Stimate frate și stimată soră F,
Voi încerca acum să scriu ceea ce mi-a fost prezentat cu privire la voi, deoarece simt că este timpul ca membrii acestei biserici să-și pună inimile în ordine și să facă o lucrare serioasă pentru veșnicie. Amândoi iubiți adevărul și vreți să ascultați de el, dar sunteți lipsiți de experiență. Mi-a fost arătat că veți fi aduși în situații în care să fiți puși la probă și încercați și că astfel vă vor fi descoperite trăsături de caracter pe care nu știați că le aveți. 4M 55.1
Mulți oameni care nu au fost puși în situații grele par niște creștini minunați, viața lor pare fără greșeală, dar Dumnezeu vede că ei au trăsături de caracter care trebuie să le fie descoperite ca să devină conștienți de ele și să le corecteze. Sub inspirația Duhului Sfânt, Simeon a profetizat și i-a spus Mariei, în legătură cu Isus: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora în Israel și să fie un semn care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” În providența lui Dumnezeu, noi suntem așezați în diferite situații care cheamă la exercitarea anumitor calități ale minții, menite să conducă la dezvoltarea caracterului într-o diversitate de circumstanțe. „Căci cine păzește toată Legea și greșește într-o singură poruncă se face vinovat de toate.” Cei care mărturisesc a fi creștini pot să trăiască o viață ireproșabilă, atât cât ține de aparențele exterioare, dar, când o schimbare îi aruncă într-o situație cu totul diferită, sunt descoperite trăsături de caracter puternice, care ar fi rămas ascunse dacă împrejurările ar fi rămas aceleași. 4M 55.2
Mi s-a arătat că voi aveți trăsături egoiste, de care trebuie să vă păziți cu grijă. Veți fi în pericolul de a vă îngriji de averea și de confortul vostru fără să țineți seama de binele altora. Voi nu aveți un spirit de renunțare la sine care să se asemene cu marele nostru Exemplu. Trebuie să cultivați dărnicia, care vă va aduce tot mai mult în armonie cu spiritul lui Hristos de generozitate dezinteresată. Aveți nevoie de mai multă compasiune umană. Aceasta este o calitate a naturii noastre pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca să ne facă mai buni și mai generoși față de aceia cu care venim în contact. O găsim în bărbați și în femei ale căror inimi sunt în armonie cu Hristos și este o priveliște tristă atunci când acelora care se declară urmașii lui Hristos le lipsește această trăsătură esențială a creștinismului. Ei nu copiază Modelul și le este imposibil să reflecte chipul lui Isus în viața și în purtarea lor. 4M 56.1
Atunci când este îmbinată cu dragoste și cu bunăvoință și este sfințită de Duhul lui Isus, simpatia umană este un element care poate să genereze mult bine. Cei care cultivă generozitatea nu numai că fac o lucrare bună pentru alții și sunt o binecuvântare pentru cei care primesc faptele lor de binefacere, dar au de beneficiat ei înșiși, deschizându-și inima față de influența binefăcătoare a adevăratei generozități. Fiecare rază de lumină revărsată asupra altora se va întoarce asupra inimilor noastre. Fiecare cuvânt bun și plin de simpatie adresat celor triști și îndurerați, fiecare faptă făcută pentru alinarea celor apăsați și fiecare dar care are ca scop împlinirea nevoilor semenilor noștri, oferit sau făcut pentru slava lui Dumnezeu, vor avea ca rezultat binecuvântări pentru dătător. Cei care lucrează în felul acesta ascultă de legea cerului și vor primi aprobarea lui Dumnezeu. Plăcerea de a le face bine altora imprimă sentimentelor o înflăcărare care străbate nervii, stimulează circulația sângelui și produce sănătate mintală și fizică. 4M 56.2
