Go to full page →

Proverbe 31 NTR — Proverbe 31

1 Cuvintele împăratului Lemuel. Învățătura pe care i -o dădea mamă-sa. NTR — Proverbe 31:1

2 Ce să-ți spun, fiule? Ce să-ți spun fiul trupului meu? Ce să-ți spun, fiule, rodul juruințelor mele? NTR — Proverbe 31:2

3 Nu-ți da femeilor vlaga, și desmierdările tale celor ce pierd pe împărați. NTR — Proverbe 31:3

4 Nu se cade împăraților, Lemuele, nu se cade împăraților să bea vin, nici voivozilor să umble după băuturi tari; NTR — Proverbe 31:4

5 ca nu cumva, bînd, să uite legea, și să calce drepturile tuturor celor nenorociți. NTR — Proverbe 31:5

6 Dați băuturi tari celui ce piere, și vin, celui cu sufletul amărît; NTR — Proverbe 31:6

7 ca să bea să-și uite sărăcia, și să nu-și mai aducă aminte de necazurile lui. - NTR — Proverbe 31:7

8 Deschide-ți gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiți! NTR — Proverbe 31:8

9 Deschide-ți gura, judecă cu dreptate, și apără pe cel nenorocit și pe cel lipsit. NTR — Proverbe 31:9

10 Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preț decît mărgăritarele. NTR — Proverbe 31:10

11 Inima bărbatului se încrede în ea, și nu duce lipsă de venituri. NTR — Proverbe 31:11

12 Ea îi face bine, și nu rău, în toate zilele vieții sale. NTR — Proverbe 31:12

13 Ea face rost de lînă și de in, și lucrează cu mîni harnice. NTR — Proverbe 31:13

14 Ea este ca o corabie de negoț; de departe își aduce pînea. NTR — Proverbe 31:14

15 Ea se scoală cînd este încă noapte, și dă hrană casei sale, și împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale. NTR — Proverbe 31:15

16 Se gîndește la un ogor, și -l cumpără; din rodul muncii ei sădește o vie. - NTR — Proverbe 31:16

17 Ea își încinge mijlocul cu putere, și își oțelește brațele. NTR — Proverbe 31:17

18 Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea. NTR — Proverbe 31:18

19 Ea pune mîna pe furcă, și degetele ei țin fusul. NTR — Proverbe 31:19

20 Ea își întinde mîna către cel nenorocit, își întinde brațul către cel lipsit. NTR — Proverbe 31:20

21 Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărmiziu. NTR — Proverbe 31:21

22 Ea își face învelitori, are haine de in supțire și purpură. NTR — Proverbe 31:22

23 Bărbatul ei este bine văzut la porți, cînd șade cu bătrînii țării. NTR — Proverbe 31:23

24 Ea face cămăși, și le vinde, și dă cingători negustorului. NTR — Proverbe 31:24

25 Ea este îmbrăcată cu tărie și slavă, și rîde de ziua de mîne. NTR — Proverbe 31:25

26 Ea deschide gura cu înțelepciune, și învățături plăcute îi sînt pe limbă. NTR — Proverbe 31:26

27 Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, și nu mănîncă pînea lenevirii. NTR — Proverbe 31:27

28 Fiii ei se scoală, și o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, și -i aduce laude zicînd: NTR — Proverbe 31:28

29 “Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.” NTR — Proverbe 31:29

30 Desmerdările sînt înșelătoare, și frumuseța este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. NTR — Proverbe 31:30

31 Răsplătiți -o cu rodul muncii ei, și faptele ei s'o laude la porțile cetății NTR — Proverbe 31:31