucrare care va trebui să treacă testul judecății. Lucrează prea mult în puterea lor. Nu fac din Dumnezeu încrederea lor și, de aceea, toate eforturile lor sunt marcate de greșeli și de defecte. Nu-I dau Domnului ocazia de a face ceva pentru ei. Nu umblă prin credință, ci prin vedere. Nu merg mai repede sau mai departe decât pot să vadă. Nu par să înțeleagă că experiența lor religioasă nu cunoaște ce înseamnă să riște ceva de dragul adevărului. 2M 338.2
Unii pleacă de la casele lor să lucreze în ogorul Evangheliei, dar nu se poartă ca și când adevărul despre care vorbesc ar fi o realitate pentru ei. Faptele lor arată că ei nu au cunoscut puterea mântuitoare a adevărului. Atunci când nu sunt la amvon, nu par să poarte vreo povară a adevărului. Uneori, s-ar părea că lucrează în profit, dar cel mai adesea, fără niciun profit. Unii ca aceștia se consideră atât de îndreptățiți la salariul pe care îl primesc, ca și când ar fi câștigat prin muncă, deși lipsa lor de consacrare îi costă pe acei lucrători care au pe inimă povara lucrării mai multe eforturi, neliniște și durere de inimă în plus, decât tot binele pe care l-au adus eforturile făcute de ei. Unii ca aceștia nu sunt niște lucrători eficienți. Dar ei poartă responsabilitatea pentru lucrul acesta și vor trebui să dea socoteală. 2M 338.3
Adeseori se întâmplă ca pastorii să lucreze aproape exclusiv în biserici, consumându-și timpul și puterea într-o lucrare care nu va fi de niciun folos. De multe ori, comunitățile sunt în avans față de pastorii care lucrează în ele și ar prospera mai mult dacă acei pastori nu le-ar mai sta în cale, ci le-ar da posibilitatea să lucreze. Efortul unor astfel de pastori de a zidi bisericile nu face decât să le dărâme. Teoria adevărului este prezentată din nou și din nou, fără să fie însoțită de puterea dătătoare de viață a lui Dumnezeu. Ei manifestă o indiferență nepăsătoare; spiritul acesta este contagios și bisericile își pierd interesul și se eliberează de povara mântuirii altora. Astfel, prin predicarea și exemplul lor, pastorii îi amăgesc pe oameni să-și caute propria siguranța. Dacă ar lăsa comunitățile și ar merge în câmpuri noi, ca să lucreze pentru a întemeia alte comunități, ar înțelege de ce sunt în stare și cât costă să determini sufletele să treacă de partea adevărului. Atunci și-ar da seama câtă grijă ar trebui sa aibă ca exemplul și influența lor să nu-i descurajeze și să nu-i slăbească niciodată pe cei pentru a căror convertire la adevăr a fost nevoie de atâtea eforturi grele și de atâta rugăciune. „Fiecare să-și cerceteze fapta lui și atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l privește pe el, și nu cu privire la alții.” 2M 339.1
Bisericile dau din resursele lor ca să-i susțină pe pastori în lucrare. Ce fac aceștia pentru a le încuraja dărnicia? Unii pastori lucrează din lună în lună și realizează atât de puțin, încât bisericile se descurajează; ele nu văd că se face ceva pentru a converti sufletele la adevăr sau pentru a-i face pe membrii bisericii mai spirituali sau mai înflăcărați în dragostea lor față de Dumnezeu și față de adevărul Său. Cei care se ocupă cu lucrurile sacre trebuie să fie pe deplin consacrați pentru lucrare. Ei trebuie să aibă un interes neegoist și o iubire arzătoare pentru sufletele care pier. Dacă nu le au, atunci și-au greșit misiunea și ar trebui să înceteze lucrarea de a-i învăța pe alții, deoarece fac mai mult rău decât bine. Unii pastori se scot în evidență pe ei înșiși, dar nu hrănesc turma, care piere din lipsă de hrană la vreme potrivită. 2M 339.2
Există la unii dispoziția de a evita împotrivirea. Ei se tem să meargă în locuri noi, din cauza întunericului și a conflictelor pe care se așteaptă să le întâlnească acolo. Aceasta este lașitate. Oamenii trebuie să fie căutați acolo unde se află. Ei au nevoie de apeluri mișcătoare și de discursuri atât practice, cât și doctrinare. Învățătura susținută prin exemplu va avea o influență puternică. 2M 340.1
Un păstor credincios nu va căuta confortul și comoditatea, ci va lucra cu interes pentru turmă. În această măreață lucrare, el va uita de sine; pornind în căutarea oii pierdute, nici nu-și va da seama că este obosit, flămând și înfrigurat. El are înaintea lui un singur obiectiv: să salveze oaia pierdută și rătăcită, oricât l-ar costa aceasta din punct de vedere personal. Salariul primit nu-l va influența în munca lui și nici nu-l va abate de la datoria lui. El și-a primit însărcinarea de la Maiestatea cerului și își așteaptă răsplata atunci când lucrarea care i-a fost încredințată va fi finalizată. 2M 340.2
