Timpul petrecut pentru exercițiu fizic nu este pierdut. Studentul care în permanență stă aplecat asupra cărților sale și nu face decât puțin exercițiu în aer liber, își face un deserviciu. Un program de exerciții proporționat pentru diferite membre și abilități ale corpului este esențial pentru ca sarcinile fiecăruia să fie îndeplinite la potențial maxim. Atunci când creierul este în permanență solicitat, iar restul este lăsat în inactivitate, are loc o pierdere a tăriei fizice și mintale. Puterile fizice sunt private de un tonus sănătos, mintea își pierde prospețimea și vigoarea, iar rezultatul este o excitare bolnăvicioasă. SCT 239.1
Pentru ca bărbații și femeile să aibă minți echilibrate, toate puterile ființei ar trebui solicitate pentru a fi folosite și a se dezvolta. În această lume, sunt mulți care nu au decât o perspectivă trunchiată, deoarece și-au cultivat doar un anume aspect al abilităților, în timp ce altele se pipernicesc din cauza inactivității. Educația multor tineri este un eșec. Ei se suprasolicită studiind, în timp ce neglijează ceea ce ține de viața practică. Pentru ca echilibrul minții să poată fi menținut, ar trebui ca un program de muncă fizică bine pus la punct să fie continuat cu munca intelectuală, pentru a putea beneficia de o dezvoltare armonioasă a tuturor facultăților. — Counsels to Parents, Teachers and Students, 295, 296. SCT 239.2