Sentimentele formate în copilărie au dat adesea rezultate în uniuni distructive sau au dus la despărțiri dezagreabile. Uniunile timpurii dacă sunt formate fără consimțământul părinților, s-au dovedit arareori fericite. Afecțiunile adolescentine ar trebui ținute în frâu până când sosește momentul, la vârsta potrivită și la experiența potrivită, încât aceste sentimente să fie onorabile și exprimarea lor liberă să se facă în siguranță. Cei care nu se vor înfrâna vor fi în pericolul de a aluneca într-o existență nefericită. Un adolescent care abia a pășit pragul spre maturitate are o judecată slabă cu privire la o altă persoană de aceeași vârstă cu el, care să-i fie tovarăș de viață. După ce judecata lor s-a maturizat, ei se văd legați pe viață unul de altul și poate nu sunt capabili să se facă fericiți unul pe celălalt. Apoi, în loc să facă tot posibilul în ce privește partea fiecăruia, reproșurile vor lua locul, se va crea o ruptură largă, până când se instalează indiferența și neglijența față de celălalt. Pentru ei nu există nimic sfânt în acest cuvânt: “cămin”. Atmosfera care-i înconjoară este înveninată de cuvinte lipsite de dragoste și reproșuri amare. — A Solemn Appeal, 11, 12. SCT 452.2