Capitol bazat pe textele din Matei 27, 2.11-31; Marcu 15, 1-20; Luca 23, 1-25; Ioan 18, 28-40; Ioan 19, 1-16.
În sala de judecată a lui Pilat, guvernatorul roman, Domnul Hristos stătea legat ca arestat. În jurul Său se afla garda soldaților, iar sala de judecată era plină până la refuz de spectatori. Afară, la intrarea în sală, erau judecătorii Sinedriului, preoții, conducătorii, bătrânii și gloata. HLL 723.1
După ce L-a condamnat pe Domnul Hristos, consiliul Sinedriului a venit la Pilat, pentru a obține confirmarea sentinței, ca s-o poată aduce la îndeplinire. Dar acești conducători iudei n-au intrat în sala de judecată a lui Pilat. Conform legii lor ceremoniale, s-ar fi întinat dacă ar fi făcut astfel și n-ar fi putut lua parte la sărbătoarea Paștelor. În orbirea lor, n-au putut vedea că ura aceea criminală le-a întinat inimile. N-au crezut că Domnul Hristos era adevăratul Miel Pascal și că, deoarece L-au respins, marele praznic își pierduse, pentru ei, semnificația. HLL 723.2
Când Mântuitorul a fost adus în sala de judecată, Pilat nu L-a privit cu ochi prietenoși. Guvernatorul roman fusese chemat în grabă și sculat din pat; era hotărât să-și facă lucrarea cât mai repede cu putință. Era pregătit să se poarte cu Cel arestat cu o severitate de magistrat. Luându-și aerul cel mai grav, el s-a întors să vadă ce fel de om trebuia să cerceteze, pentru care fusese sculat la o oră atât de matinală. El știa că trebuia să fie cineva pe care autoritățile iudaice erau nerăbdătoare să-L judece și să-L pedepsească în mare grabă. HLL 723.3
Pilat privi la oamenii care-L aveau în pază pe Isus și apoi privirea lui se opri cercetătoare asupra Domnului Hristos. El avusese de-a face cu tot felul de criminali; dar niciodată nu mai fusese adus înaintea sa un om care să aibă trăsături pline de atâta bunătate și noblețe. Pe fața Sa el n-a văzut nici un semn de vinovăție, nici o expresie de teamă, nici o încumetare sau dispreț. El a văzut un Om plin de calm și comportare demnă, a cărui înfățișare nu purta semnele unui criminal, ci semnătura cerului. HLL 724.1
Înfățișarea Domnului Hristos a făcut o impresie favorabilă asupra lui Pilat. Ceea ce era mai bun în natura sa a fost trezit. El auzise de Isus și de lucrările Lui. Soția lui îi spusese câte ceva din faptele minunate săvârșite de Profetul din Galilea, care vindeca pe bolnavi și învia pe morți. Acum, toate acestea prindeau — ca într-un vis — viață în mintea lui Pilat. Și-a adus aminte de veștile pe care le auzise din diferite părți. S-a hotărât să le ceară iudeilor să-i prezinte acuzațiile pe care le aduc împotriva Celui arestat. HLL 724.2
“Cine este acest Om și pentru ce L-ați adus?” spuse el. “Ce pâră aduceți împotriva Lui?” Iudeii erau puși în încurcătură. Știind că nu puteau să-și susțină acuzațiile împotriva Domnului Hristos, nu doreau să aibă loc o cercetare publică. Au răspuns că este un înșelător, numit Isus din Nazaret. HLL 724.3
Pilat a întrebat din nou: “Ce pâră aduceți împotriva omului acestuia?” Preoții n-au răspuns la întrebarea lui, dar, în cuvinte ce arătau iritarea lor, au spus: “Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.” (Ioan 18, 29-30.) Când cei care formează Sinedriul, oamenii cei mai de frunte ai națiunii, aduc la tine un om pe care îl consideră vrednic de moarte, mai este nevoie să întrebi ce acuzație I se aduce? Ei sperau să-l impresioneze pe Pilat cu sentimentul importanței lor și în felul acesta să-l facă să consimtă la cererea lor, fără să mai fie nevoie să treacă prin multe cercetări. Erau nerăbdători să obțină ratificarea sentinței lor, pentru că erau conștienți de faptul că cei care au fost martori la lucrările minunate ale Domnului Hristos ar fi putut să povestească lucruri cu totul diferite de născocirile pe care le repetau acum. HLL 724.4
Preoții gândeau că, prin slabul și nehotărâtul Pilat, își vor putea aduce la îndeplinire planurile fără probleme. Mai înainte, el semnase foarte ușor condamnarea la moarte, osândind astfel oameni despre care știau bine că nu sunt vrednici de moarte. După aprecierile lui, viața unui arestat nu avea multă valoare; că erau nevinovați sau vinovați, faptul acesta n-avea nici o importanță. Preoții nădăjduiau ca Pilat să confirme pedeapsa cu moartea luată cu privire la Domnul Hristos fără să-L mai audieze. Ei cereau lucrul acesta ca o favoare cu ocazia marii lor sărbători naționale. HLL 724.5
Dar era ceva cu Cel arestat, care îl reținea pe Pilat să facă lucrul acesta. El nu îndrăznea să-l înfăptuiască. Și-a dat seama de intențiile și planurile preoților. Și-a amintit cum, nu cu mult timp înainte, Domnul Hristos l-a înviat din morți pe Lazăr, mort de patru zile; și, înainte să semneze sentința de condamnare, s-a hotărât să cunoască acuzațiile ce erau aduse împotriva Lui și dacă puteau fi dovedite. HLL 725.1
Dacă judecata voastră este suficientă, a spus el, atunci de ce L-ați mai adus pe arestat la mine? “Luați-L voi și judecați-L după legea voastră.” Constrânși în felul acesta, preoții au spus că ei L-au condamnat deja, dar că trebuie să aibă și hotărârea lui Pilat pentru ca osânda lor să fie valabilă. Care este sentința pe care ați pronunțat-o? a întrebat Pilat. Pedeapsa cu moartea, au răspuns ei; dar nu este îngăduit de lege să omorâm pe nimeni. Ei i-au cerut lui Pilat să-i creadă pe cuvânt cu privire la vinovăția lui Hristos și să întărească hotărârea luată de ei. Își luau răspunderea pentru cele ce aveau să urmeze. HLL 725.2
Pilat nu era un judecător drept sau conștiincios; dar, deși slab din punct de vedere moral, el a refuzat să le satisfacă cererea. Nu-L va condamna pe Hristos până când nu va fi adusă o acuzație împotriva Lui. HLL 725.3
