Go to full page →

Rugați-vă pentru curaj moral LMM 282

Ori de câte ori am văzut copii hrăniți cu mâncăruri cu carne, după ce mi-a fost dată această lumină din ceruri, am simțit că, dacă ar ști ce fac, părinții ar posti și s-ar ruga pentru curaj moral și înțelepciune de la Dumnezeu, ca să facă ce este bine. Toți cei care simt nevoia după Duhul Său pentru a se forma și disciplina pe ei înșiși și a-și crește potrivit copiii se vor lepăda de sine, își vor lua crucea și Îl vor urma pe Isus. LMM 282.3

Pentru anumite lucruri, postul și rugăciunea sunt recomandate și potrivite. În mâna lui Dumnezeu, ele constituie mijloace de curățire a inimii și de a face ca mintea să fie mai receptivă. Noi căpătăm răspunsuri la rugăciunile noastre pentru că ne umilim sufletele înaintea lui Dumnezeu. Dacă pofta plânge după carnea animalelor moarte, atunci este nevoie să postim și să ne rugăm, pentru ca Domnul să ne dea harul Său, ca să ne putem feri de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul. LMM 283.1

Hrăniți-vă cu Hristos LMM 283

Ar trebui să existe mult mai puțină preocupare cu privire la ce să mâncăm și să bem pentru a ne satisface poftele firii pământești, însă noi putem încuraja pofta sufletului și să ne rugăm după o luminare specială în privința Cuvântului lui Dumnezeu, să mâncăm și să bem acest Cuvânt. Domnul Isus spune: “Eu sunt Pâinea vieții”.... LMM 283.2

Trebuie să medităm continuu asupra Cuvântului și să îl mâncăm, să îl digerăm, iar apoi, prin punerea în practică, să îl asimilăm pentru a fi luat în curentul vieții. Cei care se hrănesc zi de zi cu Hristos vor învăța și pe alții, prin propriul lor exemplu, să se gândească mai puțin la ceea ce mănâncă și să se preocupe mai mult de hrana pe care o dau sufletului. LMM 283.3

Adevăratul post LMM 283

Adevăratul post, care ar trebui recomandat tuturor, este abstinența de la orice fel de mâncare excitantă și folosirea corespunzătoare a hranei simple, sănătoase, pe care le-a lăsat-o Dumnezeu din abundență. Oamenii ar trebui să se gândească mai puțin la ceea ce vor mânca și bea în ce privește hrana aceasta vremelnică și să se gândească mai mult la hrana cerească, cea care va da tonus și vitalitate întregii experiențe religioase. — (Letter 73, 1896). LMM 283.4