Isus cunoștea influența generozității asupra inimii și asupra vieții binefăcătorului și a căutat să imprime în mintea ucenicilor Săi beneficiile care decurg din exercitarea acestei virtuți. El spune: „Este mai ferice să dai decât să primești.” El a ilustrat spiritul de generozitate binevoitoare care ar trebui manifestată față de prieteni, față de cunoscuți și față de străini, prin parabola omului care călătorea de la Ierusalim la Ierihon și „a căzut între niște tâlhari care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat și l-au lăsat aproape mort”. În ciuda înaltei mărturisiri de evlavie făcute de preot și de levit, inimile lor nu au fost mișcate de milă și de duioșie față de cel suferind. Un samaritean, care nu ridica asemenea pretenții îngâmfate de neprihănire, a trecut pe acolo și, când a văzut nevoia acelui străin, nu l-a privit doar cu o simplă curiozitate pasivă, ci a văzut în el o ființă omenească aflată în nenorocire și compasiunea lui a fost trezită. Imediat „s-a apropiat de i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el”. A doua zi dimineață, l-a lăsat în grija hangiului, cu asigurarea că la întoarcere va plăti toate cheltuielile. Domnul Hristos întreabă: „«Care dintre aceștia trei ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui care a căzut între tâlhari?» «Cel ce și-a făcut milă de el», a răspuns învățătorul Legii. «Du-te de fă și tu la fel”, i-a zis Isus.” 4M 56.3
Aici, Isus a dorit să-i învețe pe ucenicii Săi care sunt obligațiile morale care îi revin omului în legătură cu semenii săi. Oricine neglijează să aplice principiile ilustrate de această lecție nu este un păzitor al poruncilor, ci, asemenea levitului, calcă Legea lui Dumnezeu pe care pretinde că o respectă. Sunt unii care, asemenea samariteanului, nu ridică pretenții de înaltă evlavie, dar care au un profund simțământ al obligațiilor pe care le au față de semeni și care dovedesc mai multă milă și mai multă bunătate decât unii care susțin că au o mare dragoste față de Dumnezeu, dar care nu fac fapte bune față de ființele create de El. 4M 57.1
Își iubesc cu adevărat semenii ca pe ei înșiși doar aceia care sunt conștienți de responsabilitățile care le revin și de cerințele îndreptățite pe care omenirea aflată în suferință le are de la ei și care practică principiile Legii lui Dumnezeu în viața lor de fiecare zi. „Un învățător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus și I-a zis: «Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?» Isus i-a zis: «Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?” El a răspuns: «Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” «Bine ai răspuns”, i-a zis Isus, «fă așa și vei avea viața veșnică.»” Aici, Hristos îi arată învățătorului legii că adevăratul rod al evlaviei este să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima și pe semenii noștri ca pe noi înșine. „Fă așa”, a zis El, nu doar să crezi, ci să faci, „și vei avea viața veșnică”. Nu doar simpla mărturisire a credinței în cerințele obligatorii ale Legii lui Dumnezeu te face creștin, ci și împlinirea practică a acestei Legi. 4M 57.2
În această parabolă, Domnul Hristos îl ridică pe samaritean mai presus de preot și de levit, care erau formaliști, respectând litera Legii Celor Zece Porunci. Samariteanul asculta de spiritul acestor porunci, pe când ceilalți erau mulțumiți să declare că au o mare credință în ele. Dar ce este credința fără fapte? Când apărătorii Legii lui Dumnezeu vor fi fundamentați bine pe principiile ei, arătând că sunt loiali nu numai cu numele, ci și cu inima, aplicând în viața lor de fiecare zi spiritul poruncilor lui Dumnezeu, manifestând față de semeni adevărata generozitate, doar atunci vor avea tăria morală de a mișca lumea. Este imposibil ca aceia care susțin că sunt credincioși față de Legea lui Dumnezeu să reprezinte corect principiile Decalogului sacru în timp ce desconsideră prevederile lui sfinte de a-și iubi semenii ca pe ei înșiși. 4M 58.1
