Go to full page →

Adventiști împotrivitori 3M 36

Cei mai înverșunați împotrivitori ai noștri se găsesc în rândurile adventiștilor de ziua întâi. Aceștia nu se angajează în luptă într-un mod cinstit. Ei urmează orice cale, oricât de irațională și de inconsecventă, pentru a acoperi adevărul și pentru a încerca să facă să pară că Legea lui Dumnezeu nu are nicio putere. Ei se amăgesc singuri că scopul scuză mijloacele. Oameni chiar dintre ei, în care nu aveau încredere deloc, vor începe o tiradă împotriva Sabatului poruncii a patra și ei vor da publicității declarațiile acestora, oricât de neadevărate, de nedrepte și chiar de ridicole ar fi, dacă se pot folosi de ele împotriva adevărului pe care îl urăsc. 3M 36.2

Nu ar trebui să ne lăsăm afectați sau tulburați de acest război nedrept, venit din partea unor oameni iraționali. Cei care primesc și sunt satisfăcuți de ceea ce spun și scriu acești oameni împotriva adevărului nu se vor număra printre cei care vor fi convinși de adevăr sau care ar aduce onoare cauzei lui Dumnezeu, dacă ar accepta-o. Timpul și energia pot fi folosite mai bine decât ocupându-ne la nesfârșit de tertipurile împotrivitorilor noștri, care se folosesc de calomnii și de interpretări greșite. În timp ce se irosește un timp prețios analizând înșelăciunile și răstălmăcirile împotrivitorilor necinstiți, oamenii care sunt deschiși față de convingerea adevărului mor din lipsă de cunoștință. Minții îi este prezentat un șir de ambiguități lipsite de sens, inventate chiar de Satana, în timp ce oamenii strigă după hrană, pe care au nevoie să o primească la vremea potrivită. 3M 36.3

Cei care și-au obișnuit mintea să lupte împotriva adevărului sunt preocupați să fabrice ambiguități și înșelăciuni, iar noi nu suntem înțelepți, dacă le luăm din mâinile lor și li le dăm miilor de oameni care nu s-ar fi gândit niciodată la ele, dacă noi nu le-am fi publicat pentru lume. Aceasta este chiar ceea ce urmăresc împotrivitorii noștri: să ne atragă atenția și să ne determine să publicăm pentru ei. Lucrul acesta este adevărat în special în ceea ce-i privește pe unii dintre ei. Acesta este principalul obiectiv pentru care își publică minciunile și pentru care prezintă greșit adevărul și caracterele celor care iubesc și apără adevărul. Glasurile lor se vor stinge mai repede dacă vor fi ignorate, dacă minciunile și rătăcirile lor vor fi tratate cu un dispreț tăcut. Ei nu vor să fie lăsați în pace. Le place controversa, disputa. Dacă nu ar fi aceasta, nu ar avea nicio influență. 3M 37.1

Adventiștii de ziua întâi sunt grupul de oameni cel mai greu de atins. În general, ei resping adevărul, așa cum au făcut iudeii. Pe cât posibil, noi ar trebui să ne continuăm lucrarea ca și când o asemenea grupare nici nu ar exista. Ei sunt oameni ai confuziei și în rândurile lor există într-o mare măsură fapte de imoralitate. Ar fi cea mai mare nenorocire ca un număr mare dintre ei să accepte adevărul. Ar trebui să se dezvețe de tot ce știu și să învețe totul de la început; altfel, ne-ar provoca mari necazuri. Sunt situații în care rătăcirile lor evidente trebuie să fie înfruntate direct. În acest caz, lucrul acesta trebuie făcut prompt și scurt, iar apoi să trecem la lucrarea noastră. Noi trebuie să urmăm modelul lui Hristos de a predica. El era clar și simplu în prezentare, mergând direct la rădăcina problemei abordate și explicând pe înțelesul tuturor. 3M 37.2

