Go to full page →

Psalm 138 NTR — Psalm 138

1 (Un psalm al lui David.) Te laud din toată inima, cînt laudele Tale înaintea dumnezeilor. NTR — Psalm 138:1

2 Mă închin în Templul Tău cel sfînt, și laud Numele Tău, pentru bunătatea și credincioșia Ta, căci Ți s'a mărit faima prin împlinirea făgăduințelor Tale. NTR — Psalm 138:2

3 În ziua cînd Te-am chemat, m'ai ascultat, m'ai îmbărbătat și mi-ai întărit sufletul. NTR — Psalm 138:3

4 Toți împărații pămîntului Te vor lăuda, Doamne, cînd vor auzi cuvintele gurii Tale; NTR — Psalm 138:4

5 ei vor lăuda căile Domnului, căci mare este slava Domnului! NTR — Psalm 138:5

6 Domnul este înălțat: totuș vede pe cei smeriți, și cunoaște de departe pe cei îngîmfați. NTR — Psalm 138:6

7 Cînd umblu în mijlocul strîmtorării, Tu mă înviorezi, Îți întinzi mîna spre mînia vrăjmașilor mei, și dreapta Ta mă mîntuiește. NTR — Psalm 138:7

8 Domnul va sfîrși ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ține în veci: nu părăsi lucrările mînilor Tale. NTR — Psalm 138:8