Aaron a murit și a fost îngropat pe muntele Hor. Moise, fratele lui Aaron, și Eleazar, fiul lui, l-au însoțit pe munte. Lui Moise i-a fost încredințată dureroasa misiune de a-l dezbrăca pe fratele său Aaron de veșmintele sacerdotale și de a-l îmbrăca pe Eleazar cu ele, deoarece Dumnezeu spusese că Eleazar avea să-i urmeze lui Aaron în slujba preoțească. Moise și Eleazar au fost martori la moartea lui Aaron și Moise l-a îngropat acolo, pe munte. Această scenă de pe muntele Hor ne poartă cu gândul la unul dintre cele mai șocante evenimente din viața lui Aaron. 3M 293.2
Aaron era un om amabil, binevoitor, pe care Dumnezeu l-a ales să stea alături de Moise și să vorbească în locul lui; cu alte cuvinte, să fie gura lui Moise. Dumnezeu ar fi putut să îl aleagă pe Aaron ca lider, dar Cel care cunoaște inima și înțelege caracterul știa că Aaron era lipsit de fermitate și că nu avea curajul moral de a sta în apărarea dreptății în orice împrejurare, indiferent de consecințe. Dorința de a se bucura de aprecierea oamenilor l-a condus uneori pe Aaron să comită mari greșeli. Prea adesea el ceda în fața rugăminților, prin aceasta dezonorându-L pe Dumnezeu. Aceeași lipsă de fermitate de partea a ceea ce era corect manifestată în familia sa a condus la moartea a doi dintre fiii săi. Aaron se distingea prin evlavia și prin utilitatea lui, dar neglija să-și disciplineze familia. În loc să-și îndeplinească datoria de a le cere fiilor săi respect și reverență, el le-a îngăduit să-și urmeze propriile înclinații. Nu i-a învățat stăpânirea de sine, ci a cedat dorințelor lor. Aceștia nu au fost educați să respecte autoritatea pământească și să i se supună. Atâta timp cât trăia, tatăl era conducătorul de drept al familiei. Autoritatea lui nu înceta nici atunci când copiii lui deveneau adulți și aveau propriile familii. Dumnezeu Însuși era Monarhul națiunii și cerea din partea poporului ascultare și cinste. 3M 293.3
Ordinea și prosperitatea națiunii depindeau de buna funcționare a bisericii, iar prosperitatea, armonia și ordinea bisericii depindeau de ordinea și de disciplina desăvârșită în familii. Dumnezeu pedepsește necredincioșia părinților, cărora le-a încredințat datoria de a menține principiile conducerii parentale, care stau la temelia disciplinei bisericii și a prosperității națiunii. Un singur copil nedisciplinat a stricat adesea pacea și armonia unei biserici sau a incitat o națiune întreagă la murmur și la răzvrătire. Domnul le-a poruncit în modul cel mai solemn copiilor că au datoria de a-și respecta și de a-și onora părinții într-un mod plin de afecțiune. Pe de altă parte, El le cere părinților să-și educe copiii și să-i învețe neîncetat și cu stăruință cerințele Legii Lui, instruindu-i în cunoașterea și în frica de Dumnezeu. Aceste porunci, pe care Dumnezeu li le-a dat evreilor cu atât de multă solemnitate, apasă cu tot atâta greutate și asupra părinților creștini. Cei care neglijează lumina și învățătura pe care a dat-o Dumnezeu în Cuvântul Său, în legătură cu modul în care să-și educe copiii și în care să poruncească și să dea îndrumări casei lor după ei, vor avea de dat socoteală într-un mod teribil. Neglijența criminală a lui Aaron de a le pretinde fiilor săi respect și evlavie a condus la moartea acestora. 3M 294.1
Dumnezeu l-a pus deoparte pe Aaron, alegându-l, împreună cu urmașii lui de parte bărbătească, pentru slujba preoției. Fiii lui slujeau în această slujbă sfântă. Nadab și Abihu nu au respectat porunca lui Dumnezeu de a aduce înaintea Sa foc sfânt în cădelnițele lor. Dumnezeu le interzisese, sub amenințarea pedepsei cu moartea, să aducă foc obișnuit înaintea Sa, împreună cu tămâia. 3M 295.1
Dar aici se vede rezultatul disciplinei îngăduitoare. Deoarece acești fii ai lui Aaron nu fuseseră educați să respecte și să onoreze poruncile tatălui lor, pentru că desconsiderau autoritatea părintească, ei nu și-au dat seama de necesitatea ascultării explicite de cerințele lui Dumnezeu. Atunci când și-au satisfăcut apetitul pentru vin și au intrat sub influența amețitoare a acestuia, discernământul le-a fost întunecat și nu au mai fost în stare să facă deosebirea dintre sfânt și profan. Contrar poruncii exprese a lui Dumnezeu, ei L-au dezonorat, aducând pe altar foc obișnuit, în locul focului sfânt. Dumnezeu Și-a revărsat mânia asupra lor; din prezența Sa a coborât un foc și i-a mistuit. 3M 295.2