Cei care intenționează să predea în școli, ca profesori, se pregătesc pentru această lucrare. Ei se califică frecventând cursurile școlii și angajându-și mintea în studiu. Nu li se permite să-i învețe pe copii și pe tineri științele, dacă nu sunt capabili să-i instruiască, să-i educe. Atunci când solicită un post de profesor, ei trebuie să dea un examen în fața unor persoane competente. Este o lucrare importantă să te ocupi de minți tinere și să le înveți corect științele. Dar cu cât mai importantă este lucrarea de pastor! Cu toate acestea, mulți dintre cei care se angajează în această importantă misiune, de a stârni interesul bărbaților și al femeilor pentru a intra în școala lui Hristos, unde urmează să învețe cum pot să-și formeze caractere pentru cer, au ei înșiși nevoie să fie învățați, să devină elevi. Unii dintre cei care intră în lucrarea de pastorație nu simt asupra lor povara lucrării. Ei au primit idei incorecte cu privire la calitățile necesare unui pastor. Consideră că, pentru a deveni pastor, nu este nevoie de prea mult studiu aprofundat în ceea ce privește științele și nici în ceea ce privește Cuvântul lui Dumnezeu. Unii dintre cei care îi învață pe alții adevărul prezent nu cunosc bine Biblia. Sunt atât de deficitari în ceea privește cunoștințele biblice, încât este dificil pentru ei să citeze corect, din memorie, un text din Scriptură. Greșind mereu, în felul jenant în care o fac, ei păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. Denaturează Scriptura și fac ca Biblia să spună lucruri care nu sunt scrise în ea. 2M 340.3
Unii, care toată viața s-au lăsat conduși de sentimente, consideră că educația sau o profundă și corectă cunoaștere a Scripturilor nu le este de niciun folos, ci este suficient să aibă Duhul. Dar Dumnezeu nu-L trimite niciodată pe Duhul Său să aprobe ignoranța. Față de cei care nu au cunoștințe și care se află într-o situație din care le este imposibil să le obțină, Dumnezeu poate să arate îndurare și să-i binecuvânteze, iar uneori binevoiește să-Și facă desăvârșită puterea în slăbiciunea lor. Dar El consideră că este datoria lor să studieze Cuvântul Său. Lipsa de cunoștințe în ceea ce privește științele nu este o scuză pentru a neglija studiul Bibliei, deoarece cuvintele Inspirației sunt atât de clare, încât chiar și cei neînvățați le pot înțelege. 2M 341.1
Dintre toți oamenii de pe fața pământului, cei care se ocupă cu adevărurile solemne pentru acest timp plin de pericole trebuie să înțeleagă Biblia și să ajungă să cunoască foarte bine dovezile credinței noastre. Dacă nu cunosc Cuvântul vieții, nu au niciun drept să încerce să-i îndrume pe alți pe calea vieții. Pastorii trebuie să depună toate eforturile pentru a uni cu credința lor „fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni”. Unii dintre pastorii noștri ajung să absolve școala când de-abia au învățat primele principii ale doctrinei lui Hristos. Cei care sunt ambasadori ai lui Hristos, care Îl reprezintă, îndemnând stăruitor sufletele să se împace cu Dumnezeu, trebuie să fie calificați să prezinte credința noastră în mod inteligent și să fie în stare să arate motivele speranței noastre cu blândețe și cu teamă. Hristos a spus: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” 2M 341.2
Pastorii care învață adevăruri nepopulare vor fi asaltați de oameni incitați de Satana și care, ca și stăpânul lor, sunt gata imediat să citeze din Scriptură. Să fie oare slujitorii lui Dumnezeu mai prejos decât cei ai lui Satana, în a mânui cuvintele Inspirației? Ei trebuie ca, asemenea lui Hristos, să răspundă la citate din Scriptură cu Scriptura. O, dacă cei care slujesc în cele sfinte s-ar trezi și, ca și nobilii oameni din Bereea, ar cerceta Scripturile în fiecare zi! Fraților care sunteți în lucrarea pastorală, vă îndemn fierbinte să studiați Scripturile, rugându-vă cu smerenie pentru o inimă în stare să înțeleagă, astfel încât să-i puteți învăța pe alții calea vieții în mod desăvârșit! Sfatul, rugăciunile și exemplul vostru trebuie să fie o mireasmă de viață spre viață; altfel, nu sunteți calificați să le arătați altora calea vieții. 2M 342.1