Preoții se aflau în încurcătură. Ei și-au dat seama că trebuiau să-și ascundă fățărnicia în cea mai deplină taină. Nu trebuiau să lase să se înțeleagă că Domnul Hristos fusese arestat pentru motive religioase. Dacă acestea aveau să fie prezentate ca un motiv, atunci acțiunile lor n-ar fi avut nici o valoare înaintea lui Pilat. Ei trebuiau să-L prezinte pe Domnul Hristos ca acționând împotriva legilor civile; atunci El putea fi pedepsit ca un criminal politic. Agitațiile și răscoalele împotriva guvernării romane erau obișnuite printre iudei. Romanii reacționaseră foarte aspru împotriva acestor revolte și erau totdeauna în gardă spre a reprima orice acțiune care ar fi putut duce la răzmeriță. HLL 725.4
Numai cu câteva zile înainte, fariseii căutaseră să-L prindă în cursă pe Domnul Hristos cu întrebarea: “Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?” Dar Domnul le demascase atunci fățărnicia. Romanii, care fuseseră de față, au văzut înfrângerea deplină a uneltirilor, precum și tulburarea la răspunsul Său: “Dați dar Cezarului ce este al Cezarului.” (Luca 20, 22-25.) HLL 725.5
Preoții căutau acum să înfățișeze lucrurile ca și cum, cu acea ocazie, Domnul Hristos ar fi dat învățătura pe care ei nădăjduiau că o va da. În strâmtorarea lor, ei au adus, în sprijinul lor, martori mincinoși și “au început să-L pârască și să zică: ‘Pe omul acesta L-am găsit ațâțând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului și zicând că El este Hristosul, Împăratul’”. Trei acuzații, nici una întemeiată. Preoții știau bine acest lucru, dar ei au fost dispuși să săvârșească un sperjur, dacă prin aceasta își puteau atinge scopul urmărit. HLL 725.6
Pilat le-a citit planurile. El n-a crezut că Arestatul a complotat împotriva autorității romane. Înfățișarea Lui umilă și blândă era în totală contradicție cu acuzația ce I se aducea. Pilat era convins că un complot serios fusese pus la cale pentru a nimici un Om nevinovat, care stătea în calea demnitarilor iudei. Întorcându-se spre Domnul Hristos, el întrebă: “Ești Tu Împăratul iudeilor?” Mântuitorul a răspuns: “Așa cum ai spus”. Și pe când vorbea, înfățișarea Lui s-a luminat, ca și când o rază de soare strălucea asupra ei. HLL 726.1
Când au auzit răspunsul Său, Caiafa și cei ce erau cu el i-au cerut lui Pilat să fie martor că Isus admisese crima de care fusese acuzat. Cu strigăte puternice, preoții, cărturarii și conducătorii au cerut ca El să fie condamnat la moarte. Strigătele erau reluate de gloată și urletul devenea asurzitor. Pilat era în încurcătură. Văzând că Hristos nu răspundea nimic acuzatorilor Săi, Îl întrebă: “‘Nu răspunzi nimic? Uite de câte lucruri Te învinuiesc ei!’ Isus n-a mai dat nici un răspuns”. HLL 726.2
Stând în spatele lui Pilat, privind panorama întregii curți, Domnul Hristos a auzit ocările; dar, față de toate acuzațiile false aduse împotriva Sa, n-a răspuns nici un cuvânt. Întreaga Sa comportare dădea mărturie despre o evidentă nevinovăție. El stătea nemișcat de furia valurilor ce tălăzuiau în jurul Său. Era ca și când valurile apăsătoare ale mâniei, ridicându-se mai mult și tot mai mult, asemenea valurilor oceanului cuprins de furtună, se spărgeau asupra Lui, dar fără să-L atingă. El rămânea tăcut, dar tăcerea Lui era elocventă. Era asemenea unei lumini strălucind dinăuntru în afara Lui. HLL 726.3
Pilat era uimit de comportamentul Său. Oare acest Om, se întreba el, ignoră desfășurarea judecății pentru că nu-L interesează salvarea vieții Lui? Privind la Isus, care suporta insulta și batjocura fără să răspundă cu aceeași monedă, și-a dat seama că nu poate fi tot atât de nedrept și necinstit cum erau preoții care vociferau. Sperând să afle de la El adevărul și să scape de tumultul gloatei, Pilat L-a luat deoparte pe Domnul Isus și L-a întrebat iarăși: “Ești Tu Împăratul iudeilor?” HLL 726.4
Domnul Hristos n-a răspuns în mod direct la această întrebare. El știa că Duhul Sfânt Se lupta cu Pilat și i-a dat ocazia să-și exprime convingerea. “De la tine însuți zici lucrul acesta”, a întrebat El, “sau ți l-au spus alții despre Mine?” Cu alte cuvinte, acuzația preoților sau dorința de a primi lumină din partea Domnului Hristos era motivul care l-a îndemnat pe Pilat să pună această întrebare? Pilat a înțeles ceea ce a vrut să spună Domnul Hristos, dar mândria i-a cuprins inima. El nu va recunoaște convingerea ce pusese stăpânire pe el. “Sunt eu iudeu?” a spus el. “Neamul Tău și preoții cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: Ce ai făcut?” HLL 726.5
Pentru Pilat trecuse ocazia de aur, însă Domnul Isus nu l-a lăsat fără lumină. În timp ce n-a răspuns în mod direct la întrebarea lui Pilat, El a vorbit în mod clar despre misiunea Sa. L-a lăsat pe Pilat să înțeleagă faptul că El nu căuta un tron pământesc. HLL 727.1
“Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”, a spus El. “Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar acum, Împărăția Mea nu este de aici.” “Atunci un Împărat tot ești!” i-a zis Pilat. “Da”, a răspuns Isus. “Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut și am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” HLL 727.2
Domnul Hristos a declarat că, în sine, Cuvântul Său era o cheie care avea să deschidă tainele pentru aceia care erau pregătiți să-l primească. El avea o putere ce se recomanda singură, și acesta era secretul întinderii cu repeziciune a Împărăției adevărului Său. El dorea ca Pilat să înțeleagă faptul că natura sa ruinată putea să fie refăcută numai prin primirea și tezaurizarea acestui adevăr. HLL 727.3
