Adevărata definiție pentru soț — Căminul este o instituție a lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost Cel care a desemnat cercul familiei — tatăl, mama și copiii — să existe în această lume, ca o mică societate. 1Manuscript 36, 1899. CA 211.1
Lucrarea de a face căminul fericit nu revine numai mamei. Și tații au o parte foarte importantă. Soțul este cel care unește laolaltă comorile căminului, legând prin afecțiunea sa puternică, serioasă și devotată pe membrii familiei — mamă și copii împreună — în cea mai puternică legătură a unirii. 2The Signs of the Times, 13 septembrie, 1877. CA 211.2
Soțul este cel care îi leagă pe toți în familie.... Am văzut că doar puțini dintre tați își dau seama de răspunderea lor. 3Testimonies for the Church 1:547. CA 211.3
Capul societății familiei — Soțul și tatăl este capul familiei. Soția caută la el iubire, înțelegere și ajutor în educarea copiilor; și acest lucru este drept. Copiii sunt și ai lui, așa cum sunt ai ei, și el trebuie să fie în egală măsură interesat de bunăstarea lor. Copiii caută la tatăl sprijin și îndrumare; el trebuie să aibă o concepție dreaptă despre viață și să fie conștient de influențele care sunt asupra familiei sale; mai presus de orice, el trebuie să fie stăpânit de dragoste și frică de Dumnezeu și, învățându-i din Cuvântul Său, să poată călăuzi picioarele copiilor săi pe calea cea dreaptă.... CA 211.4
Tatăl trebuie să-și facă partea pentru fericirea căminului său. Oricâte griji și necazuri ar avea cu lucrul său, el nu trebuie să îngăduie ca acestea să umbrească familia sa; acasă trebuie să vină cu zâmbetul pe buze și cuvinte plăcute. 4Divina vindecare, 390, 392. CA 211.5
Legiuitor și preot — Toți membrii familiei se adună în jurul tatălui. El este legiuitor, exemplificând prin propriul său comportament bărbătesc virtuți puternice: energie, integritate, cinste, răbdare, curaj, seriozitate și utilitate practică. Tatăl este într-un sens preotul casei, cel care aduce pe altarul lui Dumnezeu jertfa de dimineață și de seară. Soția și copiii trebuie încurajați să se unească împreună cu el la această jertfă și, de asemenea, să se angajeze în cântarea de laudă. Dimineața și seara, tatăl, ca preot al casei, să mărturisească înaintea lui Dumnezeu păcatele comise de el însuși și de copiii săi în timpul zilei. Trebuie mărturisite acele păcate de care el are cunoștință și acelea de care el nu are cunoștință, ci doar ochiul lui Dumnezeu. Această regulă de acțiune, adusă la îndeplinire cu zel de tatăl, când acesta este prezent, și de mama, în lipsa lui, va avea ca urmare binecuvântări în familie. 5Testimonies for the Church 2:701. CA 212.1
Tatăl reprezintă legiuitorul divin în familia sa. El este conlucrător cu Dumnezeu, aducând la îndeplinire planurile mărețe ale lui Dumnezeu și întemeind pașii copiilor săi pe principii drepte, făcându-i în stare să își formeze caractere curate și virtuoase, deoarece el a preocupat sufletul lor cu ceea ce îi va face în stare pe copiii săi să fie ascultători nu numai de tatăl lor de pe pământ, ci și de Tatăl lor ceresc. 6The Signs of the Times, 10 septembrie, 1894. CA 212.2
Tatăl nu trebuie să trădeze acest mandat sacru. El nu trebuie nicidecum să cedeze autoritatea sa de părinte. 7Letter 9, 1904. CA 212.3
Să umble cu Dumnezeu — Tatăl ... îi va lega pe copiii săi de tronul lui Dumnezeu printr-o credință vie. Nebizuindu-se pe tăria sa, el trebuie să-și lege sufletul lipsit de ajutor de Domnul Isus și să ia putere de la Cel Prea Înalt. Fraților, rugați-vă în cămin, în familia voastră, zi și noapte; rugați-vă cu stăruință în cămăruța voastră; chiar și în timpul zilei, când sunteți la lucru, înălțați sufletul în rugăciune către Dumnezeu. În acest fel a umblat Enoh cu Dumnezeu. Rugăciunea tăcută, arzătoare, a sufletului se va înălța precum tămâia cea sfântă la tronul harului și va fi primită de Dumnezeu, ca și când ar fi înălțată în sanctuar. Pentru toți cei care Îl caută astfel, Domnul Hristos devine un ajutor prezent la vreme de nevoie. Ei vor fi plini de tărie în ceasul încercării. 8Testimonies for the Church 4:616. CA 212.4
Este nevoie de o experiență matură — Tatăl nu trebuie să se poarte ca un copil, acționând doar din impuls. El este legat de familia sa prin legături sacre, sfinte. 9Testimonies for the Church 1:547. CA 213.1
