Natura experienței religioase a unei persoane este relevată de caracterul cărților pe care aceasta alege să le citească în momentele de răgaz. Pentru a avea un tonus sănătos al minții și principii religioase solide, tinerii trebuie să trăiască în comuniune cu Dumnezeu, prin Cuvântul Său. Arătându-ne calea de salvare prin Hristos, Biblia este ghidul nostru pentru o viață la standarde mai înalte și mai bune. Ea conține cea mai interesantă istorie și biografie care a fost scrisă vreodată. Cei a căror imaginație nu a fost pervertită de lectura bazată pe ficțiune vor găsi Biblia ca fiind cea mai interesantă dintre cărți. SCT 273.3
Biblia este cartea cărților. Dacă iubești Cuvântul lui Dumnezeu, cercetându-l în fiecare ocazie ce ți se oferă, atunci vei putea intra în posesia celor mai valoroase comori ale ei și, fiind împodobiți cu fapte bune, veți putea fi siguri că Isus vă va atrage către El. Dar nu este suficient să citești Biblia ocazional, fără să cauți să înțelegi lecția lui Hristos despre cum poți să-I îndeplinești cererile. Sunt comori în Cuvântul lui Dumnezeu care nu pot fi descoperite decât printr-o săpare adâncă în mina adevărului. SCT 274.1
Mintea firească, păcătoasă respinge adevărurile; dar sufletul convertit a suferit o minunată schimbare. Cartea care mai înainte era neatractivă, pentru că revela adevăruri ce mărturiseau împotriva păcătosului, a devenit acum hrana sufletului, bucuria și consolarea vieții. Soarele îndreptățirii luminează paginile sfinte și Duhul Sfânt vorbește sufletului prin ele.... SCT 274.2
Fie ca toți cei care au cultivat dragostea pentru o lectură ușoară să-și îndrepte acum atenția spre cuvântul sigur al profeției. Luați-vă Bibliile și începeți să studiați cu un interes proaspăt sfintele scrieri ale Vechiului și Noului Testament. Cu cât mai des și mai cu hărnicie studiați Biblia, cu atât mai frumoasă vi se va părea ea și cu atât mai puțin lipsită de savoare vi se va părea literatura ușoară. Legați această carte prețioasă de inimile voastre. Ea vă va fi un prieten și o călăuză. — The Youth's Instructor, 9 octombrie, 1902. SCT 274.3