Pilat avea dorința să cunoască adevărul. Mintea sa era însă confuză. El a înțeles imediat cuvintele Mântuitorului și inima sa a fost mișcată de o mare dorință de a cunoaște ce anume era de fapt adevărul și cum îl putea obține. “Ce este adevărul?” a întrebat el. Dar n-a așteptat să primească un răspuns. Tumultul gloatei de afară l-a readus la interesele acelui moment; căci preoții strigau, cerând luarea imediată a unei hotărâri. Ieșind în fața iudeilor, el a declarat cu autoritate în glas: “Eu nu găsesc nici o vină în El”. HLL 727.4
Aceste cuvinte rostite de un judecător păgân erau o mustrare biciuitoare pentru perfidia și falsitatea conducătorilor iudei, care Îl acuzau pe Mântuitorul. Când preoții și mai marii lui Israel au auzit aceasta din partea lui Pilat, dezamăgirea și mânia lor n-au mai cunoscut margini. Ei complotaseră de mult și așteptau această ocazie. Văzând perspectiva eliberării lui Isus, se părea că sunt gata să-L sfâșie în bucăți. L-au denunțat cu glas tare pe Pilat și l-au amenințat cu condamnarea din partea autorităților romane. L-au acuzat că refuză să-L condamne pe Isus, care, declarau ei, S-a ridicat împotriva Cezarului. HLL 727.5
Se auzeau acum voci mânioase, declarând că influența lui Isus, care îndemna la răzvrătire, era cunoscută în toată țara. Preoții spuneau că El “întărâtă și învață pe oameni prin toată Iudea, din Galilea, unde a început, până aici”. HLL 728.1
În momentul acela, Pilat nu avea de gând să-L condamne pe Domnul Hristos. Știa că iudeii L-au acuzat datorită urii și prejudecății lor. El își cunoștea datoria. Dreptatea cerea ca Domnul Hristos să fie imediat eliberat. Dar Pilat se temea de răutatea mulțimii. Dacă ar fi refuzat să-L dea pe Hristos în mâinile lor, s-ar fi iscat tulburare, și el se temea de acest lucru. Când a auzit că Domnul Hristos era din Galilea, a hotărât să-L trimită la Irod, conducătorul acelei provincii, care se afla atunci la Ierusalim. În felul acesta, Pilat gândea să transfere responsabilitatea procesului de la el asupra lui Irod. El considera, de asemenea, că aceasta este o bună ocazie de a vindeca o veche dispută dintre el și Irod. Și lucrul acesta s-a adeverit. Cei doi magistrați au redevenit prieteni datorită procesului Mântuitorului. HLL 728.2
Pilat L-a dat din nou pe Domnul Hristos pe mâna soldaților și, în mijlocul ocărilor și insultelor gloatei, El a fost dus în grabă în sala de judecată a lui Irod. “Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult.” (Luca 23, 8.) El nu-L întâlnise niciodată până atunci pe Mântuitorul și “de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; și nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune”. Acest Irod era acela ale cărui mâini erau pătate de sângele lui Ioan Botezătorul. Când Irod a auzit pentru prima dată de Domnul Hristos, a fost îngrozit și și-a zis: “Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morți”; “... de aceea se fac minuni prin el.” (Marcu 6, 16; Matei 14, 2.) Și totuși Irod a dorit să-L vadă pe Hristos. Acum era ocazia să salveze viața acestui Profet și regele spera să alunge pentru totdeauna din minte amintirea acelui cap însângerat ce i-a fost adus pe tipsie. El dorea să-și satisfacă, de asemenea, curiozitatea și credea că, dacă I se va oferi o perspectivă de eliberare, Domnul va face pentru el tot ceea ce avea să I se ceară. HLL 728.3
Mulți preoți și bătrâni L-au însoțit pe Domnul Hristos la Irod. Și când Mântuitorul a fost adus în sală, acești demnitari, vorbind cu toții în mod agitat, și-au adus acuzațiile împotriva Lui. Dar Irod a dat puțină atenție acuzațiilor lor. Dorind să folosească ocazia de a-L interoga pe Domnul Hristos, el a cerut să se facă liniște. A poruncit să I se scoată legăturile și, în același timp, i-a acuzat pe vrăjmașii Săi de faptul că L-au tratat cu brutalitate. Privind cu compasiune la fața liniștită a Răscumpărătorului lumii, el a citit în ea numai înțelepciune și curăție. Ca și Pilat, a fost convins de faptul că Domnul Hristos a fost acuzat datorită răutății și invidiei. HLL 729.1
Irod L-a interogat pe Domnul Hristos în multe privințe, dar în tot acest timp Mântuitorul a păstrat o tăcere profundă. La porunca regelui, au fost aduși înaintea sa oameni neputincioși și schilozi, poruncindu-I-se Domnului Hristos să facă dovada pretențiilor Sale, făcând o minune. Oamenii, a spus Irod, spun că poți vindeca pe bolnavi. Sunt foarte nerăbdător să văd că faima Ta, care este foarte răspândită, n-a fost o înșelăciune. Dar Domnul Hristos n-a răspuns, deși Irod a continuat să-L determine la aceasta: Dacă poți face minuni pentru alții, atunci fă acum pentru Tine, și aceasta Îți va servi spre bine. Și din nou el a poruncit: Arată-ne un semn care să dovedească faptul că ai puterea cu care zvonurile Te-au acreditat. Dar Domnul Hristos parcă nu auzea și nu vedea. Fiul lui Dumnezeu luase asupra Sa natura omului. Și El a procedat așa cum trebuie să procedeze omul în asemenea împrejurări. De aceea, nu va săvârși o minune pentru a Se scuti de durerea și umilința pe care trebuie să le îndure omul, atunci când se află în împrejurări asemănătoare. HLL 729.2
Irod a făgăduit că Îl va elibera pe Domnul Hristos, dacă avea să săvârșească niște minuni în prezența sa. Acuzatorii Domnului Hristos văzuseră ei înșiși lucrările minunate făcute prin puterea Sa. Îl auziseră poruncind mormântului să elibereze pe mort. Văzuseră pe morți ieșind din morminte, ascultând de cuvântul Său. S-au temut ca nu cumva El să înfăptuiască vreo minune. Dintre toate lucrurile, cel mai mult se temeau de o manifestare a puterii Lui. O astfel de manifestare s-ar fi dovedit a fi o lovitură de moarte dată planurilor lor și probabil că i-ar fi costat viața. De aceea, preoții și mai marii norodului au început într-o mare agitație să-și aducă acuzațiile împotriva Lui. Ridicându-și glasurile, ei au declarat că este un trădător și un hulitor. Au declarat că minunile pe care le săvârșește le face prin puterea care-I este dată de Beelzebul, domnul dracilor. Sala de judecată a devenit o scenă în care domnea confuzia, unii strigând una, alții alta. HLL 729.3
