Go to full page →

Un ideal înalt de atins SCT 40

Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât cel mai înalt gând pe care îl pot avea oamenii. Evlavia, asemănarea cu Dumnezeu este idealul de atins. Înaintea învățăcelului este deschisă cărarea unui progres continuu. El are un obiectiv de îndeplinit, o țintă de atins, care include tot ce este bun, curat și nobil. El va avansa cât se poate de repede în orice ramură a adevăratei cunoașteri. Dar eforturile sale vor fi îndreptate spre obiective mai înalte decât atingerea unor interese egoiste și trecătoare, la fel cum cerul este mai presus decât pământul. — Education, 18, 19. SCT 40.1

*****