Go to full page →

Controlul minții SCT 60

Mi s-a arătat că Satana nu poate controla mintea decât dacă ea cedează și se supune controlului lui. Cei care se îndepărtează de adevăr sunt acum într-un pericol serios. Ei s-au separat de Dumnezeu și de îngerii Lui supraveghetori, iar Satana, mereu gata, veghind pentru a distruge suflete, începe să-și prezinte în așa fel șiretlicurile, încât oamenii se află într-un pericol extrem. Și dacă ei văd și încearcă să reziste puterilor întunericului, să se elibereze din lațul lui Satana, nu va fi un lucru ușor. Ei s-au aventurat pe terenul lui și el își reclamă dreptul asupra lor. Nu va ezita să-și angajeze toate energiile și să-și cheme întreaga armată să smulgă chiar și numai un singur om din mâna lui Hristos. SCT 60.1

Cei care l-au tentat pe diavol să-i ispitească vor trebui să facă eforturi disperate pentru a se elibera de sub puterea lui. Când vor începe să lucreze pentru ei înșiși, îngerii lui Dumnezeu, pe care i-au întristat, vor veni în ajutorul lor. Dar Satana și îngerii săi nu sunt dispuși să-și piardă prada. Ei vor lupta cu îngerii sfinți și conflictul este serios. Și dacă cei care au păcătuit continuă să implore și în umilință adâncă își mărturisesc greșelile, îngerii care excelează în putere vor triumfa și-i vor smulge de sub puterea îngerilor răi. SCT 60.2