Conștiința lui Irod era acum mult mai puțin sensibilă decât atunci când tremurase de groază la cererea Irodiadei de a i se aduce capul lui Ioan Botezătorul. Pentru un timp, el a îndurat înțepăturile tăioase ale remușcării pentru actul său teribil; dar această sensibilitate morală a fost degradată din ce în ce mai mult, datorită vieții sale stricate. Acum, inima sa a devenit atât de împietrită, încât a ajuns să fie mândru de pedeapsa pe care i-a administrat-o lui Ioan Botezătorul pentru îndrăzneala de a-l mustra. și acum el Îl amenința pe Domnul Hristos, declarând în mod repetat că are puterea de a-L elibera sau de a-L condamna. Dar Domnul Hristos n-a făcut nici un gest care să arate că a auzit vreun cuvânt. HLL 730.1
Această tăcere l-a mâniat pe Irod. Părea că arată o totală indiferență față de autoritatea sa. Pentru vanitosul și îngâmfatul rege, mustrarea deschisă ar fi fost mai puțin jignitoare decât de a fi ignorat în acest fel. Din nou, plin de mânie, el L-a amenințat pe Domnul Hristos, care stătea încă nemișcat și tăcut. HLL 730.2
Misiunea Domnului Hristos în această lume nu a fost aceea de a satisface curiozitatea bolnăvicioasă. El a venit să aducă vindecarea celor cu inima zdrobită. Dacă ar fi trebuit să rostească vreun cuvânt spre vindecarea sufletelor de boala păcatului, atunci n-ar fi tăcut. Dar nu avea nici un cuvânt pentru aceia care aveau să calce adevărul în picioarele lor nesfinte. HLL 730.3
Domnul Hristos i-ar fi putut adresa lui Irod cuvinte care să-i străpungă urechile împietrite. El ar fi putut să-l înspăimânte și să-l facă să tremure, punându-i înainte toată nelegiuirea vieții lui, precum și groaza apropierii zilei judecății pentru el. Dar tăcerea Domnului Hristos a fost cea mai aspră mustrare pe care o putea rosti. Irod respinsese adevărul care i-a fost adresat de către cel mai mare dintre profeți și de aceea nu avea să mai primească nici o altă solie. Pentru el, Maiestatea cerului nu mai avea nici un cuvânt. Urechea aceea, care fusese totdeauna deschisă față de nenorocirile omenești, nu mai avea acum nici un loc pentru poruncile lui Irod. Ochii aceia, care totdeauna fuseseră ațintiți asupra păcătosului pocăit cu o iubire plină de milă și iertare, nu mai aveau acum nici o privire pe care s-o acorde lui Irod. Buzele acelea, care rostiseră cele mai impresionante adevăruri și care, în accente pline de gingășie, au pledat pe lângă cel mai decăzut și mai degradat păcătos, erau acum închise față de trufașul rege, care nu simțea nevoia de un Mântuitor. HLL 730.4
Fața lui Irod s-a întunecat de furie. Întorcându-se spre mulțime, L-a denunțat cu mânie pe Domnul Hristos ca fiind un impostor. Apoi, adresându-se Domnului Hristos, Îi spuse: Dacă nu vei aduce nici o dovadă pentru demonstrarea pretențiilor Tale, atunci am să Te dau în mâinile soldaților și gloatei. Ei poate că vor reuși să Te facă să vorbești. Dacă ești un impostor, atunci moartea din mâinile lor nu este decât ceea ce meriți; dacă ești însă Fiul lui Dumnezeu, atunci salvează-Te, săvârșind o minune. HLL 730.5
Nici n-a terminat bine de rostit aceste cuvinte, că mulțimea a și năvălit asupra Domnului Hristos. Asemenea unor fiare sălbatice, mulțimea s-a aruncat asupra prăzii sale. Domnul Hristos a fost târât când într-o parte, când în alta, iar Irod s-a alăturat gloatei și a căutat să-L umilească pe Fiul lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi intervenit soldații romani, obligând gloata cuprinsă de nebunie să dea înapoi, Mântuitorul ar fi fost sfâșiat în bucăți. HLL 731.1
“Irod, cu ostașii lui de pază, se purtau cu El cu dispreț; și, după ce și-au bătut joc de El, L-au îmbrăcat cu o haină strălucitoare.” (Luca 23, 11.) Soldații romani s-au alăturat, implicându-se în această maltratare a Domnului Hristos. Tot ceea ce acești soldați răi și corupți, încurajați fiind de Irod și de conducătorii iudei, puteau născoci era folosit împotriva Mântuitorului. Și cu toate acestea, răbdarea Sa divină n-a cedat. HLL 731.2
Persecutorii Domnului Hristos au încercat să măsoare caracterul Său după caracterul lor; ei Îl înfățișară tot așa netrebnic cum erau ei. Dar, dincolo de toată această scenă, un alt tablou se înfățișă privirii — o scenă pe care, într-o zi, ei o vor vedea în toată slava. Erau unii care tremurau în prezența Domnului Hristos. În timp ce gloata necioplită se pleca în batjocură înaintea Lui, unii dintre cei ce veniseră cu același scop s-au întors înspăimântați și tăcuți. Irod a fost condamnat. Ultimele raze ale harului au strălucit asupra inimii lui împietrite de păcat. El și-a dat seama că Acesta nu era un om obișnuit; căci divinitatea străfulgera prin corpul Său omenesc. Chiar în timpul acela, în care Domnul Hristos era înconjurat de batjocoritori, de oameni adulteri și criminali, Irod și-a dat seama că privea un Dumnezeu pe tronul Său. HLL 731.3
Așa împietrit cum era, Irod n-a îndrăznit să ratifice condamnarea Domnului Hristos. El a dorit să scape de această teribilă răspundere și L-a trimis pe Domnul Hristos înapoi în sala romană de judecată. HLL 731.4
Pilat a fost dezamăgit și foarte nemulțumit. Când iudeii s-au reîntors, aducând cu ei pe Arestatul lor, el i-a întrebat nervos ce anume vor să-I facă. Le-a amintit că-L cercetase deja pe Hristos și că nu găsise nici o vină în El; le-a amintit faptul că ei au adus acuzații împotriva Lui, dar că n-au fost în stare să aducă probe nici măcar pentru o acuzație. El Îl trimisese pe Isus la Irod, tetrarhul Galileii, unul din neamul lor, dar nici el nu L-a găsit vrednic de moarte. “Eu deci, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul”, a spus Pilat. HLL 731.5
