Go to full page →

Zecimea SCT 308

Dumnezeu a specificat: A zecea parte din tot ceea ce dețineți Îmi aparține; darurile și ofrandele voastre vor fi aduse la vistierie, pentru a fi folosite la înaintarea lucrării Mele, pentru a trimite pe pastor să deschidă Scripturile înaintea celor ce sunt în întuneric. SCT 308.2

Atunci își va asuma vreunul riscul de a reține ce este al lui Dumnezeu, făcând la fel ca robul necredincios, care a ascuns talantul lui Dumnezeu în pământ? Vom încerca și noi, așa cum a făcut-o el, să ne justificăm necredincioșia, plângându-ne de Dumnezeu și spunând: “Doamne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă, și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ; iată-ți ce este al tău”. Nu vom prezenta noi mai degrabă darurile noastre pline de recunoștință înaintea lui Dumnezeu? — The Youth's Instructor, 26 august, 1897. SCT 308.3