Aaron a suportat această teribilă nenorocire cu răbdare și cu o supunere plină de umilință. Sufletul îi era frânt de durere și de chin sfâșietor. Era convins că își neglijase datoria. El era preotul Dumnezeului Celui Preaînalt, care trebuia să facă ispășire pentru păcatele poporului. Era preot al casei lui, și totuși fusese înclinat să treacă ușor cu vederea nesăbuința copiilor lui. Își neglijase datoria de a-i instrui și de a-i educa în ceea ce privește ascultarea, spiritul de abnegație și respectul față de autoritatea părintească. Printr-o atitudine de indulgență greșit înțeleasă, el nu reușise să le modeleze caracterele, astfel încât aceștia să manifeste o înaltă considerație față de lucrurile veșnice. Aaron nu a văzut, așa cum mulți dintre părinții creștini nu văd astăzi, că dragostea lui greșit înțeleasă și indulgența pe care a manifestat-o față de greșelile copiilor lui pregăteau calea pentru ca aceștia să atragă asupra lor dezaprobarea sigură a lui Dumnezeu și să facă să izbucnească mânia Lui spre nimicirea lor. Pentru că Aaron a neglijat să-și exercite autoritatea, dreptatea lui Dumnezeu s-a abătut asupra lor. Aaron a trebuit să învețe că mustrarea lui blândă, fără o exercitare fermă a restricțiilor părintești, și afecțiunea neînțeleaptă pe care a manifestat-o față de fiii lui au însemnat, de fapt, cea mai mare cruzime. Dumnezeu a luat în propriile mâini lucrarea de a face dreptate și i-a nimicit pe fiii lui Aaron. 3M 295.3
Dumnezeu l-a chemat pe Moise să urce pe munte cu șase zile înainte ca acesta să fie învăluit în nor, în prezența Sa imediată. Vârful muntelui era luminat de slava lui Dumnezeu. Și totuși, chiar când aveau înaintea ochilor lor această slavă, necredința a fost ceva atât de firesc pentru copiii lui Israel, încât au început să murmure de nemulțumire din cauza absenței lui Moise. În timp ce slava lui Dumnezeu arăta prezența Sa pe munte, iar conducătorul lor se afla într-o conversație directă cu Dumnezeu, ei ar fi trebuit să se sfințească printr-o cercetare atentă a inimii, prin umilință și prin temere de Dumnezeu. Dumnezeu îi lăsase pe Aaron și pe Hur în locul lui Moise. În absența acestuia, poporul urma să se sfătuiască și să se consulte cu acești bărbați desemnați de Dumnezeu. 3M 296.1
Aici se vede slăbiciunea lui Aaron ca lider sau conducător peste Israel. Poporul l-a asaltat cu cereri și a insistat să le facă dumnezei care să meargă înaintea lor spre Egipt. Acum, Aaron avea ocazia să-și arate credința și încrederea neclintită în Dumnezeu și să respingă cu fermitate și cu hotărâre propunerea venită din partea poporului. Dar înclinația lui firească, de a le face pe plac oamenilor și de a ceda în fața rugăminților lor, l-a determinat să sacrifice onoarea lui Dumnezeu. El le-a cerut să-i aducă toate podoabele și, din ele, a făcut un vițel din aur, pe care l-a înălțat înaintea lor: „Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului.” Și acestui zeu lipsit de simțire, el i-a făcut un altar și a vestit pentru a doua zi o sărbătoare în cinstea Domnului. Poporul părea să fi scăpat cu totul din frâu. Au adus arderi de tot vițelului de aur și un spirit de frivolitate a pus stăpânire pe toți. S-au dedat la desfrâu și la beții rușinoase; au mâncat, au băut și s-au ridicat să joace. 3M 296.2
Doar câteva săptămâni trecuseră de când încheiaseră cu Dumnezeu un legământ solemn, că vor asculta de glasul Său. Auziseră cuvintele Legii lui Dumnezeu rostite cu o măreție înfricoșătoare de pe Muntele Sinai, în mijlocul tunetelor, al fulgerelor și al cutremurelor de pământ. Auziseră chiar de pe buzele lui Dumnezeu declarația: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine. Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.” 3M 296.3
