Mă voi referi la omul paralizat, care nu-și mai folosise membrele de mulți ani. Aceasta era starea lui. Preoții, conducătorii și cărturarii au examinat situația lui și au declarat-o ca fiind disperată. I-au spus că se adusese singur în această stare prin propriul păcat și că nu mai era nici o speranță pentru el. Totuși i s-a spus că exista un om, pe nume Isus, care făcea lucrări minunate. El îi vindeca pe bolnavi și chiar înviase morți. “Dar cum pot să merg la El”, a spus omul. CF 67.1
“Te vom duce noi la Isus”, au răspuns prietenii lui, “chiar în prezența Sa. Am auzit că a venit în apropiere.” CF 67.2
Prin urmare, l-au luat pe omul neajutorat și l-au dus în locul unde se afla Domnul Isus. Dar mulțimea înconjurase atât de aproape casa în care era Domnul Isus, încât nu aveau nici o șansă, nici măcar să ajungă la ușă. Ce aveau să facă? Omul paralizat le-a sugerat să desfacă acoperișul, să dea la o parte scândurile și să-l coboare în casă prin acoperiș. CF 67.3
Așa și-a manifestat el credința stăruitoare. Ei au făcut întocmai, și el a fost adus chiar înaintea Domnului Isus, unde învățătorul putea să-l vadă. Când S-a uitat la el, lui Isus I-a fost milă și a zis: “Fiule, păcatele îți sunt iertate!” (Marcu 2, 5.) Ei bine, ce bucurie a simțit atunci bolnavul! Domnul Isus a știut exact de ce avea nevoie acel suflet bolnav de păcat. El a știut că omul acela fusese torturat de propria conștiință, așa că i-a zis: “Păcatele îți sunt iertate!” Ce eliberare a venit în sufletul lui! Ce speranță i-a umplut inima! CF 67.4
Deodată, în inima fariseilor s-a ivit gândul: “Cine are puterea să ierte păcatele? Numai Dumnezeu are această putere.” CF 67.5
Atunci, Domnul Isus le-a zis: “Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: ‘Ție îți poruncesc’, i-a zis El slăbănogului, ‘Scoală-te, ridică-ți patul și du-te acasă’”. (Luca 5, 24.) Cum? Să-și ridice patul cu mâinile lui paralizate!? Ce a făcut el? El a făcut ce i-a spus Domnul. De ce? Pentru că a făcut pur și simplu ce i se poruncise! Puterea voinței a pus în mișcare membrele lui paralizate, iar ele au răspuns, deși nu răspunseseră de multă vreme. Această manifestare le-a arătat oamenilor că în mijlocul lor era Unul care putea nu numai să ierte păcatele, dar și să vindece bolnavii. CF 67.6
Cu toate acestea, dovada puternică dată fariseilor nu i-a convertit. Oamenii se pot închide în ei înșiși în necredință, îndoială și necredincioșie, așa încât nici învierea morților nu i-ar convinge. Din cauza necredinței lor, ei vor rămâne în aceeași stare de neconvertire și de scepticism. Dar toți cei care au inimi dispuse să primească adevărul și urechi să-l asculte, Îl slăvesc pe Dumnezeu. Ei exclamă: “Nu am văzut niciodată așa ceva!” CF 68.1