Aici Pilat și-a dat pe față slăbiciunea. El declarase că Domnul Hristos era nevinovat și, cu toate acestea, era dispus să pună să-L biciuiască, numai pentru a-i liniști pe acuzatorii Lui. El avea să sacrifice dreptatea și principialitatea numai pentru a fi pe placul mulțimii. Acest lucru l-a pus într-o situație critică. Mulțimea, dându-și seama de nehotărârea lui, a cerut mai insistent viața celui arestat. Dacă Pilat ar fi rămas de la început hotărât, refuzând să condamne un Om pe care L-a găsit nevinovat, el ar fi rupt atunci lanțul fatal care avea să-l lege în remușcare și vinovăție cât timp avea să mai trăiască. Dacă ar fi adus la îndeplinire convingerile lui despre dreptate, atunci iudeii n-ar fi îndrăznit să-i dicteze. Domnul Hristos ar fi fost dat morții, dar vina nu avea să cadă asupra lui Pilat. Pas cu pas, Pilat a pășit pe drumul violării conștiinței sale. El s-a sustras judecății după dreptate și adevăr și acum s-a trezit aproape fără putere în mâinile preoților și conducătorilor. Șovăiala și nehotărârea s-au dovedit a fi ruina lui. HLL 731.6
Chiar și în situația aceasta, Pilat n-a fost lăsat să acționeze orbește. Un mesaj din partea lui Dumnezeu l-a avertizat despre fapta pe care era gata s-o comită. Ca răspuns la rugăciunea Domnului Hristos, soția lui Pilat a fost vizitată de un înger din ceruri și, într-un vis, ea L-a văzut pe Mântuitorul și a vorbit cu El. Soția lui Pilat nu era din neamul iudeilor, dar, privind în vis la Domnul Hristos, nu s-a îndoit nicidecum de caracterul și misiunea Sa. Ea știa că El este Prințul lui Dumnezeu. L-a văzut în sala de judecată, pe când era judecat. I-a văzut mâinile strâns legate, ca mâinile unui criminal. A văzut pe Irod și pe ostașii lui cum îndeplineau oribila lor lucrare. I-a auzit pe preoți și pe conducători, plini de mânie și răutate, acuzându-L nebunește. A auzit cuvintele: “Noi avem o lege, și după legea aceasta, El trebuie să moară”. L-a văzut pe Pilat dând pe Isus să fie biciuit, după ce a declarat că nu găsește nici o vină în El. A auzit pronunțarea condamnării de către Pilat și l-a văzut predând pe Domnul Hristos omorâtorilor Săi. A văzut crucea ridicată pe Golgota. A văzut pământul cuprins în întuneric și a auzit misteriosul strigăt: “S-a sfârșit”. Privirea ei a mai văzut un alt tablou. Ea L-a văzut pe Domnul Hristos stând pe un nor mare și alb, în timp ce pământul se învârtea în spațiu, iar omorâtorii Săi fugeau din fața slavei Sale. Cu un strigăt de groază s-a trezit și de îndată i-a scris lui Pilat cuvinte de avertizare. HLL 732.1
În timp ce Pilat ezita cu privire la ceea ce avea de făcut, un sol își făcu loc prin mulțime și îi înmână scrisoarea din partea soției sale, care spunea: HLL 732.2
“Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui”. HLL 732.3
Fața lui Pilat a devenit palidă. El era confuz din cauza propriilor emoții, care se luptau între ele. Dar, în timp ce amâna luarea unei hotărâri, preoții și mai marii norodului ațâțau mai departe mințile oamenilor. Pilat a fost forțat să acționeze. El s-a gândit la un obicei de care se putea folosi pentru a asigura eliberarea Domnului Hristos. Era obiceiul ca la această sărbătoare să fie eliberat un arestat ales de popor. Acest obicei era o invenție păgână; în el nu se afla nici măcar o umbră de dreptate, dar era foarte mult apreciat de iudei. Autoritățile romane aveau la data aceea un deținut numit Baraba, care era condamnat la moarte. Acest om pretinsese că este Mesia. El își arogase autoritatea de a stabili o nouă ordine a lucrurilor pentru a îndrepta lumea. Amăgit fiind de Satana, el pretindea că tot ceea ce obținea prin furt și jaf era proprietatea lui. Prin mijloace satanice, el făcuse lucruri extraordinare, își câștigase simpatia poporului și stârnise revolta împotriva conducerii romane. Sub masca entuziasmului religios, era un tâlhar gata de orice și împietrit, dedat la răscoală și cruzime. Dându-le oamenilor ocazia de a alege între acest om și nevinovatul Mântuitor, Pilat a crezut că le trezește simțul dreptății. În opoziție cu preoții și mai marii norodului, el spera să le câștige simpatia pentru Hristos. Astfel, întorcându-se spre mulțime, el spuse cu mare seriozitate: “Pe care ... voiți să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe Isus, care este numit Hristos?” HLL 733.1
Răspunsul gloatei veni asemenea răcnetului fiarelor sălbatice: “Slobozește-ne pe Baraba!” Din ce în ce mai tare creștea strigătul: Baraba! Baraba! Gândind că mulțimea n-a înțeles întrebarea, Pilat a spus: “Vreți să vă slobozesc pe Împăratul iudeilor?” Dar ei au strigat din nou: “La moarte cu omul acesta și slobozește-ne pe Baraba!” “Dar ce să fac cu Isus, care Se numește Hristos?” a întrebat Pilat. Din nou mulțimea agitată începu să urle ca demonii. Chiar demoni în chip omenesc se aflau acolo în mulțime și ce altceva putea fi așteptat decât răspunsul: “Să fie răstignit”? HLL 733.2
Pilat era tulburat. Nu gândise că lucrurile vor ieși astfel. El ezita să predea un Om nevinovat celei mai rușinoase și mai crude morți din câte puteau fi aplicate. După ce urletul vocilor s-a domolit, el s-a întors spre mulțime spunând: “De ce, ce rău a făcut?” Dar lucrurile merseseră prea departe pentru a se mai putea argumenta. Ei nu doreau să vadă dovada nevinovăției Domnului Hristos, ci osândirea Lui. HLL 733.3
Pilat încă se străduia să-L elibereze. “El le-a spus pentru a treia oară: ‘Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Așa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul’”. Însă numai menționarea faptului că I se va da drumul îi ațâță pe oameni de zece ori mai mult. “Răstignește-L, răstignește-L!” au strigat cu toții. Mai tare și tot mai tare creștea furtuna pe care o dezlănțuise nehotărârea lui Pilat. HLL 733.4
