Creștinii discută mult prea puțin între ei despre capitole prețioase din experiența lor. Lucrarea lui Dumnezeu nu este dezvăluită și Dumnezeu este dezonorat prin abuzarea de talentul vorbirii. Invidia, supunerea față de rău și egoismul se adună în inimă și cuvintele arată răul din interior. A gândi rău și a vorbi de rău pe alții este o practică a multora dintre cei care cheamă Numele Domnului. Aceștia vorbesc foarte rar despre bunătate, milă și dragostea lui Dumnezeu, manifestată în jertfa Fiului Său. Iată ce a făcut El pentru noi! Oare nu ar trebui să ne exprimăm recunoștința și dragostea? Nu ar trebui să ne străduim să facem din cuvintele noastre un izvor de ajutor și încurajare unul pentru celălalt, în experiența noastră creștină? Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, trebuie să Îi dăm slavă prin vorbele noastre. Necredincioșii vin adesea la pocăință ascultând cuvinte sincere de laudă și recunoștință față de Dumnezeu. — The Review and Herald, 25 ianuarie, 1898. SCT 424.1