Cea mai elocventă predică pe care o putem ține cu privire la Cele Zece Porunci este să le împlinim. Ascultarea trebuie să devină o datorie personală. Neglijarea acestei datorii este un păcat evident. Dumnezeu nu ne așază doar sub responsabilitatea de a ne asigura cerul pentru noi înșine, ci și sub aceea de a considera că avem datoria să le arătăm și altora calea și, prin grija noastră și prin iubire dezinteresată, să-i conducem la Hristos pe cei care intră în sfera noastră de influență. Ciudata lipsă de principii, care caracterizează viața multor pretinși creștini, este alarmantă. Faptul că ei desconsideră Legea lui Dumnezeu îi descurajează pe cei care îi recunosc cerințele sfinte și tinde să-i întoarcă de la adevăr pe cei care, altfel, l-ar accepta. 4M 58.2
Pentru a ne cunoaște pe noi înșine așa cum ar trebui, este necesar să privim în oglindă și acolo să ne descoperim defectele, să ne folosim de sângele lui Hristos, izvorul deschis pentru păcat și pentru necurăție, în care ne putem spăla haina caracterului, și să îndepărtăm petele păcatului. Dar mulți refuză să-și vadă greșelile și să le corecteze; ei nu vor să se cunoască pe ei înșiși cu adevărat. 4M 58.3
Dacă vrem să avem mari realizări în ceea ce privește desăvârșirea morală și spirituală, trebuie să trăim pentru aceasta. Avem datoria personală față de societate să facem acest lucru, ca să exercităm în mod continuu o influență în favoarea Legii lui Dumnezeu. Ar trebui să lăsăm lumina noastră să lumineze pentru ca toți să poată vedea că Evanghelia cea sfântă are o influență asupra inimii și asupra vieții noastre și că trăim în ascultare de poruncile ei și nu încălcăm niciunul dintre principiile ei. Noi suntem într-o mare măsură răspunzători înaintea lumii pentru sufletele celor din jurul nostru. Cuvintele și faptele noastre vorbesc permanent în favoarea sau împotriva lui Hristos și a Legii pe care El a venit pe pământ să o apere. Să lăsăm ca oamenii să vadă că nu suntem limitați în mod egoist și exclusiv la interesele și la bucuriile noastre religioase, ci suntem generoși și dorim să se împărtășească și ei de binecuvântările și de privilegiile pe care le avem prin sfințirea adevărului. Să-i lăsăm să vadă că religia pe care o mărturisim nu închide și nici nu îngheață calea către suflet, făcându-ne lipsiți de simpatie și exigenți. Toți aceia care pretind că L-au găsit pe Hristos trebuie să slujească așa cum a slujit El, spre binele oamenilor, dovedind un spirit de binefacere înțeleaptă. Atunci vom vedea multe suflete urmând lumina care strălucește din învățăturile și din exemplul nostru. 4M 59.1
Toți ar trebui să cultivăm o dispoziție binevoitoare, caldă, și să ne supunem controlului conștiinței. Spiritul adevărului îi face mai buni pe aceia care îl primesc în inimile lor. El acționează asemenea aluatului, până când întreaga ființă este adusă în armonie cu principiile lui. El sensibilizează inima care a fost înghețată de avariție, deschide inima care a fost închisă față de suferința omenească, iar mila și bunătatea sunt văzute ca roade ale lui. 4M 59.2
Dumnezeu ne cere tuturor să fim niște lucrători gata de sacrificiu de sine. Fiecare aspect al adevărului are o aplicație la viața noastră zilnică. Binecuvântați sunt cei ce aud Cuvântul Domnului și îl păzesc. Nu este suficient să îl auzim, trebuie să și acționăm, să îl împlinim. Răsplata cea mare stă în împlinirea poruncilor. Cei care își demonstrează practic generozitatea prin fapte de simpatie și de compasiune făcute față de cei săraci, bolnavi și defavorizați nu numai că ușurează suferința acestora, ci contribuie în mare măsură la propria fericire și își păstrează astfel sănătatea sufletului și pe cea a trupului. Isaia a descris clar lucrarea pe care Dumnezeu o va primi cu plăcere și pentru care îi va binecuvânta pe cei care sunt poporul Său: 4M 59.3
„Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău! Atunci lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte și slava Domnului te va însoți. Atunci tu vei chema și Domnul va răspunde, vei striga și El va zice: «Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, amenințările cu degetul și vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime și întunericul tău va fi ca ziua-n amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” 4M 60.1
Legătura care există între minte și trup este foarte puternică. Atunci când una este afectată, cealaltă reacționează. Starea minții are mult de-a face cu sănătatea organismului. Dacă mintea este liberă și fericită, conștientă de faptul că face binele și având simțământul satisfacției că le aduce celorlalți fericire, ea va genera o bucurie care va acționa asupra întregului organism, întărindu-l și conducând la o mai bună circulație a sângelui. Binecuvântarea lui Dumnezeu are un efect vindecător, iar cei care sunt bogați în fapte bune făcute pentru ceilalți vor vedea această minunată binecuvântare în inimile și în viețile lor. 4M 60.2
Dacă gândurile voastre, frate și soră, ar fi îndreptate mai mult pe făgașul binefacerii, sufletele voastre ar primi binecuvântări mai mari. Amândoi manifestați prea puțină compasiune față de semeni. Nu simțiți împreună cu alții, care sunt în nevoie. Sunteți prea rigizi, prea insensibili. Ați devenit aspri, exigenți și aroganți. Sunteți în pericol să vă faceți conștiință pentru alții. Aveți propriile păreri cu privire la datoria creștină și cu privire la averea voastră și îi judecați pe ceilalți după ideile voastre. Aceasta înseamnă să vă depășiți atribuțiile și să încălcați drepturile celorlalți. 4M 61.1
Ceilalți oameni au păreri și trăsături de caracter specifice, care nu pot fi asimilate concepțiilor voastre personale. Și voi aveți defecte și greșeli ca și frații și surorile voastre și este bine să nu pierdeți din vedere lucrul acesta atunci când apar deosebiri de vederi. Faptele voastre greșite sunt pentru ei la fel de grave cum sunt ale lor pentru voi, și voi trebuie să fiți la fel de toleranți față de ei cum doriți să fie ei față de voi. Amândoi aveți nevoie de mai multă dragoste și de mai multă simpatie față de ceilalți, de o dragoste și de o simpatie asemenea blândeții și afecțiunii lui Isus. În căminul vostru trebuie să vă purtați cu bunătate, să vorbiți blând cu copilul vostru, tratându-l cu afecțiune și abținându-vă să-l mustrați pentru orice greșeală măruntă, ca să nu ajungă împietrit din cauză că este continuu criticat. 4M 61.2
Ar trebui să cultivați dragostea și îndelunga răbdare a lui Hristos. Fiind preocupați și bănuitori cu privire la motivele și conduita altora, de multe ori voi contracarați binele pe care l-ați făcut. Voi nutriți un sentiment care îngheață prin influența lui, care respinge, în loc să atragă și să câștige. Trebuie să fiți dispuși să deveniți la fel de toleranți și de răbdători în purtarea voastră cum ați vrea să fie alții cu voi. Iubirea egoistă pe care o manifestați pentru părerile și pentru căile voastre vă va distruge în mare măsură puterea de a face binele pe care doriți să îl faceți. 4M 61.3
Soră F, tu ai o prea mare dorință de a conduce. Ești foarte sensibilă și, dacă ești contrazisă, te simți jignită. Eul ridică armele, deoarece nu ai un spirit blând și gata să se lase învățat. Trebuie să veghezi îndeaproape asupra acestui aspect. Cu alte cuvinte, ai nevoie de o convertire completă, pentru ca influența ta să poată fi aceea care ar trebui să fie. Spiritul pe care îl manifești te va face nefericită, dacă vei continua să-l cultivi. Vei vedea greșelile altora și vei fi atât de nerăbdătoare să le corectezi, încât îți vei trece cu vederea greșelile tale și vei fi preocupată să îndepărtezi paiul din ochiul fratelui tău, când în ochiul tău este o bârnă care îți împiedică vederea. Dumnezeu nu vrea ca tu să faci din propria conștiință un criteriu pentru alții. Ai o datorie de îndeplinit — aceea de a avea o dispoziție voioasă, de a cultiva în sentimentele tale un spirit neegoist, astfel încât cea mai mare plăcere a ta să fie aceea de a-i face fericiți pe toți cei din jur. 4M 62.1
