Nu din dorința de a brava se îndoiesc oamenii de adevărul divin; ei sunt necredincioși nu dintr-o necunoaștere a caracterului Cuvântului lui Dumnezeu, ci datorită faptului că, în urma păcatului, întregul organism uman s-a dereglat, mintea a fost pervertită, iar imaginația, coruptă. Ispitiri din afară găsesc o coardă cu rezonanță în inimă, iar piciorul alunecă imperceptibil spre păcat. Și astfel se face că mulți urăsc Biblia. Unora nu le pasă dacă Biblia nu ar exista. SP 424.3
Când viața Fiului lui Dumnezeu era în cumpănă, evreii au strigat: “Ia-L, ia-L, răstignește-L!”, pentru că viața Sa curată și învățătura Lui sfântă îi acuza de păcat și-i condamna. Tot din același motiv, unii strigă azi în inima lor împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Mulți, chiar dintre copii și tineri, s-au învățat să iubească păcatul. Ei urăsc meditația, iar gândul la Dumnezeu este un bold pentru conștiința lor. Faptul că inima omului este înclinată spre rău este motivul pentru care semănarea seminței scepticismului în mințile tinere este atât de periculoasă. SP 425.1