Nu este cea mai bună metodă să fim atât de expliciți și să spunem tot ce se poate spune despre un anumit subiect, când doar câteva argumente ar fi suficiente fie pentru a-i convinge, fie pentru a-i reduce la tăcere pe împotrivitori. Este posibil ca astăzi să îndepărtezi orice obiecție și să închizi gura împotrivitorilor, astfel încât să nu mai poată spune nimic, iar mâine aceștia să revină la susținerile lor. Și lucrul acesta se va repeta la nesfârșit, pentru că ei nu iubesc lumina și nu vor să vină la lumină, ca nu cumva să le fie risipit întunericul și să le fie îndepărtate erorile. Este un plan mai bun să păstrăm o rezervă de argumente, decât să facem cunoscut tot ce știm cu privire la un anumit subiect, care ar fi acceptat ca fiind adevărat și fără o argumentație laborioasă. Slujirea lui Hristos a durat doar trei ani, dar în această perioadă scurtă s-a realizat o mare lucrare. În aceste zile de pe urmă este de făcut o mare lucrare într-un timp scurt. În timp ce mulți se pregătesc să facă ceva, sufletele pier din lipsă de cunoștință. 3M 37.3

Dacă cei care sunt angajați în prezentarea și apărarea adevărului Bibliei încep să analizeze și să dovedească erorile și lipsa de consecvență a celor care, în mod necinstit, transformă adevărul lui Dumnezeu într-o minciună, Satana îi va instiga pe împotrivitorii lor suficient, încât aceștia să le țină tocurile de scris permanent ocupate, în timp ce alte ramuri ale lucrării vor fi lăsate să sufere. 3M 38.1

Trebuie să avem mai mult din spiritul acelor bărbați care erau angajați în construirea zidurilor Ierusalimului. Noi îndeplinim o lucrare importantă și nu putem coborî de pe ziduri. Dacă Satana vede că poate să îi țină ocupați, răspunzând tot timpul obiecțiilor împotrivitorilor, și astfel să îi reducă la tăcere și să îi împiedice să facă cea mai importantă lucrare pentru timpul prezent, scopul lui este îndeplinit. 3M 38.2

Istoria Sabatului a fost prea mult timp ținută departe de oameni. Ei au nevoie de această lucrare prețioasă, chiar dacă nu o pot avea într-o formă desăvârșită. Ea nu va putea fi niciodată pregătită într-o așa manieră, încât să-i reducă la tăcere pe toți împotrivitorii lipsiți de rațiune, care sunt nestatornici și care răstălmăcesc Scripturile spre propria distrugere. Lumea este ocupată. Bărbații și femeile care sunt prinși în activitățile vieții nu au timp să mediteze asupra Cuvântului lui Dumnezeu și nici măcar să-l citească suficient, încât să-i înțeleagă toate adevărurile importante. Argumentațiile lungi și elaborate nu-i interesează decât pe câțiva, deoarece oamenii sunt nevoiți să citească pe fugă. Nu veți putea îndepărta obiecțiile față de Sabat din mintea adventiștilor de ziua întâi mai mult decât a putut Mântuitorul lumii ca, prin minunile și prin marea Sa putere, să-i convingă pe iudei că El era Mesia, odată ce aceștia erau hotărâți să-L respingă. Asemenea iudeilor încăpățânați și necredincioși, ei au ales întunericul, în locul luminii; și chiar dacă un înger ar veni din curțile cerești să le vorbească, ei ar spune că este Satana. 3M 38.3

Acum este nevoie să fie făcută o lucrare pentru lume. Vin apeluri din toate direcțiile, asemenea strigătului venit din Macedonia: „Veniți și ajutați-ne.” Argumente clare, directe, care să stea asemenea unor pietre de hotar, vor face mai mult în a convinge mințile oamenilor decât un lung șir de argumente care să trateze toate detaliile subiectului, dar pe care nu vor fi interesați să le urmărească decât cei cu o minte cercetătoare. Istoria Sabatului trebuie dată poporului. În timp ce se află în circulație o ediție și oamenii beneficiază de ea, pot fi aduse mari îmbunătățiri, până când se va face tot ce este posibil pentru a fi adusă la o formă desăvârșită. Succesul nostru va consta în a reuși să ajungem la mintea oamenilor obișnuiți. Cei care au talente și o poziție socială înaltă sunt atât de sus față de simplitatea lucrării și atât de satisfăcuți de ei înșiși, încât nu simt nevoia să cunoască adevărul. Ei sunt exact ca iudeii, având o neprihănire proprie și considerându-se autosuficienți. Ei se simt sănătoși și consideră că nu au nevoie de medic. 3M 39.1