Amândoi trebuie să vă sensibilizați inimile și să fiți umpluți de Spiritul lui Hristos, astfel încât, trăind voi înșivă într-o atmosferă de bună dispoziție și de bunăvoință, să-i puteți ajuta pe cei din jurul vostru să fie și ei sănătoși și fericiți. Voi aveți impresia că bucuria și buna dispoziție nu își au locul în religia lui Hristos. Aici greșiți. Puteți avea o adevărată demnitate creștină și, în același timp, să fiți voioși și plăcuți în purtarea voastră. Bucuria fără neseriozitate este o virtute creștină. Ar trebui să vă feriți să aveți o concepție prea îngustă despre religie, altfel, vă veți limita influența și veți deveni ispravnici necredincioși ai lui Dumnezeu. 4M 62.2
Abțineți-vă să mustrați și să criticați. Voi nu sunteți potriviți pentru a adresa mustrări. Cuvintele voastre nu fac altceva decât să rănească și să întristeze; ele nu vindecă și nici nu produc o schimbare. Ar trebui să vă învingeți obiceiul de a insista asupra lucrurilor mici, pe care voi le considerați greșite, și de a deveni cicălitori în privința lor. Fiți deschiși, generoși și iubitori atunci când judecați oamenii și lucrurile. Deschideți-vă inimile pentru lumină. Nu uitați că Datoria are o soră geamănă, Dragostea. Împreună, acestea pot realiza aproape orice, dar, separat, niciuna nu este capabilă să facă bine. 4M 62.3
Este adevărat că amândoi trebuie să cultivați integritatea și să fiți loiali simțământului vostru de dreptate. Calea cea dreaptă a datoriei trebuie să fie alegerea voastră. Dragostea pentru averea proprie, pentru plăcere și pentru prietenie nu trebuie să vă facă niciodată să sacrificați vreun principiu al corectitudinii, al dreptății. Trebuie să fiți fermi în a urma îndemnurile unei conștiinței luminate și convingerile datoriei, dar trebuie să aveți mare grijă să vă feriți de bigotism și de prejudecăți. Aveți grijă să nu cădeți într-un spirit fariseic. 4M 62.4
Acum, voi semănați sămânța în marele ogor al vieții și ceea ce semănați acum, aceea veți secera într-o zi. Fiecare gând al minții, fiecare emoție a sufletului, fiecare cuvânt care vă iese de pe buze și fiecare faptă pe care o faceți reprezintă o sămânță care va aduce rod fie spre bine, fie spre rău. Timpul recoltei nu este departe. Toate faptele voastre sunt trecute în revistă înaintea lui Dumnezeu. Toate acțiunile noastre și motivele care le-au determinat urmează să fie descoperite pentru a fi analizate de îngeri și de Dumnezeu. 4M 63.1
Atât cât este posibil, voi trebuie să fiți în armonie cu frații și cu surorile voastre. Trebuie să vă predați lui Dumnezeu și să încetați să manifestați asprime și tendința de a critica. Trebuie să vă supuneți propriul spirit și să primiți în locul lui spiritul scumpului Mântuitor. Întindeți-vă și prindeți mâna Lui, pentru ca atingerea Lui să vă electrizeze și să vă încarce cu trăsăturile plăcute ale caracterului Său fără egal. Deschideți-vă inimile pentru dragostea Lui și lăsați ca puterea Sa să vă transforme și harul Său să vă dea putere. Atunci veți avea o mare influență spre bine. Tăria voastră morală va face față celei mai severe încercări a caracterului. Integritatea voastră va fi curată și sfințită. Atunci, lumina voastră va răsări ca zorile. 4M 63.2
Amândoi aveți nevoie să simpatizați mai mult cu alte suflete. Hristos este exemplul nostru: El S-a identificat cu omenirea suferindă, a făcut din nevoile altora propria Sa cauză. Când frații Lui sufereau, suferea și El împreună cu ei. Orice batjocură și orice neglijență față de ucenicii Săi sunt simțite de Domnul Hristos ca și când ar fi manifestate față de El Însuși. Domnul spune astfel: „Am fost flămând și nu Mi-ați dat să mănânc, Mi-a fost sete și nu Mi-ați dat să beau…” 4M 63.3
