Go to full page →

Capitolul 13 — Credința și faptele merg mană în mână*Articol publicat în The Signs of the Times, 21 iulie, 1890, cu titlul “Ce trebuie să fac pentru a moșteni viața veșnică?” 2 Apocalipsa 22, 14, versiunea engleză — n. trad. CF 95

Domnul Isus a murit pentru a-l mântui pe poporul Său de păcate, iar răscumpărarea în Hristos înseamnă a înceta să calci Legea lui Dumnezeu și a fi eliberat de orice păcat. Nici o inimă pornită în vrăjmășia împotriva Legii Lui Dumnezeu nu este în armonie cu Domnul Hristos, care a suferit pe Golgota pentru a justifica și pentru a înălța Legea înaintea universului. CF 95.1

Aceia care fac declarații îndrăznețe cu privire la propria sfințire dovedesc prin acest fapt că nu se văd pe ei înșiși în lumina Legii; ei nu sunt iluminați spiritual și nu detestă orice forma de egoism și de mândrie. De pe buzele lor întinate de păcat ies afirmații contradictorii: “Eu sunt sfânt, sunt fără păcat. Isus mă învață că, dacă respect Legea, sunt căzut din har. Legea este un jug al robiei.” Domnul spune: “Ferice de cei ce păzesc poruncile, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate!” Trebuie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu cu atenție, ca să putem lua hotărâri bune și să acționăm în conformitate cu ele, deoarece astfel vom respecta Cuvântul și vom fi în armonie cu Legea sfântă a lui Dumnezeu. CF 95.2