Când Cuvântul lui Dumnezeu devine cel mai important sfătuitor al nostru și cercetăm Scriptura pentru a primi lumină, îngerii din cer vin să ne deschidă mintea și să ne facă să înțelegem, așa încât să se poată spună cu adevărat: “Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”. Nu e de mirare că nu mai există minți deschise glasului ceresc la tinerii care practică astăzi creștinismul, pentru că se acordă atât de puțină importanță Cuvântului lui Dumnezeu. Sfaturile divine nu sunt însușite; mustrările nu sunt ascultate; harul și înțelepciunea divină nu sunt prețuite, pentru ca păcatele trecute să nu se mai repete și fiecare urmă de păcat să fie ștearsă din caracter. Rugăciunea lui David a fost: “Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale, și voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate”. SCT 426.2
Dacă mințile tinerilor, ca și cele ale celor maturi, ar fi îndreptate spre ce trebuie atunci când se întâlnesc, discuțiile între ei ar fi pe marginea lucrurilor cerești. Când mintea este curată, iar gândurile sunt înalte, prin adevărul lui Dumnezeu, cuvintele vor fi “ca niște mere de aur în coșulețe de argint”. Dar, cu înțelegerea de față, cu practicile de azi și cu standardele scăzute pe care le au chiar și cei ce se numesc creștini, conversațiile sunt ieftine și fără câștig. Totul se rezumă la cele pământești, nu se discută despre adevăr sau cer și nu se ajunge nici măcar la standarde înalte în cele pământești. SCT 427.1