Influența sa în cămin va fi determinată de cunoașterea pe care el o are cu privire la singurul Dumnezeu adevărat și la Domnul Isus Hristos pe care L-a trimis El. “Când am fost copil”, spune Pavel, “gândeam ca un copil, simțeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” Tatăl trebuie să stea în calitate de cap al familiei nu ca un băiat care a crescut prea mare, nedisciplinat, ci ca un bărbat cu caracter bărbătesc, care își ține în stăpânire poftele, el însuși trebuie să dobândească o educație în privința principiilor morale drepte. Comportamentul său în viața de familie trebuie să fie călăuzit și stăpânit de principiile curate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci el va crește până la statura de bărbat în Isus Hristos. 10Manuscript 36, 1899. CA 213.2
Supuneți-vă voința lui Dumnezeu — Unui bărbat care este soț și tată îi spun: Asigură-te că o atmosferă curată și sfântă înconjoară sufletul tău.... Tu trebuie să înveți zilnic de la Domnul Hristos. Niciodată, niciodată nu trebuie să manifești un spirit tiranic în cămin. Bărbatul care face astfel lucrează împreună cu agenții lui Satana. Adu voința ta în supunere față de voința lui Dumnezeu. Fă tot ce îți stă în putere pentru a face viața soției tale plăcută și fericită. Cuvântul lui Dumnezeu să fie sfătuitorul tău. În cămin trăiește învățăturile din Cuvânt. Apoi trăiește-le în biserică și, după aceea, ia-le cu tine la locul de muncă. Principiile cerului vor înnobila toate tranzacțiile tale. Îngerii lui Dumnezeu vor colabora cu tine, ajutându-te să-L descoperi pe Domnul Hristos lumii. 11Letter 272, 1903. CA 213.3
O rugăciune potrivită pentru un soț cu un temperament iute — Nu îngădui ca agitația de la lucrul tău de peste zi să aducă întuneric în viața căminului tău. Dacă se întâmplă lucruri mici, care nu sunt exact așa cum ai vrea să fie, și dacă greșești și nu dovedești răbdare, îndelungă răbdare, bunătate și iubire, tu arăți că nu L-ai ales ca prieten pe Acela care te-a iubit atât de mult, încât și-a dat viața pentru tine, ca tu să poți fi una cu El. CA 214.1
În viața de zi cu zi, te vei întâlni cu surprize neașteptate, dezamăgiri și ispite. Ce spune Cuvântul? “Împotriviți-vă diavolului”, bazându-vă cu putere pe Dumnezeu, “Și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi.” “Luați putere de la Mine, ca să aveți pace cu Mine; și va avea pace cu Mine.” Privește la Domnul Hristos în orice timp și în orice loc, înălțându-ți rugăciunea dintr-o inimă sinceră, ca să știi să faci voia Sa. Apoi, când vrăjmașul dă năvală ca un potop, Duhul lui Dumnezeu va ridica împrejurul tău un scut împotriva vrăjmașului. Când ești pe punctul de a ceda, de a-ți pierde răbdarea și stăpânirea de sine, să fii aspru și mustrător, să găsești greșeli și să acuzi — acesta este momentul când trebuie să înalți către cer următoarea rugăciune: “Ajută-mă, o, Doamne, să rezist ispitei, să dau afară din inima mea orice amărăciune, orice mânie și orice vorbire de rău. Dă-mi blândețea Ta, iubirea Ta, neprihănirea Ta, răbdarea Ta. Nu mă lăsa să-L dezonorez pe Răscumpărătorul meu, să interpretez greșit cuvintele soției mele, ale copiilor mei, ale fraților și surorilor mele de credință. Ajută-mă să fiu milos, sensibil, iertător. Ajută-mă ca într-adevăr să îi unesc pe cei din casa mea și să reprezint în fața semenilor caracterul Domnului Hristos.” 12Letter 105, 1893. CA 214.2
Autoritatea să fie exercitată în umilință — Nu este o dovadă de bărbăție ca soțul să insiste mereu asupra poziției sale de cap al familiei. Această citare continuă a Scripturii în cedarea susținerii pretențiilor pentru autoritate nu-i sporește respectul. El nu va fi mai bărbat dacă va pretinde soției sale, mama copiilor săi, să acționeze conform planurilor lui, ca și când ar fi infailibile. Domnul a rânduit ca soțul să fie capul soției pentru a-i fi un protector; el este cel care trebuie să unească familia, adunând laolaltă pe membrii acesteia, la fel cum Domnul Hristos este capul bisericii și Mântuitorul trupului mistic. Fie ca orice soț, care pretinde că Îl iubește pe Dumnezeu, să studieze cu atenție cerințele lui Dumnezeu privind poziția sa. Domnul Hristos Își exercită autoritatea cu înțelepciune, cu toată bunătatea și blândețea; deci soțul să-și exercite astfel autoritatea și să Îl imite pe marele Cap al bisericii. 13Letter 18b, 1891. CA 215.1