Fratele meu și sora mea, voi trebuie să căutați să vă formați caractere mai armonioase. Absența uneia dintre calitățile esențiale poate să le facă pe celelalte aproape ineficiente. Principiile pe care le declarați trebuie să fie transpuse în fiecare gând al vostru, în fiecare cuvânt și în fiecare faptă. Eul trebuie să fie crucificat și întreaga ființă trebuie să I se supună Domnului. 4M 63.4
Bisericii îi lipsesc în mare măsură dragostea și omenia. Unii păstrează o rezervă rece, distantă, o demnitate de fier, care îi respinge pe cei care sunt aduși în sfera lor de influență. Spiritul acesta este contagios, generând o atmosferă care ofilește orice impuls bun și orice hotărâre bună, sufocă pornirile naturale de simpatie umană, de cordialitate și de dragoste și, sub influența lui, oamenii devin închiși, nenaturali, iar însușirile lor sociale și generoase sunt distruse, pentru că nu sunt practicate. Nu este afectată doar sănătatea spirituală, ci și sănătatea fizică are de suferit din cauza acestei deprimări nefirești. Tristețea și răceala acestei atmosfere neprietenoase se reflectă pe chip. Fețele celor care sunt binevoitori și sensibili la nevoile altora vor reflecta strălucirea adevăratei bunătăți, pe când aceia care nu cultivă gânduri bune și motive altruiste exprimă pe chipul lor sentimentele pe care le nutrește inima. 4M 64.1
Soră F, sentimentele pe care le ai față de sora ta nu sunt cele pe care le dorește Dumnezeu. Ea are nevoie din partea ta de o afecțiune de soră și de mai puțină asprime și critică. Atitudinea ta față de ea i-a provocat deprimare și neliniște, care i-au afectat sănătatea. Fii atentă ca nu cumva să o nedreptățești și să o descurajezi pe sora ta! Nu suporți nimic din partea ei — te deranjează orice spune dacă ți se pare că îți contrazice părerile. 4M 64.2
Sora ta are o fire categorică. În această privință, și ea are o lucrare de făcut pentru a se schimba. Trebuie să fie mai tolerantă, dar nu trebuie să te aștepți să exerciți o influență benefică asupra ei, atâta timp cât ești atât de rigidă și îți lipsesc dragostea și simpatia față de cea care îți este soră și care, în același timp, este unită cu tine și în credință. Amândouă ați greșit. Amândouă i-ați lăsat loc vrăjmașului și eul vostru este foarte mult implicat în sentimentele și în atitudinea uneia față de cealaltă. 4M 64.3
Soră F, tu ai tendința de a le porunci soțului tău, surorii tale și tuturor celor din jur. Sora ta a suferit mult în sufletul ei din această cauză. Ea ar fi putut suporta mai ușor situația dacă I s-ar fi predat lui Dumnezeu și s-ar fi încrezut în El, dar Dumnezeu este nemulțumit de atitudinea ta față de ea. Este nefirească și întru totul greșită. Ea nu este mai intolerantă în atitudinea ei decât ești tu în a ta. Atunci când două temperamente hotărâte vin în contact unul cu celălalt este foarte rău pentru amândouă. Și una, și cealaltă ar trebui să vă reconvertiți și să vă transformați după asemănarea divină. Dacă este să greșești, mai bine să o faci în direcția milei și a îngăduinței decât în cea a intoleranței. 4M 64.4
Măsurile blânde, răspunsurile amabile și cuvintele plăcute sunt mult mai potrivite pentru a schimba și a salva decât sunt severitatea și asprimea. Lipsa de amabilitate poate să îndepărteze o persoană, astfel încât să nu mai poți ajunge la inima ei, în timp ce un spirit împăciuitor va fi mijlocul de a o lega de tine și de a o putea îndruma pe calea cea dreaptă. Ar trebui, de asemenea, să fii animată de un spirit iertător și să acorzi creditul cuvenit oricărui plan bun și oricărei acțiuni bune a celor din jurul tău. Adresează-le cuvinte de laudă soțului tău, copilului tău, surorii tale și oricărei persoane cu care vii în contact. Continua critică întristează și întunecă viața oricui. 4M 65.1
