Aceia care își predau viața unei slujiri creștine știu ce înseamnă adevărata fericire. Interesele și rugăciunile lor trec dincolo de propria persoană. Atunci când caută să-i ajute pe alții, cresc ei înșiși. Se familiarizează cu cele mai cuprinzătoare planuri, cu cele mai îndrăznețe acțiuni; și cum ar putea face altfel, decât să crească ei înșiși atunci când se așază chiar la izvorul divin al luminii și al binecuvântării? Unii ca aceștia primesc înțelepciune din cer. Ei ajung să se identifice tot mai mult cu Hristos, în toate planurile Lui. Nu este loc de stagnare spirituală. Ambiția egoistă și slujirea de sine sunt mustrate de contactul permanent cu interesele captivante, cu aspirațiile înălțătoare care aparțin activităților înalte și sfinte. 9M 42.2
*****