Aaron și fiii lui fuseseră onorați prin chemarea care li se făcuse, de a merge pe munte pentru a fi martori la slava lui Dumnezeu. „Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăția lui.” 3M 297.1
Dumnezeu îi desemnase pe Nadab și pe Abihu pentru cea mai sfântă lucrare și, de aceea, i-a onorat în modul cel mai minunat. El le-a oferit o priveliște a slavei Lui desăvârșite, pentru ca scenele la care aveau să fie martori pe munte să le rămână întipărite în minte și să-i facă mai capabili pentru a lucra în slujba Sa și pentru a-L înălța și a-L venera înaintea poporului, transmițându-le oamenilor o concepție mai clară cu privire la caracterul Său și trezind în ei ascultarea și respectul față de toate cerințele Sale. 3M 297.2
Înainte de a-i părăsi pe copiii lui Israel pentru a merge pe munte, Moise le-a citit cuvintele legământului pe care îl încheiase Dumnezeu cu ei, iar ei au răspuns într-un glas: „Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul.” Cât de mare trebuie să fi fost păcatul lui Aaron, cât de grav în ochii lui Dumnezeu! 3M 297.3
În timp ce Moise primea Legea lui Dumnezeu pe munte, Domnul i-a adus la cunoștință păcatul răzvrătitului Israel și i-a cerut să-i lase, să-i abandoneze [pe israeliți], pentru ca El să-i poată nimici. Dar Moise a pledat înaintea lui Dumnezeu pentru popor. Deși era omul cel mai blând de pe pământ, atunci când au fost în joc interesele poporului peste care Dumnezeu îl pusese conducător, Moise și-a pierdut timiditatea lui firească și, cu o insistență nemaiîntâlnită și cu un curaj minunat, a pledat pentru Israel. Nu a putut accepta ca Dumnezeu să-Și distrugă poporul, chiar dacă Domnul îi promisese că, distrugându-i pe israeliți, îl va înălța pe el și va ridica un popor mai bun decât Israel. 3M 297.4
Moise a biruit. Dumnezeu i-a acceptat rugămintea stăruitoare de a nu-Și distruge poporul. Moise a luat tablele legământului, Legea Celor Zece Porunci, și a coborât de pe munte. Orgia gălăgioasă a copiilor lui Israel, aflați sub efectul beției, i-a ajuns la urechi cu mult înainte de a ajunge în tabără. Când a văzut idolatria lor și faptul că încălcaseră în modul cel mai vizibil și mai sfidător cuvintele legământului, a fost copleșit de durere și de indignare, din cauza idolatriei lor josnice. Confuzia și rușinea, din pricina lor, au pus stăpânire pe el și acolo, pe loc, a aruncat tablele Legii și le-a spart. Spărgând tablele, Moise le-a arătat că, așa cum ei rupseseră legământul lor cu Dumnezeu, și Dumnezeu rupsese legământul Lui cu ei. Tablele pe care era scrisă Legea lui Dumnezeu erau acum sparte. 3M 298.1
Cu firea lui binevoitoare, blândă și atât de plăcută, Aaron a încercat să-l împace pe Moise, ca și când poporul nu făcuse un păcat atât de mare, pentru care să fie atât de afectat. Plin de mânie, Moise l-a întrebat: „«Ce ți-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?” Aaron a răspuns: «Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur știi că poporul acesta este pornit la rău. Ei mi-au zis: Fă-ne un dumnezeu, care să meargă înaintea noastră, căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut! Eu le-am zis: «Cine are aur, să-l scoată!” și mi l-au dat; l-am aruncat în foc și din el a ieșit vițelul acesta.»” Aaron ar fi vrut ca Moise să creadă că avusese loc o minune, care transformase podoabele lor de aur într-un chip de vițel. Nu i-a spus lui Moise că el, împreună cu alți meșteșugari, modelase acel chip. 3M 298.2