Nu face de rușine religia creștină prin invidie și prin intoleranță față de alții. Aceasta nu va face decât să-i îndepărteze de credința ta. Nimeni nu a fost corectat vreodată de pe o poziție greșită prin critică și prin reproșuri, ci, dimpotrivă, în felul acesta mulți au fost îndepărtați de la adevăr și și-au împietrit inimile față de convingerea de păcat. Un spirit blând și o atitudine amabilă și cuceritoare pot să-l salveze pe cel greșit și să acopere o mulțime de păcate. Dumnezeu ne cere să avem acea dragoste care este „îndelung răbdătoare, plină de bunătate”. 4M 65.2
Religia lui Hristos nu ne cere să ne pierdem identitatea caracterului, ci doar să ne adaptăm, într-o anumită măsură, la sentimentele și opiniile celorlalți. Pot fi aduși la unitatea credinței religioase mulți oameni ale căror păreri, obiceiuri și gusturi în ceea ce privește lucrurile vremelnice nu sunt în armonie, dar, dacă în inima lor arde dragostea lui Hristos și dacă așteaptă același cer ca să le fie cămin pentru veșnicie, ei pot să se bucure de cea mai dulce și mai inteligentă comuniune și de cea mai minunată unitate. Rareori poți găsi doi oameni a căror experiență să fie aceeași în orice privință. Ceea ce pentru unul este o încercare poate să nu fie încercare și pentru celălalt, dar inima noastră trebuie să fie întotdeauna deschisă pentru compasiunea plină de amabilitate și să ardă de dragostea pe care a avut-o Isus pentru toți frații Săi. 4M 65.3
Învinge-ți tendința de a fi exigentă cu fiul tău, ca nu cumva reproșurile prea frecvente să facă astfel încât prezența ta să fie neplăcută pentru el și să-ți urască sfaturile. Leagă-l de inima ta nu printr-o îngăduință nechibzuită, ci prin funiile de mătase ale dragostei. Poți fi fermă, și totuși blândă. Hristos trebuie să fie ajutorul tău. Dragostea va fi mijlocul de a atrage inimile altora lângă inima ta și influența ta poate să îi așeze pe calea cea bună și dreaptă. 4M 66.1
Te-am avertizat deja cu privire la spiritul de critică și vreau să te previn din nou în legătură cu această greșeală. Uneori, Domnul Hristos a mustrat cu asprime și, în unele cazuri, s-ar putea să fie nevoie ca și noi să facem astfel, dar trebuie să ținem seama de faptul că Domnul Hristos cunoștea exact starea celor pe care îi mustra, câtă mustrare puteau să suporte și de ce era nevoie pentru a le corecta purtarea greșită și știa și cum să manifeste milă față de cei greșiți, cum să-i mângâie pe cei nefericiți și cum să-i încurajeze pe cei slabi. Isus știa exact cum să ferească sufletul de descurajare și cum să-i inspire speranță, deoarece cunoștea îndeaproape motivele și încercările specifice ale fiecărui suflet. El nu putea greși. 4M 66.2
Dar noi judecăm greșit motivele altora; este posibil ca noi să ne lăsăm înșelați de aparențe; noi putem să credem că procedăm corect mustrând greșeala și să mergem prea departe, criticând prea aspru și rănind acolo unde am vrea să aducem vindecare. Sau putem să manifestăm compasiune în mod neînțelept și, în neștiința noastră, să contracarăm mustrarea care este meritată și dată la timp. Judecata noastră poate să greșească, dar Isus era prea înțelept ca să greșească. El a mustrat cu milă și i-a iubit cu o dragoste divină pe cei pe care i-a mustrat. 4M 66.3
Domnul ne cere să ascultăm de voința Lui, să ne supunem Duhului Său și să fim sfințiți în slujba Sa. Egoismul trebuie îndepărtat; trebuie să biruim orice defect de caracter așa cum a biruit Hristos. Ca să putem face acest lucru, trebuie să murim față de noi înșine în fiecare zi. Pavel a spus: „Eu mor în fiecare zi” [traducere după KJV — n.trad.]. El trăia în fiecare zi o nouă convertire, înainta în fiecare zi câte un pas către cer. Singura cale pe care o aprobă Dumnezeu este aceea de a dobândi în fiecare zi biruințe în viața spirituală. Domnul este milostiv și plin de îndurare. El cunoaște nevoile și slăbiciunile noastre și ne va ajuta în neputințele noastre, dacă ne încredem în El și dacă avem credința că El ne va binecuvânta și va face lucruri mari pentru noi. 4M 66.4