Go to full page →

26— Nevoile unui câmp misionar 9M 225

De mulți ani, Domnul păstrează înaintea poporului Său nevoile lucrării care se face în mijlocul populației de culoare din statele sudice ale Americii. Întunericul moral din acest câmp este, în sine, o puternică pledoarie pentru manifestarea generozității. În trecut, unii au făcut ce au putut pentru a susține această ramură a lucrării noastre, iar darurile lor au adus roade în convertirea multor suflete. 9M 225.1

Cu toate că mai rămâne încă mult de făcut pentru oamenii de culoare, avem motive de bucurie pentru începutul bun care a fost făcut. Într-un număr recent al publicației The Gospel Herald (1907), se relatează că, „acum cincisprezece ani, nu erau mai mult de douăzeci de adventiști de ziua a șaptea de culoare la sud de linia Mason — Dixon, dar astăzi sunt șapte sute. Acum douăzeci de ani, nu exista decât o singură biserică adventistă de ziua a șaptea a oamenilor de culoare, iar astăzi sunt cincizeci, fără să le mai numărăm și pe cele din Africa și din Indiile de Vest. … Zecimea dată de oamenii de culoare anul trecut s-a ridicat, în Statele Unite, la cinci mii de dolari; acum cincisprezece ani, ea nu depășea cincizeci de dolari.” 9M 225.2

Să-I mulțumim lui Dumnezeu, scumpi frați și surori, și să prindem curaj! Dumnezeu Își întinde brațul pentru a face o lucrare plină de putere în acest câmp misionar, care se află între hotarele țării noastre. Acum, El dă poporului Său ocazii neobișnuite de a extinde cu rapiditate solia în Sud. Ar trebui să manifestăm un spirit de dărnicie, în special cu ocazia darului anual pentru susținerea lucrării pentru populația de culoare. Dumnezeu Și-a pus încrederea în noi, făcându-ne administratori ai mijloacelor harului Său bogat, iar acum, El ni-i arată pe cei săraci, pe cei suferinzi și asupriți, sufletele legate în lanțurile superstiției și ale rătăcirii, și ne asigură că, dacă le vom face bine acestora, El va considera faptele noastre ca și când ar fi fost făcute pentru El. „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei”, declară El, „Mie Mi le-ați făcut” (Matei 25,40). 9M 225.3

Mii de oameni de culoare din Sud pot fi înălțați și înnobilați acum, ca să devină instrumente omenești pentru a-i ajuta pe cei din rasa lor, dacă vor primi ajutorul pe care Dumnezeu ne cheamă acum să li-l dăm. Mulțimi de bărbați și de femei din acest câmp își simt sărăcia profundă și nevoia de a fi ridicați. Iar atunci când învățători credincioși vor veni să le explice Scripturile, așa cum vorbesc ele, prezentându-le adevărul în curăția lui firească, întunericul va dispărea. Raze de lumină strălucitoare vor lumina sufletul care caută după adevăr. Și, alături de cei care au beneficiat de avantaje, va avea loc o cercetare inteligentă a subiectelor adevărului descoperit în Scripturi. Mulți vor fi învățați despre Dumnezeu. Ei vor învăța direct de la Marele Învățător și vor primi cu bucurie adevărurile care îi vor sfinți și înnobila. Chipul moral al lui Dumnezeu va fi refăcut în suflet și mulți vor fi salvați pentru veșnicie. 9M 226.1

Dragi frați și surori, Hristos vă spune acum: „Ridicați-vă ochii și priviți câmpul sudic, pentru că este nevoie de lucrători — de semănători, care să semene sămânța, și de secerători. Este nevoie de mijloacele voastre pentru susținerea acestor lucrători.” Harul lui Hristos este nemărginit, este darul fără plată al lui Dumnezeu. Și atunci de ce să nu aducem speranță, curaj și credință în viața acestor oameni neglijați? Va fi lumină în inima tuturor acelora care Îl vor accepta pe Hristos. 9M 226.2

Septembrie 1907