Aaron crezuse că și Moise fusese prea neîngăduitor față de dorințele poporului. El era convins că, dacă Moise ar fi fost mai puțin ferm, mai puțin hotărât, și dacă uneori ar fi făcut compromisuri cu poporul și le-ar fi îndeplinit dorințele, ar fi avut mai puține necazuri și mai puțină tulburare și ar fi fost mai multă pace și armonie în tabăra lui Israel. De aceea, el încercase această nouă strategie. Își urmase înclinațiile firești și cedase dorințelor poporului, pentru a evita neplăcerile, pentru a nu pierde bunăvoința lor și, în felul acesta, pentru a preveni o răzvrătire, care el era convins că avea să urmeze, dacă nu avea să cedeze dorinței lor. Dar, dacă Aaron ar fi stat neclintit de partea lui Dumnezeu, dacă ar fi întâmpinat cererea poporului, de a le face dumnezei care să meargă înaintea lor spre Egipt, cu indignarea îndreptățită și cu oroarea pe care o merita poziția lor, dacă le-ar fi amintit de groaza pe care o trăiseră înaintea Sinaiului, unde Dumnezeu rostise Legea Sa într-o asemenea slavă și măreție, dacă le-ar fi amintit de legământul lor solemn față de Dumnezeu, prin care se angajaseră să asculte tot ce avea să le poruncească El, dacă le-ar fi spus că nici cu prețul vieții nu avea să cedeze rugăminților lor, ar fi avut o influență asupra poporului și ar fi putut să împiedice o apostazie teribilă. Dar când, în absența lui Moise, se cerea ca influența lui să fie în direcția cea bună, când ar fi trebuit să stea la fel de neclintit și de hotărât ca Moise, pentru a împiedica poporul să urmeze calea păcatului, el și-a exercitat influența de partea greșită. A fost cu totul lipsit de putere în a-și folosi influența pentru a apăra onoarea lui Dumnezeu, păzind Legea Lui cea sfântă. În schimb, a exercitat o influență puternică spre rău. El a dat indicații, iar poporul a ascultat. 3M 298.3
Când a făcut primul pas în direcția greșită, spiritul de care se lăsase stăpânit poporul a pus stăpânire și pe Aaron și el a preluat comanda și a condus ca un general, iar poporul s-a supus întru totul. Aici, Aaron a aprobat în mod hotărât cele mai grave păcate, deoarece i-a fost mult mai ușor așa, decât să stea în apărarea a ceea ce era drept. Când s-a abătut de la integritate, aprobând poporul în păcatele lui, a părut inspirat cu o hotărâre, cu o stăruință și cu un zel cu totul noi pentru ei. Timiditatea lui a părut dintr-odată că dispare. Cu un zel pe care nu îl manifestase niciodată în a sta în apărarea onoarei lui Dumnezeu împotriva păcatului, el a luat uneltele și a dat aurului forma unui vițel. A poruncit să fie construit un altar și, cu o siguranță demnă de o cauză mai bună, a proclamat înaintea poporului că a doua zi urma să se țină o sărbătoare pentru Domnul. Trâmbițașii au dus cuvintele ieșite de pe buzele lui Aaron și au transmis vestea din ceată în ceată, în întreaga oștire a lui Israel. 3M 299.1
Siguranța liniștită pe care o avea Aaron pentru o cauză greșită i-a dat în fața poporului o influență mai mare decât ar fi putut avea Moise în a-i conduce într-o cauză dreaptă și în a le supune răzvrătirea. Ce orbire spirituală teribilă a venit asupra lui Aaron, de a înlocuit lumina cu întunericul și întunericul cu lumina! Ce încumetare pentru el, să proclame o sărbătoare pentru Domnul cu ocazia închinării lor idolatre înaintea vițelului din aur! Aici se vede puterea lui Satana asupra minții oamenilor care nu sunt întru totul stăpâniți de Duhul lui Dumnezeu. Satana își instalase stindardul în mijlocul lui Israel și acesta a fost înălțat ca fiind stindardul lui Dumnezeu. 3M 300.1
„ Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului”, a spus Aaron fără ezitare sau rușine. Aaron i-a influențat pe copiii lui Israel să înainteze în idolatrie mult mai adânc decât merseseră în mintea lor. Ei nu mai erau neliniștiți de teamă că slava care ardea asemenea unui foc dezlănțuit sus pe munte îl mistuise pe conducătorul lor. Acum se gândeau că aveau un general potrivit pentru ei și erau gata să facă tot ce le-ar fi sugerat acesta. Au adus jertfe zeului lor de aur; au adus jertfe de pace și s-au dedat la plăceri, la desfrâu și la beție. Atunci, ei s-au convins, în mintea lor, că nu pentru că ei ar fi păcătuit avuseseră atât de multe necazuri în pustie, ci că, în definitiv, problema era la liderul lor. El nu era omul potrivit. Era prea neînduplecat și le scotea mereu în evidență păcatele, avertizându-i, mustrându-i și amenințându-i că aveau să atragă asupra lor dezaprobarea lui Dumnezeu. Acum se instalase o nouă stare de lucruri: erau mulțumiți de Aaron și erau mulțumiți de ei înșiși. S-au gândit: dacă Moise ar fi fost la fel de amabil și de blând cum este Aaron, ce pace și ce armonie ar fi domnit în tabăra lui Israel! Acum nu le mai păsa dacă Moise avea să mai coboare de pe munte vreodată sau nu. 3M 300.2
