Go to full page →

13 — Un apel către laici 9M 125

Atunci când lucrătorii cu experiență depun un efort special într-o localitate în care locuiesc membri ai bisericii noastre, asupra credincioșilor din acel câmp apasă cea mai solemnă obligație de a face tot ce le stă în putere ca să deschidă calea pentru lucrarea Domnului. Ei trebuie să-și cerceteze inima cu rugăciune și să curețe calea Împăratului, îndepărtând orice păcat care i-ar putea împiedica să conlucreze cu Dumnezeu și cu frații lor. 9M 125.1

Lucrul acesta nu a fost întotdeauna înțeles pe deplin. Satana a adus adeseori un spirit care a făcut imposibil ca membrii bisericii să vadă clar ocaziile de slujire. Nu rareori, credincioșii i-au permis vrăjmașului să lucreze prin ei chiar în timpul pe care ei ar fi trebuit să I-l consacre lui Dumnezeu și înaintării lucrării Sale. Fără să-și dea seama, ei s-au abătut de la calea neprihănirii. Cultivând un spirit de critică și de găsire de greșeli, de evlavie fariseică și de mândrie, ei L-au îndepărtat pe Duhul Sfânt, întristându-L, și au întârziat în mare măsură lucrarea solilor lui Dumnezeu. 9M 125.2

Asupra acestui rău s-a atras atenția de multe ori și în multe locuri. Uneori, aceia care s-au lăsat în voia unui spirit critic și defăimător s-au pocăit și s-au convertit. Atunci, Dumnezeu a putut să îi folosească spre onoarea și spre slava Numelui Său. 9M 125.3

Trăim într-o perioadă specială din istoria acestui pământ. O mare lucrare trebuie să fie făcută într-un timp foarte scurt și fiecare creștin trebuie să ia parte la susținerea acestei lucrări. Dumnezeu cheamă bărbați care să se dedice lucrării de salvare de suflete. Atunci când vom începe să înțelegem ce sacrificiu a făcut Hristos pentru a salva o lume care piere, se va vedea o mare luptă pentru salvarea de suflete. O, dacă toate comunitățile noastre ar putea să vadă și să înțeleagă infinitul sacrificiu al lui Hristos! 9M 125.4