Go to full page →

Sfătuitori înțelepți 9M 270

Datorită importanței lucrării din California de Sud și a dificultăților cu care se confruntă, ar trebui să fie aleși nu mai puțin de cinci oameni cu înțelepciune și experiență, care să se consulte cu președinții Conferințelor locale și ai Uniunii de Conferințe cu privire la planurile și metodele de lucru generale. Domnul nu este mulțumit de tendința pe care au manifestat-o unii, de a conduce ca niște stăpâni peste cei care au mai multă experiență decât ei. Prin această atitudine, unii au arătat că nu sunt calificați să ocupe pozițiile importante pe care le ocupă. Orice om care își extinde sfera de autoritate și caută să aibă control asupra colegilor lui de slujbă se dovedește a fi o persoană căreia este periculos să-i încredințezi responsabilități religioase. 9M 270.3

Nimeni să nu se agațe de ideea că, dacă nu sunt bani în mână, nu trebuie să se întreprindă nicio inițiativă care ar cere o investiție de mijloace. Dacă în experiența noastră din trecut am fi urmat întotdeauna această metodă, am fi pierdut adesea avantaje speciale, precum cele pe care le-am câștigat prin cumpărarea proprietății școlii de la Fernando și a proprietăților sanatoriilor de la Paradise Valley, Glendale și Loma Linda. 9M 270.4