Nimeni dintre cei ce se tem de Dumnezeu nu se poate uni cu cineva care nu se teme de El, fără să fie în primejdie. “Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiți?” Fericirea și binele în căsătorie depind de unitatea celor doi; dar între cel credincios și cel necredincios există o radicală deosebire în ceea ce privește gustul, înclinațiile și scopurile. Ei slujesc la doi stăpâni, între care nu poate fi nici o înțelegere. Oricât de curate și corecte ar fi principiile cuiva, influența tovarășului necredincios va avea tendința de a-L îndepărta pe credincios de Dumnezeu. SCT 464.1
Acela care a pășit în legământul căsătoriei pe când era neconvertit, prin pocăința sa, se așază sub obligații mai puternice pentru a fi credincios soțului său, oricât de mult s-ar deosebi cu privire la credința religioasă; cu toate acestea, cerințele lui Dumnezeu trebuie să fie așezate mai presus de orice legături pământești, chiar dacă urmarea ar fi încercările și persecuțiile. Împreună în spirit de dragoste și de blândețe, acestă credincioșie poate influența câștigarea celui necredincios. Dar căsătoria unui creștin cu un necreștin este interzisă de Sfânta Scriptură. Îndrumarea dată de Dumnezeu este: “Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși”. SCT 464.2
Isaac a fost foarte mult onorat de Dumnezeu atunci când a fost făcut moștenitor al făgăduințelor prin care lumea avea să fie binecuvântată; și cu toate acestea, când el avea patruzeci de ani, s-a supus judecății tatălui său, când a rânduit pe slujitorul său cu experiență și temător de Dumnezeu ca să-i aleagă o soție. Și rezultatul acestei căsătorii, așa cum este el prezentat în Sfintele Scripturi, este un tablou duios și plin de frumusețea fericirii casnice: “Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara, a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, și el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale”. SCT 464.3
Ce contrast între purtarea lui Isaac și aceea dată pe față de tinerii din zilele noastre, chiar și printre cei ce mărturisesc că sunt creștini! Prea adesea tinerii consideră că dăruirea sentimentelor lor este o problemă asupra căreia numai eul lor trebuie consultat, o problemă în care nici Dumnezeu și nici părinții lor n-ar trebui să se amestece. Cu mult înainte ca să fi ajuns la maturitate, tinerii și tinerele își închipuie că sunt capabili să facă singuri alegerea, fără ajutorul părinților. Câțiva ani de căsătorie sunt de obicei suficienți pentru a le arăta greșeala, dar adesea este prea târziu pentru a preveni urmările ei dezastruoase. Căci aceeași lipsă de înțelepciune și stăpânire de sine, care i-a împins să facă o alegere grăbită, le-a permis să facă răul și mai mare, până când legătura căsătoriei ajunge un jug chinuitor. Mulți și-au distrus astfel fericirea în această viață și nădejdea pentru viața viitoare. SCT 465.1
Dacă există un subiect care ar trebui să fie cercetat cu grijă și în care sfatul persoanelor mai în vârstă și cu mai multă experiență ar trebui căutat, atunci acesta este subiectul căsătoriei; dacă a fost vreodată un timp când Biblia a fost necesară ca îndrumător, dacă a fost vreodată un timp când călăuzirea divină ar trebui căutată în rugăciune, atunci acesta este înainte de a face pasul acela care leagă oameni pentru toată viața. SCT 465.2
Părinții n-ar trebui niciodată să piardă din vedere răspunderea pe care o au pentru fericirea viitoare a copiilor lor. Respectul lui Isaac pentru judecata tatălui său a fost rezultatul educației care îl învățase să iubească o viață de ascultare. În timp ce Avraam le cerea copiilor săi să respecte autoritatea părintească, viața sa zilnică dădea mărturie că acea autoritate nu însemna o stăpânire egoistă sau arbitrară, ci era întemeiată pe dragoste și avea în vedere binele și fericirea lor. SCT 465.3
Tații și mamele ar trebui să considere că au datoria de a îndruma sentimentele tineretului, pentru ca ele să fie legate de persoane care le pot fi soți corespunzători. Ei trebuie să-și dea seama că au datoria ca, prin învățătura și exemplul lor, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să modeleze într-atât caracterul copiilor lor, chiar din cea mai fragedă vârstă, încât ei să fie curați și nobili și să fie atrași de ceea ce este bun și adevărat. Cei ce se aseamănă se adună; cei ce se aseamănă se prețuiesc între ei. Fie deci ca dragostea pentru adevăr să fie sădită de timpuriu în suflet și tineretul să caute societatea acelora care au aceste caracteristici.... SCT 466.1
Adevărata iubire este un principiu înalt și sfânt, cu totul deosebit în caracter de acea iubire care se naște prin impuls, dar care moare de îndată ce este greu încercată. Prin credincioșia față de datorie în casa părintească se pregătesc tinerii pentru propriile lor cămine. Aici trebuie să practice renunțarea de sine și să se dea pe față bunătatea, curtoazia și simpatia creștină. În acest fel, iubirea va fi păstrată caldă în inimă și acela care iese dintr-un astfel de cămin ca să stea în fruntea propriei familii va ști cum să sporească fericirea aceleia pe care o va alege ca tovarășă de viață. Căsătoria, în loc de a fi sfârșitul iubirii, va fi numai începutul ei. — Patriarchs and Prophets, 174-176. SCT 466.2