Go to full page →

Isaia 63 NTR — Isaia 63

1 “Cine este acesta, care vine din Edom, din Boțra, în haine roșii, în haine strălucitoare, și calcă mîndru, în plinătatea puterii Lui? -,Eu sînt Cel care am făgăduit mîntuirea, și am putere să izbăvesc!” - NTR — Isaia 63:1

2 “Dar pentru ce Îți sînt hainele roșii, și veșmintele Tale ca veșmintele celui ce calcă în teasc?” - NTR — Isaia 63:2

3 “Eu singur am călcat în teasc, și niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mînia Mea, și i-am zdrobit în urgia Mea; așa că sîngele lor a țîșnit pe veșmintele Mele, și Mi-am mînjit toate hainele Mele cu el. NTR — Isaia 63:3

4 Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, și venise anul celor răscumpărați ai Mei. NTR — Isaia 63:4

5 Mă uitam împrejur, și nu era nimeni să M'ajute, și Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci brațul Meu Mi -a fost într'ajutor, și urgia mea M'a sprijinit! NTR — Isaia 63:5

6 Am călcat astfel în picioare popoare în mînia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, și le-am vărsat sîngele pe pămînt.” NTR — Isaia 63:6

7 Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate față de casa lui Israel, căci i -a făcut după îndurările și bogăția dragostei Lui. NTR — Isaia 63:7

8 El a zis: “Negreșit, ei sînt poporul Meu, niște copii cari nu vor fi necredincioși!” Și astfel El s'a făcut Mîntuitorul lor. NTR — Isaia 63:8

9 În toate necazurile lor n'au fost fără ajutor, și Îngerul care este înaintea Feței Lui i -a mîntuit; El Însuș i -a răscumpărat, în dragostea și îndurarea Lui, și necurmat i -a sprijinit și i -a purtat în zilele din vechime. NTR — Isaia 63:9

10 Dar ei au fost neascultători și au întristat pe Duhul Lui cel sfînt; iar El li s'a făcut vrăjmaș și a luptat împotriva lor. NTR — Isaia 63:10

11 Atunci poporul Său și -a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise, și a zis: “Unde este Acela, care i -a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfînt; NTR — Isaia 63:11

12 care povățuia dreapta lui Moise, cu brațul Său cel slăvit; care despica apele înaintea lor, ca să-Și facă un Nume vecinic; NTR — Isaia 63:12

13 care îi călăuzea prin valuri, ca un cal pe loc neted, fără ca ei să se poticnească?” NTR — Isaia 63:13

14 “Ca fiara, care se pogoară în vale, așa i -a dus Duhul Domnului la odihnă. Așa ai povățuit Tu pe poporul Tău, ca să-Ți faci un Nume plin de slavă!” NTR — Isaia 63:14

15 “Privește din cer și vezi, din locuința Ta cea sfîntă și slăvită: unde este rîvna și puterea Ta? Fiorul inimii Tale și îndurările Tale nu se mai arată față de mine! NTR — Isaia 63:15

16 Totuș Tu ești Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaște, și Israel nu știe cine sîntem; dar Tu, Doamne, ești Tatăl nostru, Tu, din vecinicie, Te numești ,Mîntuitorul nostru.” NTR — Isaia 63:16

17 Pentruce, Doamne, ne lași să rătăcim dela căile Tale, și ne împietrești inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru semințiile moștenirii Tale! NTR — Isaia 63:17

18 Poporul Tău cel sfînt n'a stăpînit țara de cît puțină vreme; vrăjmașii noștri au călcat în picioare locașul Tău cel sfînt. NTR — Isaia 63:18

19 Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu l-ai cîrmuit Tu, și peste care niciodată nu s'a chemat Numele Tău... NTR — Isaia 63:19