Când oastea îngerilor cerești s-a depărtat de la mormânt, iar lumina și slava au trecut, soldații romani au îndrăznit să-și ridice capul și să privească în jur. Au fost uluiți când au văzut că piatra cea mare fusese rostogolită de la intrarea mormântului și că trupul lui Isus nu mai era acolo. S-au grăbit spre cetate ca să dea de știre preoților și bătrânilor ce văzuseră. Când acei criminali au ascultat raportul minunat, toate fețele au îngălbenit. I-a cuprins groaza la gândul celor ce făcuseră. Dacă raportul era corect, ei erau pierduți. Pentru o vreme au stat în tăcere, privind unii la alții, neștiind ce să facă sau să spună. Să accepte raportul ar însemna să se condamne pe ei înșiși. S-au dus la o parte să se consulte cu privire la ce trebuia făcut. Ei s-au gândit că, dacă raportul adus de garda romană ar circula printre oameni, cei care Îl dăduseră pe Hristos la moarte vor fi omorâți, ca ucigași ai Lui. IM 232.1
S-a hotărât ca soldații să fie plătiți pentru a păstra secret acest lucru. Preoții și bătrânii le-au oferit o sumă mare spunând: “Spuneți așa: Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, și L-au furat.” Matei 28, 13. Când soldații au întrebat ce li se va face pentru că au dormit în post, conducătorii evrei au promis să-l convingă pe guvernator și să le asigure protecție. De dragul banilor, garda romană și-a vândut cinstea și a fost de acord să urmeze sfatul preoților și bătrânilor. IM 232.2