Când Moise a văzut idolatria copiilor lui Israel, indignarea i-a fost în așa măsură trezită, din cauza modului rușinos în care aceștia Îl uitaseră pe Dumnezeu, încât a aruncat la pământ tablele de piatră și le-a spart, Aaron a rămas umil, deoparte, suportând cu o răbdare lăudabilă acuzațiile lui Moise. Oamenii erau încântați de firea plăcută a lui Aaron și dezgustați de asprimea lui Moise. Dar Dumnezeu nu vede cum vede omul. El nu a condamnat zelul și indignarea lui Moise împotriva josnicei apostazii a lui Israel. 3M 301.1
Atunci, adevăratul general a luat poziție de partea lui Dumnezeu. El venise chiar din prezența Domnului, unde se rugase stăruitor ca El să-Și întoarcă mânia de la poporul Său care greșise. Acum, [Moise] are o altă lucrare de făcut, ca slujitor al lui Dumnezeu: de a apăra onoarea Sa în fața oamenilor, de a-i face să vadă păcatul ca păcat și neprihănirea ca neprihănire. El are de făcut o lucrare pentru a contracara teribila influență a lui Aaron. „Moise… s-a așezat la ușa taberei și a zis: «Cine este pentru Domnul să vină la mine!” Și toți copiii lui Levi s-au strâns la el. El le-a zis: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeți și străbateți tabăra de la o poartă la alta, și fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul și pe ruda sa.»” Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; și aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor. Moise a zis: «Predați-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului și fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!»” 3M 301.2
Aici, Moise definește adevărata consacrare ca fiind ascultare de Dumnezeu, ca însemnând să stai în apărarea binelui și să-ți arăți dispoziția de a duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu în cele mai neplăcute îndatoriri, arătând că cerințele lui Dumnezeu sunt mai înalte decât cele ale prietenilor sau decât viața celor mai apropiate rude. Fiii lui Levi s-au consacrat lui Dumnezeu pentru a duce la îndeplinire dreptatea Sa împotriva nelegiuirii și a păcatului. 3M 301.3
Atât Aaron, cât și Moise au păcătuit prin faptul că nu I-au dat slavă lui Dumnezeu la apele de la Meriba. Amândoi erau obosiți și supărați de plângerile continue ale lui Israel și, în momentul în care Dumnezeu urma să-Și manifeste plin de îndurare slava în fața poporului pentru a le îndupleca și supune inimile și a-i conduce la pocăință, Moise și Aaron și-au arogat puterea despicării stâncii. „Ascultați, răzvrătiților! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?” Aceasta era o ocazie de aur pentru a-L sfinți pe Domnul în mijlocul lor, pentru a le arăta îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu și îndurarea Lui plină de duioșie față de ei. Ei cârtiseră împotriva lui Moise și a lui Aaron pentru că nu găsiseră apă. Moise și Aaron primiseră aceste cârtiri ca pe o mare încercare și ca pe o insultă la adresa lor, uitând că Dumnezeu era Cel pe care Îl mâhnea poporul. Dumnezeu era Cel împotriva căruia păcătuiau și pe care Îl insultau, nu cei pe care îi desemnase El să-I ducă planul la îndeplinire. Acuzându-i pe Moise și pe Aaron pentru nenorocirile cu care se confruntau, ei Îl insultau pe cel mai bun Prieten al lor; cârteau împotriva providenței lui Dumnezeu. 3M 302.1
Păcatul acestor nobili conducători a fost mare. Viețile lor ar fi putut fi strălucite până la sfârșit. Fuseseră înălțați și onorați în mod extraordinar; cu toate acestea, Dumnezeu nu scuză păcatul în viața celor care se află în poziții înalte mai mult decât îl scuză în viața celor aflați în poziții mai umile. Mulți dintre cei care spun că sunt creștini îi consideră pe cei care nu mustră și nu condamnă păcatul ca fiind oameni evlavioși și creștini adevărați, în timp ce pe aceia care stau plini de curaj în apărarea dreptății și a căror integritate nu cedează în fața influențelor celor neconsacrați îi consideră lipsiți de evlavie și de spirit creștinesc. 3M 302.2