Sfârșit de oboseală și plin de răni, Domnul Hristos a fost luat și biciuit în fața mulțimii. “Ostașii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu și au adunat în jurul Lui toată ceata ostașilor. L-au dezbrăcat de hainele Lui și L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, își băteau joc de El și ziceau: ‘Plecăciune, Împăratul Iudeilor’. Și scuipau asupra Lui”. Din când în când, câte o mână nelegiuită smulgea trestia ce-I fusese așezată în mână și lovea cu ea coroana de spini de pe fruntea Sa, făcând ca spinii să se înfigă în tâmplele Sale, iar sângele să se prelingă pe fața și barba Sa. HLL 734.1
Minunați-vă, o, ceruri, și rămâi încremenit pământule! Privește pe asupritor și pe Cel asuprit! O gloată înnebunită L-a înconjurat pe Mântuitorul acestei lumi. Cuvintele de batjocură se amestecau cu blesteme josnice și pline de hulă. Nașterea sa din clasa de jos și viața Lui umilă erau discutate de mulțimea nesimțitoare. Declarația Sa că este Fiul lui Dumnezeu era luată în râs și glume grosolane și rânjete batjocoritoare treceau din gură în gură. HLL 734.2
Satana era acela care conducea mulțimea cea crudă în comportarea ei abuzivă față de Mântuitorul. Era scopul lui Satana acela de a-L provoca — dacă era posibil — să Se răzbune sau de a-L determina să facă o minune spre a Se elibera singur, nimicind astfel Planul de Mântuire. O singură pată asupra vieții Sale omenești, o singură greșeală a naturii Sale omenești de a îndura teribila încercare, și Mielul lui Dumnezeu avea să fie o jertfă nedesăvârșită, iar mântuirea omului — un eșec. Dar El, care, printr-o poruncă, putea aduce în ajutorul Său oștile cerești — El, care ar fi putut alunga mulțimea îngrozită din fața Sa, prin străfulgerarea maiestății divine, — S-a supus cu un desăvârșit calm insultelor și batjocurii celei mai josnice. HLL 734.3
Vrăjmașii Domnului Hristos ceruseră o minune ca dovadă a divinității Sale. Ei aveau dovezi cu mult mai mari decât cele pe care le căutau. După cum cruzimea i-a degradat pe chinuitorii Săi, făcându-i neoameni, asemenea lui Satana, tot astfel umilința și răbdarea Sa L-au înălțat pe Domnul Hristos mai presus de oameni, dovedind originea Sa dumnezeiască. Umilința Sa era garanția înălțării Sale. Picurii de sânge ai agoniei Sale, ce se scurgeau pe fața și pe barba Sa — din rănile făcute în tâmplele Sale, — erau garanția ungerii Sale cu “un untdelemn de bucurie” (Evrei 1, 9), ca marele nostru Mare Preot. HLL 734.4
Furia lui Satana era mare văzând că toate violențele săvârșite asupra Mântuitorului n-au putut stoarce nici cel mai mic murmur de pe buzele Sale. Deși luase asupra Sa natura omului, El a suportat totul cu o răbdare dumnezeiască și nu S-a abătut cu nimic de la voința Tatălui Său. HLL 735.1
Când L-a dat pe Isus ca să fie biciuit și batjocorit, Pilat s-a gândit că, făcând astfel, va trezi mila celor din mulțime. El spera că ei vor socoti că pedeapsa aceasta era suficientă. Chiar răutatea preoților, gândea el, avea să fie acum satisfăcută. Dar, cu puterea lor ascuțită de observație, iudeii au văzut slăbiciunea unei astfel de pedepsiri a unui Om care fusese declarat nevinovat. Ei știau că Pilat căuta să salveze viața arestatului și erau hotărâți ca Isus să nu fie eliberat. Pilat a pus să-L biciuiască pentru a fi pe placul nostru, să ne dea satisfacție, gândeau ei, și dacă vom forța lucrurile ca să se ia o hotărâre, atunci cu siguranță vom obține ceea ce dorim. HLL 735.2
Pilat a trimis după Baraba, să fie adus înaintea tribunalului. Apoi el i-a înfățișat mulțimii pe cei doi arestați, unul lângă altul, și, arătând spre Mântuitorul, spuse cu o voce solemnă, stăruind: “Iată omul”. “Iată că vi-L aduc afară, ca să știți că nu găsesc nici o vină în El.” (Ioan 19, 4.5.) HLL 735.3
Fiul lui Dumnezeu Se găsea acolo purtând haina batjocurii și cununa de spini. Dezgolit până la brâu, pe spatele Său se vedeau dungile lungi și nemiloase ale loviturilor de bici, din care sângele curgea din belșug. Fața Sa era pătată de sânge și avea întipărite pe ea urmele istovirii și ale durerii; dar niciodată ea nu fusese mai frumoasă ca acum. Fața Mântuitorului n-a fost desfigurată pe când Se afla înaintea vrăjmașilor Săi. Fiecare trăsătură a feței exprima bunătate și resemnare, precum și mila cea mai gingașă pentru cruzii Săi vrăjmași. În comportarea Sa nu se vedea nici o slăbiciune pornită din lașitate, ci tăria și demnitatea îndelungatei suferințe. Într-un izbitor contrast, se înfățișa deținutul de lângă El. Fiecare trăsătură a feței lui Baraba îl arăta a fi un tâlhar împietrit, ceea ce, de fapt, și era. Contrastul acesta era grăitor pentru oricine privea la ei. Unii dintre cei ce priveau scena plângeau. Privind la Domnul Hristos, inimile lor erau pline de simpatie pentru El. Chiar preoții și conducătorii erau convinși de faptul că El era exact ceea ce spunea că este. HLL 735.4
Nu toți soldații romani care Îl înconjurau pe Domnul Hristos erau cu inima împietrită; unii dintre ei căutau cu stăruință să găsească o dovadă că El nu este un criminal sau o persoană periculoasă. Din când în când, ei se întorceau să arunce o privire plină de dispreț asupra lui Baraba. Nu era nevoie de o minte pătrunzătoare pentru a-l cunoaște pe deplin. Apoi din nou se întorceau spre Cel judecat. Ei priveau la divinul Suferind cu simțăminte de profundă milă. Supunerea tăcută a Domnului Hristos a fixat în mintea lor scena, ca să nu se mai șteargă niciodată, până când, fie că Îl vor recunoaște ca fiind Hristosul, fie prin lepădarea Lui, își hotărăsc pentru totdeauna destinul. HLL 735.5
