În fiecare generație, au existat oameni care au declarat că sunt fii ai lui Dumnezeu, au plătit zecime din mentă, mărar și chimen, și totuși au trăit o viață neevlavioasă, deoarece au neglijat lucrurile mai importante ale Legii — mila, dreptatea și dragostea de Dumnezeu. CF 116.1
În zilele noastre, mulți se află într-o amăgire asemănătoare, deoarece, în timp ce poartă aparența unei mari sfințenii, nu sunt împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu. Ce altceva se poate face pentru a deschide ochii acestor suflete care se amăgesc singure, decât să li se arate un exemplu de evlavie adevărată și să fim noi înșine nu doar ascultători, ci și împlinitori ai poruncilor Domnului, reflectând în felul acesta pe calea lor lumina curăției caracterului? CF 116.2