Petru l-a urmat pe Domnul Lui după ce a fost trădat. Era îngrijorat să vadă ce se va face cu Isus. Atunci când a fost acuzat, însă, că era unul din ucenicii Lui, frica pentru propria-i siguranță l-a făcut să declare că nu-L cunoștea pe acel Om. Ucenicii erau renumiți pentru puritatea limbajului lor, iar Petru, pentru a-și convinge acuzatorii că nu era unul din ucenicii Domnului Hristos, a tăgăduit acuzația a treia oară cu blestem și jurământ. Isus, care Se afla la o oarecare distanță de Petru, a întors spre el o privire tristă și dojenitoare. Atunci, ucenicul și-a amintit cuvintele pe care i le spusese Isus în camera de sus, precum și propria sa afirmație zeloasă. “Chiar dacă toți ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.” Matei 26, 33. El se lepădase de Domnul lui, chiar cu blestem și jurământ, dar acea privire a lui Isus i-a topit inima și l-a salvat. Petru a plâns cu amar, s-a pocăit de marele lui păcat, a fost convertit și apoi pregătit să-i întărească pe frații lui. IM 213.2