Sentimentul general este acela că munca fizică este degradantă; totuși mulți o practică la fel de mult când aleg să joace cricket, baseball sau intră în competiții pe ringul de box, fără să considere aceasta ca fiind ceva degradant. Satana este încântat când îi vede pe oameni folosindu-și puterile mintale și fizice în ceva ce nu slujește educației, ce nu este folositor, care nu-i ajută să fie o binecuvântare pentru cei care au nevoie de ajutorul lor. În timp ce tinerii devin experți în jocuri care nu au nici o valoare reală pentru ei sau pentru alții, Satana joacă jocul vieții pentru sufletele lor, deposedându-i de talentele pe care Dumnezeu li le-a încredințat și înlocuindu-le cu atributele lui rele. Efortul lui este să-i conducă pe oameni la a-L ignora pe Dumnezeu. El caută să absoarbă și să acapareze mintea lor atât de complet, încât Dumnezeu să nu-și găsească nici un loc în gândurile lor. El nu dorește ca oamenii să aibă cunoștință de Creatorul lor și este foarte mulțumit dacă reușește să-i antreneze în jocuri și reprezentări teatrale, pentru că acestea vor produce o așa confuzie în simțurile tinerilor, încât Dumnezeu și cerul să fie uitați. SCT 213.2
Una dintre cele mai sigure protecții împotriva răului o reprezintă ocupațiile folositoare, în timp ce lenea este una dintre cele mai mari curse; pentru că viciul, crima și mizeria îi urmează. Cei care au întotdeauna ceva de făcut, care merg voioși să-și îndeplinească îndatoririle zilnice, sunt membrii folositori ai societății. În îndeplinirea cu credincioșie a diferitelor datorii care le revin, ei fac din viața lor o binecuvântare pentru ei înșiși și pentru alții. Munca sârguincioasă îi păzește de multe din capcanele celui care găsește ceva rău de făcut pentru mâinile leneșe. SCT 214.1
Un lac stătut va deveni în curând respingător, dar o apă curgătoare împrăștie sănătate și bucurie peste câmpie. Unul este simbolul leneviei, celălalt al hărniciei.... SCT 214.2