Go to full page →

O viață sfântă 9M 21

Noi trebuie să fim martori pentru Dumnezeu nu numai prin predicarea adevărului, nu numai prin distribuirea de literatură. Să ne amintim că o viață trăită asemenea lui Hristos este argumentul cel mai puternic ce poate fi adus în favoarea creștinismului și că un caracter creștin de mică valoare face mai mult rău în lume decât caracterul unui om lumesc. Nici toate cărțile scrise nu pot sluji [cauzei lui Hristos] așa cum o face o viață sfântă. Oamenii vor crede nu ceea ce predică pastorul, ci ceea ce trăiește biserica. Prea adesea, influența predicii ținute de la amvon este combătută de predica ținută de viața acelora care pretind că sunt susținătorii adevărului. 9M 21.1

Planul lui Dumnezeu este acela de a Se proslăvi înaintea lumii prin poporul Său. El așteaptă ca aceia care poartă numele lui Hristos să-L reprezinte în gândire, în cuvânt și în faptă. Gândurile lor trebuie să fie curate, iar cuvintele lor, nobile și înălțătoare, atrăgându-i pe cei din jur mai aproape de Mântuitorul. Religia lui Hristos trebuie să fie întrețesută în tot ceea ce ei fac și spun. Fiecare tranzacție de afaceri pe care o întreprind trebuie să fie înmiresmată de prezența lui Dumnezeu. 9M 21.2

Păcatul este ceva dezgustător. El a stricat frumusețea morală a unui mare număr de îngeri. El a intrat în lumea noastră și aproape a șters chipul moral al lui Dumnezeu din om. Dar, în marea Sa iubire, Dumnezeu a asigurat o cale prin care omul să-și poată recâștiga poziția de la care a căzut atunci când a cedat ispitei. Hristos a venit pentru a fi conducătorul neamului omenesc, pentru a lucra în favoarea noastră un caracter desăvârșit. Aceia care Îl primesc sunt născuți din nou. 9M 21.3

Hristos a văzut neamul omenesc luat în stăpânire de prințul puterilor văzduhului și angajându-se cu o forță uriașă în săvârșirea răului, prin lucrarea puterii crescânde a păcatului. El a văzut, de asemenea, că o forță și mai mare trebuia să lupte împotriva lui Satana și să-l învingă. „Acum are loc”, spunea El, „judecata lumii acesteia; acum, stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Ioan 12,31). El a văzut că, dacă aveau să creadă în El, ființelor omenești avea să le fie dată putere împotriva oștirii îngerilor căzuți, al căror nume este legiune. Hristos S-a întărit sufletește la gândul că, prin minunatul sacrificiu pe care era gata să-l facă, prințul acestei lumi avea să fie aruncat afară, iar bărbații și femeile aveau să aibă posibilitatea ca, prin harul lui Dumnezeu, să poată recâștiga ceea ce pierduseră. 9M 21.4

Bărbații și femeile pot trăi în această lume o viață ca a lui Hristos; o pot trăi prin puterea Lui și sub călăuzirea Lui. În conflictul lor cu Satana, ei pot să beneficieze de tot ajutorul pe care l-a avut El. Ei pot fi mai mult decât biruitori prin Acela care i-a iubit și S-a dat pe Sine pentru ei. 9M 22.1

Viața celor care mărturisesc a fi creștini, dar care nu trăiesc viața lui Hristos, este o batjocură la adresa religiei. Orice persoană al cărei nume este trecut în registrul bisericii se află sub obligația de a-L reprezenta pe Hristos, dând pe față podoaba lăuntrică a unui spirit blând și liniștit. Ei trebuie să fie martorii Lui, făcând cunoscute lumii avantajele unei viețuiri după exemplul lăsat de Hristos, în modul de a umbla și de a lucra. Adevărul pentru acest timp trebuie să se arate în toată puterea lui în viața acelora care îl cred și trebuie să fie transmis lumii. Credincioșii trebuie să reprezinte, în viața lor, puterea lui de a sfinți și înnobila. 9M 22.2