Cei care stau în apărarea onoarei lui Dumnezeu și care păstrează cu orice preț curăția adevărului vor avea încercări cu mult mai multe, așa cum a avut și Mântuitorul nostru în pustia ispitirii. Chiar dacă cei care sunt dispuși să cedeze, care nu au curajul de a condamna păcatul, ci păstrează tăcerea, atunci când este nevoie ca influența lor să stea în apărarea dreptății indiferent de presiuni, reușesc să evite multe dureri de inimă și să scape de multe încurcături, ei vor pierde o răsplată foarte bogată, dacă nu chiar propriul suflet. Cei care sunt în armonie cu Dumnezeu și care, prin credința în El, primesc puterea de a rezista păcatului și de a sta în apărarea dreptății vor avea întotdeauna de întâmpinat lupte grele și de multe ori vor trebui să rămână aproape singuri. Dar, dacă fac din Dumnezeu sprijinul lor, vor avea parte de biruințe prețioase. Harul Său va fi puterea lor. Sensibilitatea lor morală va fi clară și pătrunzătoare, iar puterile lor morale vor fi în stare să facă față influențelor rele. Integritatea lor, asemenea celei a lui Moise, va avea caracterul cel mai curat. 3M 302.3
Firea blândă și îngăduitoare a lui Aaron și dorința lui de a fi pe placul oamenilor l-au făcut să devină orb față de păcatele lor și față de imensitatea nelegiuirii pe care el o aproba. Purtarea lui, aceea de a-și exercita influența în favoarea nelegiuirii și a păcatului în Israel, a costat viețile a trei mii de oameni. În ce contrast cu aceasta stă purtarea lui Moise! După ce le arătase copiilor lui Israel că nu pot să-L desconsidere pe Dumnezeu și să rămână nepedepsiți, după ce le arătase indignarea îndreptățită a lui Dumnezeu din cauza păcatelor lor, dându-le teribila poruncă de a-și omorî frații sau rudele care persistau în apostazie, după lucrarea de a face dreptate, pentru a îndepărta mânia lui Dumnezeu, în ciuda sentimentelor lor de simpatie față de prietenii și de rudele lor pe care îi iubeau, dar care continuau cu încăpățânare în apostazia lor — după toate acestea, Moise era pregătit pentru o altă lucrare. El a dovedit cine era cu adevărat prietenul lui Dumnezeu și prietenul poporului. 3M 303.1
„A doua zi, Moise a zis poporului: «Ați făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.” Moise s-a întors la Domnul și a zis: «Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Și-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci șterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!» Domnul a zis lui Moise: «Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi șterge din cartea Mea. Du-te dar, și du poporul unde ți-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!» Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse vițelul făurit de Aaron.” 3M 303.2
Moise Îl imploră pe Dumnezeu, mijlocind în favoarea israeliților, care păcătuiseră. El nu încearcă să micșoreze păcatul lor înaintea lui Dumnezeu; nu le scuză păcatul. Recunoaște sincer că au comis un păcat grav, că și-au făcut un dumnezeu din aur. Apoi, el își lasă deoparte timiditatea, deoarece interesele lui Israel sunt atât de strâns împletite cu viața lui, încât vine cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu și Îl roagă să-Și ierte poporul. El se roagă și stăruie ca, dacă păcatul lor este atât de mare, încât Dumnezeu nu-l poate ierta, dacă numele lor trebuie să fie șterse din cartea Sa, atunci Domnul să șteargă de acolo și numele lui. Când Domnul Își reînnoiește făgăduința făcută lui Moise, că Îngerul Său va merge înaintea lui și îl va ajuta să conducă poporul în Țara Făgăduită, Moise știe că cererea i-a fost ascultată. Dar Domnul îl asigură pe Moise că, dacă cei care erau poporul Său Îl vor mai provoca să-i pedepsească pentru nelegiuirile lor, îi va pedepsi cu siguranță și pentru păcatul acesta grav. Dar dacă, de atunci înainte, aveau să fie ascultători, El avea să le șteargă acest mare păcat din cartea Sa. 3M 304.1
_____________________________________