Pilat era uluit în fața răbdării pline de resemnare a Mântuitorului. El nu s-a îndoit de faptul că înfățișarea acestui Om, în contrast cu aceea a lui Baraba, avea să le trezească iudeilor simpatie pentru El. Dar n-a înțeles ura fanatică a preoților împotriva Lui, care, ca Lumină a lumii, a făcut ca întunericul și abaterile lor să iasă în evidență. Ei au ațâțat gloata cuprinsă de o furie turbată și din nou preoții, conducătorii și mulțimea și-au ridicat glasul acela înspăimântător: “Răstignește-L! Răstignește-L!” În cele din urmă, pierzându-și cu totul răbdarea față de cruzimea lor lipsită de orice rațiune, Pilat a strigat disperat: “Luați-L voi și răstigniți-L, căci nu găsesc nici o vină în El”. HLL 736.1
Guvernatorul roman, deși obișnuit cu astfel de scene pline de cruzime, a fost mișcat și plin de simpatie pentru Suferindul arestat, care, condamnat și biciuit, cu fruntea însângerată și spinarea numai răni deschise, avea încă înfățișarea unui împărat pe tronul său. Dar preoții au răspuns: “Noi avem o lege, și după legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu”. HLL 736.2
Pilat era contrariat. El n-avea o idee clară despre Hristos și misiunea Lui; dar avea o credință nedefinită în Dumnezeu și în ființe superioare celor omenești. Un gând, care cândva îi trecuse prin minte, lua acum o formă mult mai precisă. El se întreba dacă nu cumva era o Ființă divină Cel ce stătea în fața sa, îmbrăcat în haina purpurie a batjocurii și purtând pe cap cununa de spini. HLL 736.3
Se întoarse iarăși în sala de judecată și Îi zise lui Isus: “De unde ești Tu?” Domnul Hristos nu i-a dat nici un răspuns. Mântuitorul vorbise deschis cu Pilat, explicându-i lucrarea Sa, aceea de a da mărturie despre adevăr. Dar Pilat a nesocotit lumina primită. El a abuzat de înalta sa funcție de judecător prin aceea că, în fața cererilor gloatei, a renunțat la principiile și autoritatea sa. De aceea, Domnul Hristos nu mai avea pentru el nici o altă lumină. Ofensat de tăcerea Sa, Pilat spuse mânios: HLL 736.4
“Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să Te răstignesc și am putere să-ți dau drumul?” HLL 736.5
Domnul Hristos a răspuns: “N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dată de sus. De acea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat”. HLL 736.6
Astfel, milostivul Mântuitor, în mijlocul suferinței și durerii Sale teribile, a căutat să scuze atât cât a fost posibil acțiunea guvernatorului roman, care L-a dat să fie crucificat. Ce scenă a fost aceasta, scenă care a fost transmisă lumii din toate timpurile! Ce lumină aruncă ea asupra caracterului Aceluia care este Judecător al întregului pământ! HLL 736.7
“Cine Mă dă în mâinile tale”, a spus Domnul Hristos, “are un mai mare păcat.” Prin aceasta, Domnul Hristos îl viza pe Caiafa, care, ca mare preot, reprezenta națiunea iudaică. Iudeii cunoșteau principiile cu care guvernau autoritățile romane. Avuseseră lumină în profețiile care mărturiseau despre Hristos, precum și în învățăturile și minunile Sale. Judecătorii iudei au avut dovezi incontestabile despre divinitatea Aceluia pe care ei L-au condamnat la moarte. Și vor fi judecați după lumina pe care au avut-o. HLL 737.1
Vina cea mai mare și răspunderea cea mai grea zăceau asupra acelora care se aflau în pozițiile cele mai înalte ale națiunii, care erau depozitari ai datoriilor sacre, pe care le trădau acum atât de josnic. În comparație cu aceștia, Pilat, Irod și soldații romani aproape că nu-L cunoșteau pe Isus. Ei căutau să fie pe placul preoților și al conducătorilor, atunci când se comportau violent față de Domnul Hristos. Nu aveau lumina pe care națiunea iudaică o primise din abundență. Dacă această lumină le-ar fi fost dată și soldaților, atunci aceștia nu L-ar fi tratat pe Domnul Hristos atât de crud cum L-au tratat. HLL 737.2
Din nou Pilat a făcut propunerea ca Mântuitorul să fie eliberat. “Dar iudeii strigau: ‘Dacă dai drumul omului acestuia, nu ești prieten cu Cezarul’.” Astfel, acești ipocriți se prefăceau că sunt zeloși în ceea ce privește autoritatea Cezarului. Dintre toți adversarii conducerii romane, iudeii erau cei mai înverșunați. Când le venea bine, ei erau cei mai tirani în a impune cerințele lor naționale și religioase; dar, când urmăreau îndeplinirea unor scopuri pline de cruzime, atunci înălțau puterea Cezarului. Pentru a aduce la îndeplinire nimicirea Domnului Hristos, ei erau gata să facă declarații de loialitate față de cârmuirea străină, pe care o urau. HLL 737.3
“Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului”, au continuat ei. Aceasta l-a atins pe Pilat în punctul slab. El era deja bănuit de autoritatea romană și era conștient de faptul că un astfel de raport despre el ar fi însemnat ruina lui. Știa că, dacă iudeii aveau să fie înfrânți, atunci toată mânia lor avea să se întoarcă împotriva lui. Ei nu se vor da înapoi de la nimic pentru a se răzbuna. El avea înaintea sa un exemplu al îndârjirii, cu care căutaseră să ia viața Aceluia pe care Îl urau fără motiv. HLL 737.4
Pilat și-a ocupat locul pe scaunul de judecător și L-a prezentat din nou pe Domnul Isus poporului, spunând: “Iată Împăratul vostru!” Din nou s-a auzit strigătul turbat: “Ia-L, ia-L, răstignește-L”. Cu un glas ce s-a făcut auzit de toți, Pilat a întrebat: “Să răstignesc pe Împăratul vostru?” Dar de pe buzele profane și hulitoare au ieșit cuvintele: “Noi n-avem alt împărat decât Cezarul”. HLL 737.5
Alegându-și un conducător păgân, iudeii au renunțat la teocrație. Ei Îl respinseseră pe Dumnezeu ca Împărat al lor. De aici înainte, nu mai aveau nici un eliberator. Nu aveau alt împărat decât pe Cezarul. La aceasta conduseseră preoții și învățătorii pe popor. De aceea erau răspunzători și de teribilele consecințe ce aveau să urmeze. Păcatul națiunii și ruina ei se datorau conducătorilor religioși. HLL 737.6
“Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, și-a spălat mâinile înaintea norodului, și a zis: ‘Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră’.” Plin de teamă și condamnându-se singur, Pilat a privit la Mântuitorul. Dintre toate fețele acelea ce priveau în sus, numai El era netulburat. În jurul capului Său părea că strălucește o lumină blândă. Pilat spuse în inima sa: “El este Dumnezeu”. Întorcându-se spre mulțime, el declară că este nevinovat de sângele Său. Luați-L și răstiginiți-L. Dar rețineți voi, preoți și conducători, eu am declarat că El este un om drept. Fie ca Acela despre care spune că este Tatăl Său să vă judece pe voi și pe mine pentru cele întâmplate astăzi. Apoi Îi spuse Domnului Isus: “Iartă-mă pentru fapta aceasta. Nu Te pot salva”. Și, după ce a pus să-L bată pe Isus din nou cu nuiele, L-a dat să fie răstignit. HLL 738.1
Pilat dorea foarte mult să-L elibereze pe Domnul Hristos, dar și-a dat seama că nu va putea face acest lucru și totuși să-și păstreze poziția și onoarea. În loc să-și piardă puterea lumească, a preferat să aleagă sacrificarea unei vieți nevinovate. Câți nu își sacrifică principiile în același fel, pentru a nu pierde ceva sau pentru a nu suferi! Conștiința și datoria arată o cale, iar interesele personale, o altă cale. Curentul merge cu putere în direcția cea rea și acela care acceptă compromisuri cu răul este spulberat în întunericul dens al vinovăției. HLL 738.2
Pilat a cedat în fața cerințelor gloatei. În loc să-și piardă poziția, el L-a dat pe Domnul Hristos să fie crucificat. Dar, în ciuda măsurilor sale de precauție, lucrul de care se temea cel mai mult s-a abătut după aceea asupra lui. I s-au luat toate onorurile și a fost îndepărtat din înalta sa poziție și, ros de remușcări și cu mândria rănită, și-a sfârșit viața nu la mult timp după crucificarea Domnului. Astfel, toți aceia care fac compromis cu păcatul nu vor culege decât necaz și ruină. “Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbe 14, 12.) HLL 738.3
Când Pilat s-a declarat nevinovat de sângele Domnului Hristos, Caiafa a răspuns în mod sfidător: “Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri”. Aceste cuvinte îngrozitoare au fost preluate de preoți și conducători și repetate de mulțime într-un urlet inuman de voci. Întreaga mulțime a răspuns: “Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri”. HLL 738.4
Copiii lui Israel făcuseră alegerea. Arătând spre Domnul Hristos, ei spuseseră: “Nu pe Omul acesta, ci pe Baraba”. Baraba, un tâlhar și un ucigaș, era reprezentantul lui Satana. Domnul Hristos era reprezentantul lui Dumnezeu. Domnul Hristos a fost lepădat; Baraba a fost ales. Ei aveau să aibă parte numai de Baraba. Făcând această alegere, au acceptat pe acela care de la început a fost un mincinos și un ucigaș. Satana era conducătorul lor. Ca națiune, vor acționa la porunca sa. Vor face faptele lui. Vor trebui să îndure stăpânirea lui. Aceia care l-au ales pe Baraba în locul Domnului Hristos aveau să simtă cruzimea lui Baraba de-a lungul tuturor timpurilor. HLL 738.5
Privind la Mielul înjunghiat al lui Dumnezeu, iudeii strigaseră: “Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri”. Strigătul acela îngrozitor s-a urcat la tronul lui Dumnezeu. Sentința aceea pronunțată de ei a fost scrisă în ceruri. Rugăciunea aceea a fost ascultată. Sângele Fiului lui Dumnezeu a căzut asupra copiilor lor și asupra copiilor, copiilor lor, ca un blestem permanent. HLL 739.1
Îngrozitoare a fost împlinirea lui la distrugerea Ierusalimului. Îngrozitor s-a manifestat în situația națiunii iudaice de-a lungul celor optsprezece veacuri — o mlădiță tăiată, despărțită de butuc, o ramură moartă, lipsită de roade, ce urmează a fi strânsă și aruncată în foc. Din țară în țară, în toată lumea, și din veac în veac, morți, morți în vinovăție și păcat! HLL 739.2
Îngrozitor va fi împlinită rugăciunea aceea în ziua cea mare a judecății. Când Domnul Hristos va veni iarăși pe pământ, nu ca un arestat înconjurat de drojdia societății, oamenii Îl vor vedea ca Împărat al cerului. Domnul Hristos va veni în slava Sa, în slava Tatălui Său și în slava sfinților îngeri. De zece mii de ori zece mii și mii de mii de îngeri, fiii minunați și biruitori ai lui Dumnezeu, de un farmec și o slavă inegalabile, Îl vor însoți în drumul Său. Apoi El va sta pe tronul slavei Sale și înaintea Sa vor fi aduse toate națiunile pământului. Atunci orice ochi Îl va vedea, chiar și cei care L-au străpuns. În locul unei coroane de spini, El va purta o coroană de slavă — coroană în coroană. În locul acelei vechi haine regale de purpură, El va fi îmbrăcat cu haine de cel mai imaculat alb, “de o albeață pe care nici un nălbitor de pe pământ n-o poate da.” (Marcu 9, 3.) Pe haina și pe coapsa Lui va fi scris un nume: “Împăratul împăraților și Domnul domnilor.” (Apocalipsa 19, 16.) Aceia care și-au bătut joc de El și L-au lovit vor fi și ei prezenți. Preoții și conducătorii vor privi iarăși scena din sala judecății. Fiecare amănunt va fi adus înaintea lor, ca și când ar fi scris cu litere de foc. Atunci, aceia care s-au rugat: “Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri” vor primi răspuns la cererea lor. Iar lumea întreagă va ști și va înțelege. Își vor da seama împotriva cui au luptat ei, niște ființe sărmane, slabe și trecătoare. Într-o agonie și o groază teribilă, vor striga munților și stâncilor: “Cădeți peste noi, și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6, 16-17.) HLL 739.3