Isus mustra îngăduința de sine sub toate formele ei, dar era cât se poate de sociabil. El Se bucura de ospitalitatea tuturor claselor, vizitând familii de bogați și de săraci, de învățați și de neînvățați și căutând să înalțe gândurile lor de la lucrurile obișnuite ale vieții la cele spirituale și veșnice. El n-a îngăduit risipa și nici o umbră de ușurătate lumească n-a pătat conduita Lui; cu toate acestea, Se bucura de scenele de fericire nevinovată și prin prezența Lui a aprobat adunările de societate. — The Desire of Ages, 150, 151. SCT 384.1