Stăpânul le cere tuturor slujitorilor Săi să-și îmbunătățească talentele pe care El li le-a încredințat. Dar cu cât mai mult va cere El din partea celor care mărturisesc a înțelege calea către viață și care iau asupra lor responsabilitatea de a-i călăuzi și pe alții pe ea! Apostolul Pavel îl îndemna pe Timotei: „Tu, dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus. Și ce-ai auzit de la mine în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să-i învețe și pe alții.” 2M 342.2
Glorioasele rezultate care au însoțit lucrarea de slujire a ucenicilor aleși ai lui Hristos au fost efectele faptului că ei au purtat în trupurile lor moartea Domnului Isus. Unii dintre cei care au dat mărturie despre Hristos au fost oameni neînvățați și ignoranți, dar harul și adevărul domneau în inima lor, inspirându-le și curățindu-le viața și conducându-le acțiunile. Ei erau reprezentanți vii ai cugetului și ai spiritului lui Hristos. Erau epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Au fost urâți și persecutați de toți cei care nu primeau adevărul pe care ei îl predicau și care disprețuiau crucea lui Hristos. 2M 342.3
Oamenii păcătoși nu vor fi împotriva unei forme de evlavie și nici nu vor respinge o slujire populară, care nu presupune nicio cruce de purtat. Inima firească nu va ridica obiecții serioase față de o religie în care nu există niciun motiv care să-l facă pe călcătorul de lege să tremure sau să-și frământe sufletul și conștiința cu teribilele realități ale judecății viitoare. Manifestarea Duhului și a puterii lui Dumnezeu vor stârni împotrivirea și vor determina inima firească să se răzvrătească. Nu este suficient ca adevărul care salvează sufletul să vină de la Dumnezeu, ci transmiterea lui către alți oameni trebuie să fie însoțită de Duhul Său; altfel, va cădea fără nicio putere, în fața influențelor împotrivitoare. O, dacă adevărul ar cădea de pe buzele slujitorilor lui Dumnezeu cu o asemenea putere, încât să-și croiască drum spre inimile oamenilor! 2M 343.1
Pastorii trebuie să fie îmbrăcați cu putere de sus. Când adevărul, în simplitatea și în puterea lui, așa cum este el în Isus, va fi adus să dea mărturie împotriva spiritului lumii, condamnându-i plăcerile păcătoase și atracțiile corupătoare, atunci se va vedea clar că nu există nicio legătură între Hristos și Belial. Inima firească nu poate să discearnă lucrurile Duhului lui Dumnezeu. Un pastor neconsacrat, care prezintă adevărul într-o manieră lipsită de înflăcărare, în timp ce propriul lui suflet nu este mișcat de adevărurile pe care li le spune altora, va face doar rău. Orice efort al lui nu face altceva decât să coboare standardul. 2M 343.2
Interesul egoist trebuie să fie înghițit de dorința arzătoare pentru mântuirea sufletelor. Unii pastori lucrează nu pentru că nu pot face altfel, nici pentru că simt asupra lor o povară, ci pentru că au în vedere salariul pe care urmează să-l primească. Îngerul a spus: „Cine din voi va închide porțile, ca să nu aprindeți degeaba focul pe altarul Meu? N-am nicio plăcere de voi, zice Domnul oștirilor, și darurile de mâncare din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute!” 2M 343.3
Este cu totul greșit să aștepți să ți se plătească orice serviciu pe care îl faci pentru Domnul. Vistieria Domnului a fost secătuită de cei care au fost doar o pagubă pentru cauza Lui. Dacă pastorii s-ar dărui cu totul lucrării lui Dumnezeu și și-ar devota toate energiile zidirii cauzei Sale, nu ar duce lipsă de nimic. În ceea ce privește lucrurile vremelnice, ei au o parte mai bună decât a avut Domnul lor și decât au avut ucenicii Săi aleși, pe care i-a trimis să-i salveze pe oamenii pierduți. Marele nostru Exemplu, care locuia în strălucirea slavei Tatălui Său, a fost disprețuit și părăsit de oameni. A fost urmărit de acuzații și de minciuni. Ucenicii Săi aleși au fost exemple vii ale vieții și ale spiritului Învățătorului lor. Ei au fost onorați cu biciuiri și închisoare și, în cele din urmă, partea lor a fost aceea de a-și pecetlui slujirea cu propriul sânge. 2M 344.1
Când sunt atât de interesați de lucrare, încât să o iubească și să o considere ca făcând parte din existența lor, pastorii pot spune: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: ‚Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua, suntem socotiți ca niște oi de tăiat.’ Totuși, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” 2M 344.2
„Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei care va fi descoperită: păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. Și, când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa, care nu se poate veșteji, a slavei.” 2M 344.3