Mulți au adoptat concepția că nu pot să păcătuiască, deoarece sunt sfințiți, dar aceasta este o cursă amăgitoare întinsă de cel rău. Pericolul de a cădea în păcat este continuu, pentru că Domnul Hristos ne-a avertizat să veghem și să ne rugăm, ca să nu cădem în ispită. Dacă suntem conștienți de slăbiciunea firii noastre, nu vom fi mulțumiți de noi înșine și nu vom fi indiferenți în fața pericolului, ci vom simți nevoia de a căuta Izvorul puterii, pe Isus, Neprihănirea noastră. Vom veni la El în pocăință și smerenie, cu un simțământ disperat al slăbiciunii noastre și vom învăța că trebuie să apelăm zilnic la meritele sângelui lui Hristos, ca să putem ajunge niște vase potrivite pentru a-I sluji Domnului. CF 85.3
Deoarece depindem în acest fel de Dumnezeu, nu trebuie să fim găsiți luptând împotriva adevărului, ci să fim întotdeauna în stare să ne ocupăm poziția de partea binelui. Trebuie să ne atașăm de învățătura Bibliei, și să nu urmăm obiceiurile și tradițiile lumi, spusele și faptele oamenilor. CF 86.1
Când apar învățături greșite, care sunt prezentate ca fiind adevărul Bibliei, cei care au o legătură cu Domnul Hristos nu se vor încrede în ce spune pastorul, ci, asemenea nobililor bereeni, vor cerceta Scripturile în fiecare zi pentru a vedea dacă lucrurile sunt așa. Când vor descoperi ce spune Cuvântul Domnului, vor trece de partea adevărului. Ei vor asculta vocea Păstorului adevărat, care spune: “Aceasta este calea, mergeți pe ea”. În felul acesta, veți fi învățați să faceți din Biblie sfătuitorul vostru și nu veți asculta de glasul unui străin, nici nu-l veți urma. CF 86.2