Noi trăim într-un veac nenorocit pentru copii. Un curent puternic duce în jos, spre pierzare, și este nevoie de ceva mai mult decât experiența și puterea unui copil pentru a se împotrivi acestui curent și a nu fi dus în jos de el. Tinerii, în general, par a fi captivii lui Satana și el și îngerii lui îi conduc spre pieire sigură. Satana și oștirile lui luptă împotriva conducerii lui Dumnezeu și vor încerca să-i tulbure și să-i ia în stăpânire cu ispitirile lor pe toți aceia care au dorința să-și predea inimile și să se supună cerințelor lui Dumnezeu, astfel ca aceștia să ajungă descurajați și să renunțe la luptă.... SCT 337.1
Prin rugăciune serioasă și credință vie, pot fi obținute mari biruințe. Unii părinți nu își dau seama de responsabilitățile pe care le au și au neglijat educația religioasă a copiilor lor. Dimineața, primele gânduri ale creștinului trebuie îndreptate spre Dumnezeu. Lucrul vremelnic și interesele proprii trebuie să fie pe plan secundar. Copiii trebuie învățați să respecte și să trateze cu reverență ceasul rugăciunii. Înainte de a pleca de acasă la lucru, întreaga familie trebuie adunată, iar tatăl, sau mama în absența tatălui, trebuie să ceară cu stăruință ca Dumnezeu să fie cu ei pe parcursul zilei.... SCT 337.2